Mort la datorie…


Pe la începutul lui octombrie, unul dintre cele patru hard-disk-uri m-a lăsat cu ochii în soare, decolând spre alte zări dându-și ultima suflare. Este vorba de un HDD Seagate Barracuda de 750 GB pe care îl foloseam de vre-o doi ani și ceva. Ei, și odată cu moartea sa, am pierdut și ceva date stocate pe el, dar pe care le-am recuperat ulterior în proporție de 80% cu ajutorul internetului, mai puțin câteva programe destul de rare care s-au dus pe dâmbovița. Cu garanția lucrurile au mers destul de bine, am luat alt HDD produs de aceeași firmă, dar de 1 TB + un router wireless, asta pentru că mi-a fost păstrat prețul cu care l-am achiziționat în 2008. Ca și ironie, câteva săptămâni mai târziu, adică acum la începutul lui noiembrie, prețurile la HDD-uri văd că au luat-o razna, așa că dacă o pățeam acum și mergeam la garanție, nu mă alegeam cu mare lucru.

Se pare că toamna lui 2011 este una neagră în ce privește fiabilitatea acestor dispozitive mecanice de care încă depindem atât de mult. Înainte ca eu să o pățesc, prietena surorii mele și-a bușit rău de tot mini-laptop-ul pierzând ceva date importante de la firma ei, apoi două săptămâni mai încolo i s-a stricat din nou HDD-ul pe care și l-a luat când i-a fost reparat mini-laptop-ul, apoi un prieten și-a pierdut vre-o 2 TB de date în urma unei partiționări incorecte sau ceva de genul… groaznic. Te face să te gândești că backup-ul este vital, însă asta se aplică dacă ai un HDD de dimensiuni reduse, ceva în genul 160, 250 GB, însă la aproape 5 TB de date, este ceva destul de greu de realizat, mai ales pentru un simplu om cu buget redus.

Stau și mă gândesc la cât de mult a evoluat tehnologia în domeniul IT, dar totuși încă nu s-a descoperit o soluție viabilă care să garanteze stocarea datelor pe calculator și asta pentru ca nici chiar noile SSD-uri nu pot oferi o garanție reală în ce privește stabilitatea datelor. Sper însă că o să apuc ziua când se va găsi o soluție care să prevină pierderea datelor în mod involuntar, căci atunci va fi încă un pas înainte în tehnologie. Totuși, mă bucur că HDD-ul și-a dat duhul la datorie și măcar mă consolez cu gândul că nu am pierdut informații vitale. R.I.P.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: