Arhivă pentru Martie 2011

Creația „Geneza”…

Biblia spune că lumea a fost creată în șapte zile și că noi oamenii, adică Adam și Eva, au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, după care au fost puși în grădina Eden. Acolo Dumnezeu le-a dat voie lui Adam și Eva să stăpânească peste toată grădina Edenului și peste toate viețuitoarele, să se înmulțească, să mănânce din orice rod pe care grădina îl producea, în afară de „pomul cunoștinței binelui și răului”, fiindu-le categoric interzis a se înfrupta din acel copac sub avertismentul că în aceeași zi când vor mânca din el, vor „muri” negreșit. Mai apoi îngerul căzut Satan i-a ademenit pe Adam și Eva prin intermediul unui șarpe ca să mănânce din acel fruct interzis, condamnând astfel la moarte rasa umană până în zilele noastre.

Bun, iată acum și interpretarea mea vizavi de această poveste din Biblie, sau mai bine zis cum văd eu lucrurile… Mai întâi de toate acel timp de șapte zile în care a fost creată lumea, era cu totul diferit de timpul nostru aletrnativ în care ne aflăm acum în prezent și așadar, în timpul nostru alternativ, conform unor teorii, acesta ar fi însemnat milioane de ani cu privire la facerea omenirii. Apoi, Biblia precizează de șarpele din grădina Edenului și amăgirea omului cu privire la căderea sa în păcat, aducând cu sine condamnarea omenirii… Well, povestea se cam leagă umpic, pentru că tind să cred, că omenirea (Adam și Eva reprezentând ființele umane din acele vremuri primitive, create de o civilizație extrem de avansată) a fost coruptă/înșelată astfel de o civilizație (îngerul căzut) opusă civilizației care a creat omul și lumea, dar cu mult mai inteligentă, fiind vorba aici despre rasa reptiliană – în tradiție această rasă, fiind asemuită diavolului, răului originar, îngerul căzut care a corupt/înșelat/mințit omenirea din acele vremuri, omenire care era inocentă aș putea spune, până la acel moment al coruperii sau a deschiderii conștiinței lor, adică, mai cu seamă, până în acel moment, conștiința globală a respectivei omeniri din acele vremuri (Adam și Eva), era una destul de primitivă – acei oameni nu realizau că umblau goi pe fața pământului, neavând educația și cunoștințele necesare pentru a evolua, astfel că o rasă inteligentă dar totodată extrem de malefică, ar fi intervenit și ar fi schimbat la nivel global conștiința omenirii, astfel că oamenii din acele vremuri au început să realizeze „binele și răul” din jurul lor și astfel s-a constituit piatra de temelie a evoluției omenirii până în zilele noastre, fiind interpretate de către Biblie într-un mod aparte. Totuși, aici nu sunt lămurit cu referire la momentul dinaintea intervenției lui Satan, sau mai bine zis a reptilienilor (prin șarpele din grădina Edenului), deoarece se precizează faptul că înainte de intervenția răului, oamenii (Adam și Eva) din acele timpuri erau nemuritori, adică pe lângă faptul că nu știau ce reprezintă „binele și răul”, aceștia aveau parte și de viață veșnică, astfel că din punct de vedere spiritual, aceștia erau „perfecți” ca și creație.

Mai adaug în susținerea acestei teorii și o explicație preluată din filmul Secretele Spațiului, Vol. 2 (6:34) de Chris Everard și David Icke: Cuvântul Biblic pentru șarpe în grădina Edenului este „NACHASH”. Ca și substantiv evreiesc „NACHASH” înseamnă șarpe. Ca și verb evreiesc „NACHASH” înseamnă amăgitor. Rădăcina cuvântului „NACHASH” se trage din termenul Asirian „NESU”, care înseamnă preschimbare sau formă-schimbătoare. Astfel că, traducerea corectă din spatele povestirii cu Adam și Eva este că: omenirea a fost în trecut înșelată de către o rasă/creatură reptiliană (care avea posibilitatea de a lua forme diferite, de a se preschimba).

Pe vremuri oamenii vorbeau/comunicau într-o singură limbă pe toată planeta, astfel că Turnul Babel descris în Biblie, în care ni se relatează despre celebra dorință a oamenilor de a crea un turn până la cer, reprezintă mai degrabă abilitatea telepatică a oamenilor din acele vremuri de a accesa diferite niveluri ale dimensiunilor, fiind capabili să comunice prin telepatie cu diverse entități elevate din diverse dimensiuni… astfel că, civilizația supremă (Elohim) care a creat omul, fiind conștientă că acesta ar putea deveni ca ei (Elohim – „cei ce vin din cer”), s-au chiar mai perfecți decât ei, au decis să inducă oamenilor din acele vremuri o teribilă regresie spirituală, prin răstălmăcirea limbei universale utilizate la acea vreme și astfel, umanitatea a cunoscut de atunci o serioasă cădere pe plan spiritual și o îndepărtare de la abilitatea sa de a comunica cu ființe elevate din alte dimensiuni sau planuri cosmice, îndepărtându-se astfel tot mai mult de sursa divină. – Recunosc că această ipoteză am preluat-o din filmul The Cosmic Plan realizat de Sixto Paz Wells (4:06), însă ipoteza în cauză reprezintă un posibil adevăr și chiar un argument serios cu privire la originea umanității.

Știu, lucrurile pe care tocmai le-am spus aici, sunt destul de greu de digerat de către majoritatea oamenilor îndoctrinați să gândească și să se comporte conform unui tipar bine stabilit, încât să creadă în niște valori dictate de către anumite grupuri obscure ce urmăresc anumite interese mai mult sau mai puțin dubioase cu privire la specia umană. Astfel, că pot fi blamat cu ușurință pentru cele scrise aici, pentru gândirea mea largă de tip open minded, de către acei oameni cu o minte închisă/îngustă care fac parte din majoritatea turmei, care se duc zi de zi prin cluburi, apoi se uită la telenovele sau care duc/trăiesc o viață superficială, ca mai apoi, tot ei să se vaite de felul în care își trăiesc viața.

*Mai este ceva ce nu reușesc să înțeleg… ce anume vrea să zică în Biblie cu privire la Alfa și Omega – „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” – la ce oare se referă această frază, deoarece știu că Dumnezeu este Alfa și Omega, dar, ce anume reprezintă începutul și sfârșitul? Să fie oare vorba despre creația acestei lumi sau poate a universului/multi-universurilor, sau a ceva dincolo de aceste planuri de existență?

Greu, greu de tot, chiar și pentru o persoană open minded, așa ca mine.

Anunțuri

La Mulți Ani Elena Angela!…

Astăzi este o zi specială, o zi în care o persoană dragă din familie își celebrează ziua de naștere.

Pentro o persoană inocentă, care trăiește într-o lume aparte.

La Mulți Ani dragă Elena Angela!

Pentru o surioară inocentă...

The Social Song Video…

În decembrie 2010, comunitatea internațională a fanilor ENIGMA au contribuit la crearea unei melodii prin care să se celebreze 20 de ani de la apariția proiectului ENIGMA, astfel că la acea dată s-a lansat melodia MMX „The Social Song”, eveniment despre care am zis câteva cuvinte aici.

După lansarea melodiei, a urmat să se creeze și un videoclip, urmând ca la concepția acestuia să ia parte din nou, fanii proiectului ENIGMA, așa că și de această dată, cei care au dorit, au putut să se facă remarcați prin propria lor contribuție la acest eveniment deosebit, rezultatul final reprezentaând un videoclip de-o înaltă calitate ce a fost lansat oficial pe 17 martie 2011 și, care reprezintă conexiunea dintre noi toți, la fel ca un fir de argint, indiferent de locul unde ne aflăm, de concepțiile fiecăruia dintre noi, ori de poziția socială a fiecărei ființe, există ceva mai presus de noi înșine ce ne aduce aminte de un lucru ce îl avem cu toții în comun: iubirea necondiționată.

 

Ferestre şapte sparte aiurea…

Am citit mai demult timp (în era defunctului Windows 9x), într-o revistă IT, cum o persoană s-a enervat și-a trebuit să reinstaleze din nou sistemul de operare Windows 9x (95 sau 98 parcă la vremea respectivă…) din cauză, că îi dădea o eroare la un joculeț din Windows, mai exact, eroarea apărea la Solitaire (celebrul joculeț care le-a mâncat la vremea lui, femeilor, ore importante din viața lor de la servici…), îi lipsea cică un fișier dll și nu putea astfel să se joace, astfel că personajul respectiv, plin de nervii de rigoare, a trebuit la vremea respectivă să își reinstaleze sistemul de operare din nou.

Eh, păi cam așa am pățit-o și eu acum două zile în urmă, chiar în momentul, când am vrut să instalez noul Internet Explorer 9 ca să văd și eu ce mare schimbare aducea această nouă versiune abia lansată, când… stupoare, mă pomenesc că nu îl pot instala din cauză că sistemul meu era unul pre-release și nu unul final… adică Windows 7 Ultimate al meu, pe 64 de biți avea build-ul cu numărul 7600, pe când varianta finală are build-ul cu numărul 7601.

Acum, ideea e că eu am imaginea DVD originală cu varianta cea normală cu numărul 7601 pe care o și instalasem, însă doar că eu fiind mare pirat (deh… sunt un mare susținător al pirateriei din cauze lesne de înțeles – financiare…), m-am apucat să activez Windows 7 la vremea respectivă folosind „HAL7600„, un activator care se presupunea (teoretic), că trebuia să îmi activeze sistemul de operare încât acesta să fie genuine, lucru pe care l-a și făcut, doar că pentru activare, respectivul activator a folosit niște parametrii/script-uri de la o versiune pre-release de Windows 7, transformându-mi astfel varianta finală a Windows-ului cu numărul 7601 (RTM) într-o variantă inferioară, adică pre-release, având numărul 7600 (RC). Și, uite așa, din cauza unui amărât de browser, a trebuit să mă apuc de reinstalat Windows și să îl activez din nou, folosind de data asta activatorul de la „Daz”, după care, am instalat și mult așteptat-ul Internet Explorer 9, care din păcate nu m-a uimit așa tare cum au făcut-o Chrome ori Opera la vremea lor.

Băgați-ai ceva în profeții…

Cu ceva timp în urmă, am scris un articol legat de eventualitatea începerii unui așa zis al treilea război mondial, care ar fi fost profețit de așa zisă Baba Vanga și de alți profeți care s-au ocupat sau se ocupă cu asemenea obiceiuri, însă, anul 2010 a trecut liniștit cu tot cu criza planificată la vârf înalt și… nu am văzut decât o încercare slabă a Coreei de Nord atacându-și țara vecină Coreea de Sud prin noiembrie 2010 și nimic mai mult, așa că pot trage câteva concluzii: ori s-o fi amânat acest război mondial, ori s-o fi schimbat cursul viitorului spre care ne îndreptăm (ceea ce ar trebui să fie de bine), ori clarvăzătorii/prefăcătorii prezicătorii ăștia nu sunt decât o tentativă de manipulare a maselor de oameni de niște grupuri/elite sau forțe oculte (cea mai plauzibilă variantă după părerea mea), ori, în ultimă instanță, s-or fi greșit prezicerile… care să fie oare?

Oare cutremurul ăsta devastator din Japonia, (să fi fost unii privelegiați care să fi știut de eventualitatea producerii unui cutremur de proporții dar care să fi tăcut mâlc, tocmai pentru o așa zisă extincție voită de elite, așa cum am auzit formulată o teorie…?) de ce nu a fost prezis de dinaintea producerii sale? Sau abia acuma or să înceapă să se trezească unii care să spună că ei știau de acest cutremur și câte și mai câte… come on.

Tot ce mai pot să adaug este neputința noastră în fața naturii și în jurul acestor schimbări dramatice prin care trecem cu sau fără profeții, realizând astfel că toată măreția și fala speciei umane și a unei societăți moderne pot fi ștearse de pe fața pământului într-o clipă, astfel că efortul unora de a strânge cât mai multe averi de ordin material se poate spulbera într-o clipă.

Se vor schimba oare oamenii, vom fi în stare să învățăm din greșelile trecutului și să ne adaptăm schimbărilor din mers? (dacă mai apucăm…).

Iar cât despre profeții, așa cum spunea cineva la comentarii într-un alt articol anterior, pot să mă șterg undeva cu ele.

In memoriam…

Love Blooms Roses

 

Astăzi este 8 martie, ziua femeii sau ziua mamei aș putea adăuga, așa că… fiind o zi deosebită, doresc să îmi exprim recunoștința în fața unor persoane feminine foarte dragi, fără de care nu aș fi putut fi ceea ce sunt și… care din păcate, de mult timp, au plecat dintre noi… (iar cu această ocazie, le dedic clipul Forever, care semnifică totodată și golul din mine care va fi etern…).

 

*Celei ce mi-a dăriut viața | Silvica.

*Celei ce m-a crescut și educat | Viorica.

 

*PS | La Mulți Ani tuturor femeilor!

Futere de resurse…

Hai să vorbesc despre risipa resurselor noastre naturale, ale tuturor de pe această minunată planetă, aflată în prag de colaps global, datorită modului în care oamenii abuzează în mod direct sau indirect de resursele limitate ale acestei planete, prin producerea de lucruri complet nefolositoare ori cu un grad de uzură foarte ridicat. Telefoane, componente de calculator, mașini, gadgeturi și câte și mai câte lucruri de care cu toții ne bucurăm prin folosirea lor pentru o anumită perioadă de timp determinată, ca mai apoi să ne dispensăm cu ușurință de respectivele lucruri în schimbul altor lucruri de același fel dar mai noi.

De câte ori se lansează un produs, acesta cuprinde o serie de funcționalități și i se pune un anumit preț, iar din acel moment respectivul produs are o anumită valoare economică, reflectând costul de producție. De cele mai multe ori, respectiva valoare a respectivului produs este mult prea mare, având un cost de producție destul de ridicat în raport cu veniturile viitorilor consumatori/utilizatori și astfel se trece la producerea unor produse de același fel/marcă dar cu o calitate redusă și un minus de funcționalități, produs ce are un cost de producție și o valoare economică mult mai scăzută decât precedentul produs, putând fi distribuit astfel la un preț mult mai mic. să exemplific: anul acesta se produce un telefon mobil de tip smartphone ce conține toată gama tehnologică de ultimă oră precum bluetooth, wireless, cameră foto performantă, etc… – ei, pentru producerea acestui smartphone este necesar un cost de producție specific, urmând ca mai apoi să fie distribuit către viitorii utilizatori prin lansarea și punerea acestuia în vânzare la un anumit preț. După o vreme se produce și se lansează aceeași marcă de telefon mobil, având însă lipsă anumite funcționalități, fiind astfel o alternativă mai ieftină, evident, cu un cost de producție mai scăzut decât precedentul. Asemenea tactici manageriale reprezintă o considerabilă risipă de resurse pentru producerea aceluiași obiect mult mai ineficient și mai slab calitativ. La fel se întâmplă spre exemplu și cu plăcile video pentru calculator sau cu orice alt produs – se produc, apoi se lansează o placă video performantă, fiind capabilă să facă față la cele mai noi jocuri de pe piața de gaming, după care se produce și se lansează o alternativă din aceeași serie dar mult mai slabă ca performanță, lovindu-ne din nou de aceeași risipă inutilă a resurselor ce pot fi utilizate în alte scopuri… dar… sistemul olirgahic în care trăim este de-o așa natură constituit, încât îți vine să privești neputincios la o risipă inutilă de proporții inimaginabile.

În producția oricărui gadget sau aparat multimedia se folosesc diverse materii în funcție de destinația finală a viitorului produs, materii care la rândul lor provin, printr-un ciclu, direct din natură, natură care la ora actuală se află într-un stadiu înalt de poluare, datorită emisiilor de carbon provenite la rândul lor din diferite surse. La fel se întâmplă și în cazul fabricării de mobilă, a caselor din lemn sau a hârtiei care de asemenea, se recurge la despădurirea a hectare întregi de pădure, din diverse părți ale planetei doar pentru a ne răsfăța propriul nostru egoism.

Oare cât va mai rezista planeta noastră la atâta poluare? Efectele devastatoare la nivel planetar deja încep să se vadă în diferite colțuri din întreaga lume – tornade devastatoare, cutremure, încălzire globală, efecte de seră… toate aceste nenorociri reprezentând un semnal de alarmă la adresa umanității și la felul nesăbuit de a-și organiza resursele limitate al propriului nostru sistem planetar.

Ce e de făcut? Producerea de lucruri care să înglobeze tehnologii avansate de producție care să reflecte în mod concret propriile noastre nevoi, prin realizarea de produse stabile și durabile în timp, prin eliminarea așa numitului procedeu al obsolenței planificate. Pentru că avem doar o singură planetă și o singură viață de trăit, aceste noțiuni fiind cu mult mai importante decât propriul orgoliu cu privire la profitul personal prin susținerea unui sistem economic infect. Toate aceste măsuri pot fi realizate printr-un management inteligent al resurselor naturale în beneficiul tuturor locuitorilor al acestui sistem planetar și nu doar pentru un grup restrâns așa cum se întâmplă la momentul actual. Din păcate acest mod de existență ne definește ca și societate și putem să sperăm că într-o bună zi lumea în care trăim se va schimba în mod pozitiv, pentru că altfel, specia noastră se va autodistruge.

*Vă invit să urmăriți câteva filme care vă vor expemplifica mult mai bine și mai în detaliu ceea ce am vrut să spun prin acest articol al meu… (*Filmele au subtitrare în Limba Română!):

– http://www.lukasig.com/movingforward_ro.html

– http://www.lukasig.com/storyofstuff_ro.html