Vomafone de sărbători…


Da… pentru început, fiind primul meu subiect pe 2011, ar trebui să încep cu celebrul La Mulţi Ani, de parcă aş sărbători nu’s ce mare eveniment de anvergură… Într-un fel mă bucur că s-a terminat toată şarada asta cu sărbătorile, adică cu toată prefăcătoria aia cum că, suntem mai buni, mai iertători, de parcă ar trebui să fie sărbătoare ca să îţi aminteşti să fii mai bun, etc… dar chiar şi aşa…

Totuşi, între Crăciun şi Revelion, mai după masă, mă trezesc cu un telefon de la un nene, de la vomafone, care în prima fază s-a apucat să mă felicite pentru că sunt un client minunat, fidel, deh – aceeaşi prefăcătorie… ca mai apoi să se apuce să îmi spună că, la cererea abonaţilor vomafone, oferta pentru internet mobil cu leptop s-a prelungit şi dacă nu aş fi cumva niscaiva interesat de aceasta. Bun, doar că tonul omuleţului era unul de-al unui afacerist de mahala (la fel ca şi ţiganii care umblă cu covorul în spate ţinându-se scai după tine), aşa şi omuleţul nostru de la vomafone care mă îndemna să iau internet pe mobil la o viteză fantastică, ce o să mă ajute în deplasările mele (care deplasări? – servici – casă şi tot aşa…). În fine, mi-a zis că mi-l trimite o lună de zile să îl probez ca să mă conving eu însumi de puterea fantastică a internetului, da‘ nu moca, cu bani, că… – ba mai îmi oferea şi leptop – aah, mini-leptop vroiam să zic, la te miri ce preţ, de doar 500 şi ceva de RONi – la care eu una şi bună o ţineam cu NU mare cât capul lui. Să mai zic şi ce foc şi-a luat omuleţul nostru când o auzit de concurenţa de la RCS & RDS şi de netul lor mobil – ştiţi voi DigiNet Mobil-ul de 7.2 Mbps la 10 RON ptr. abonamentele mici sau gratuit/moca la abonamentele mari – Cum se poate aşa ceva? cineva să ofere ceva gratis, adică fără bani în ţara asta, păi unde s-a mai pomenit aşa ceva? – zici că mai avea umpic şi mă strângea de gât prin telefon🙂 Şi continuă să îmi zică ăla de la telefon, că internetul de la RCS & RDS nu are acoperirea ce o are aista de la vomafone (poţi chiar să te duci şi pe lună, atât de puternic era netul lui)… Cât despre tonul operatorului de la vomafone ce să zic… săracul, o fi avut vre-un target obligatoriu la vânzări tocmai de sărbători şi trebuia să îl facă într-un fel (probabil aşa le dădea prime). În fine, noi să fim sănătoşi… şi virtual cât, dar mai ales şi real.

Între noi fie vorba, internetul de la vomafone am avut ocazia să îl testez la diferiţi prieteni şi… se mişcă oribil, atât zic.

O fi având şi internetul de la DigiNet Mobil probleme, fiind la început, însă ei au demnitatea să îţi ofere ceva ce încă nu e stabil la un preţ modic sau chiar gratuit

Chiar dacă sunt fan vomafone, totuşi acum pot zice una albă pentru RCS & RDS şi una neagră pentru vomafone şi modului lor agresiv de a-şi promova produsele.

    • seciu
    • 3 Ianuarie 2011

    bine i-ai facut golanului de tzepe.🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: