Despre curaj…


Iată că mai există și oameni în lumea asta care au curajul de a spune lucrurilor pe nume fără să se teamă de cineva anume și care realizează minciuna în care au trăit până în acel moment. Cineva a lansat o vorbă foarte cunoscută prin oameni care spune că ”nu este un semn de sănătate să fii adaptat la o societate profund bolnavă” și bine a zis.

O să vă vorbesc și o să vă arăt un filmuleț despre curajul și demnitatea unui veteran de război american, care după ce s-a întors din așa zisul război din Iraq (război început nu pentru a căuta așa ziși teroriști închipuiți, ci pentru resursele existente în acea zonă) a ținut, probabil, cel mai curajos discurs din viața sa despre modul nedrept în care a fost instruit să creadă în niște valori false, gata să lupte pentru o cauză greșită, să ducă un război pentru îmbogățirea și menținerea elitei masonice dominatoare și privilegiată din USA dar și din alte țări – pentru această cauză a fost acel soldat trimis în acel război din Iraq.

Acest discurs, ne va face să ne dăm seama de consecințele negative pe care le implică un război de orice fel de dimensiuni. – Cei care visează la o carieră militară, ar trebui să reflecte mai întâi la cei din jurul lui și să se gândească că se va alătura unui sistem malefic prin care se pierd zeci de mii de vieți anual, în niște conflicte alimetate de o elită avidă după control, putere și bani…

Oameni săraci și muncitori din această țară sunt trimiși să ucidă oameni săraci și muncitori din altă țară … pentru a-i face pe bogați … și mai bogați. Trebuie să ne trezim și să realizăm că adevărații dușmani nu sunt pe un teritoriu îndepărtat, nu sunt oameni ale căror nume nu le știm și culturi pe care nu le înțelegem. Dușmanii sunt oamenii pe care îi cunoaștem foarte bine și oameni pe care îi putem identifica…

– Dușmanul e un sistem care sponsorizează războiul atunci când este profitabil.
– Dușmanul este directorul care ne concediază când este profitabil.
– Dușmanii sunt companiile de asigurări care ne refuză asigurările de sănătate atunci când este profitabil.
– Dușmanii sunt BĂNCILE care ne iau casele atunci când este profitabil.

Dușmanii noștri nu se află la 5000 de mile distanță, ei sunt chiar aici acasă.

Dacă ne organizăm și luptăm împreună, putem opri acești guvernanți și putem crea o lume mai bună!

 

    • crocodilu
    • 5 August 2010

    – Dușmanii sunt BĂNCILE care ne iau casele atunci când este profitabil.

    Fraza populista… bineinteles ca le iau casele daca nu-s in stare sa-si plateasca rata. Asa scrie in contractul pe care l-au semnat cu mana lor fara sa-i sileasca nimeni. Nu-ti convine, nu faci contract cu banca.

    – Dușmanul este directorul care ne concediază când este profitabil.
    Evident, este firma lui si face ce vrea. Scopul lui (ca si al angajatului) este sa castige bani, nu sa moara el de foame si sa dea bani angajatului.

    In rest, o zice el bine….da …adevarul e prea departe, atat de el cat si de cei pe care-i invinuieste.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: