Eurovision 2011…


Și anul acesta, pe data de 14 mai, a avut loc cea de-a 56-a ediție a celui mai cunoscut festival internațional de muzică – Eurovision Song Contest (ESC) și, la fel ca și în anii precedenți, prezența și participarea concurenților la această ediție a fost la fel de obișnuită ca și celelalte ediții, astfel că, a lipsit și în acest an acea sclipire, scânteie artistică care să trezească și să capteze audiența. Anul acesta în urma celor două semifinale din 10 și 12 mai, au fost aleși 20 de artiști care să își reprezinte țara în cadrul festivalului muzical, la acestea adăugându-se cele cinci mari țări din Europa, ce contribuie financiar an de an la organizarea acestui eveniment grandios (Germania, UK, Spania, Franța și Italia).

Ce am putut constata de asemenea, a fost noul președinte al EBU (organizatorul festivalului), astfel că celebrul „Svante Stockselius” a fost înlocuit de un președinte nou „Jon Ola Sand”.

Bun, acum să vedem ce mi-a plăcut mie în acest an… Păi, printre favoriții de anul acesta au fost destul de puțini, ei putând fi numărați pe degete: Eldrine din Georgia cu melodia One More Chance, clasată pe locul 9 cu 110 puncte; Lena din Germania cu Taken By A Stranger, clasată pe locul 10 cu 107 puncte și nu în ultimul rând, Mika Newton din Ucraina cu melodia Angel, artista impresionând audiența cu un desen în nisip din timpul interpretării live, aducându-i astfel un clasament mai mult decât acceptabil, fiind plasată pe locul 4 cu 159 de puncte. De remarcat și prezenta lui Raphael Gualazzi din Italia cu melodia Madness Of Love, clasată pe locul 2 cu 189 puncte, o performanță destul de serioasă atât ca interpretare, cât și ca punctaj și asta după 14 ani de absență din cadrul festivalului.

Cât despre performanța Românilor noștri, cei de la Hotel FM și melodia lor Change le-au adus destul de puține voturi, astfel că, după performanța Paulei și a lui Ovi de anul trecut cu melodia Playing With Fire, ce a adus la vremea respectivă țării noastre un bine meritat loc 3; anul acesta însă din păcate, țara noastră nu a reușit să se claseze printre primii, plasându-se în urma tele-voting-ului pe un umil loc 17, cu un punctaj de doar 77 puncte. Poate la anul.

Marii câștigători din acest an a celei de-a 56-a ediții a Eurovisionului au fost Ell/Nikki din Azerbaijan cu melodia Running Scared, obținând astfel în urma tele-voting-ului 221 puncte, fiind plasați pe primul loc.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: