Un număr în patru ani…


Vechiul meu telefon N***a E51 a cam început să se apropie de sfârșit, bateria în el umflându-se dând astfel semne că e pe ducă. Cumpărat în 2008, telefonul a fost primul telefon care mi-a plăcut atât ca design dar mai ales ca funcționalități incluse cu unele excepții. Așa că, la început de an, am decis că e timpul pentru o schimbare și am purces la achiziționarea unui nou terminal de la N***a – E52, deși, puteam foarte ușor să-i schimb doar bateria la vechiul telefon.

E52 încape în orice buzunar, inițial am crezut ca va fi ditamai telefonul din cauza ecranului de 2.4 inch, însă față de vechiul E51, e cu umpic doar mai lat, în schimb e foarte bine lucrat/realizat și îmbinarea dintre plastic și metal (de fapt un plastic metalizat mai mult), la versiunea Metal Aluminium conferindu-i acestuia un aspect business de invidiat… Față de E51, care e mai impunător și ceva mai greoi, E52 pare mult mai ușor și mai fragil la o primă vedere, fapt care m-a pus umpic pe gânduri la început, însă cu timpul ajungi să îți dai seama că nu e chiar așa. Ce îmi place însă este acea senzație de rece pe care o simți când iei telefonul în mână indiferent de situație, lucru pe care nu îl simți deloc la un terminal realizat doar din plastic. Cât de fragil o fi nu știu deocamdată și nici nu intenționez să fac experimente pe banii mei.
Telefonul pe care l-am primit eu, era ediția Navi, ce vine cu card, nu de 1 GB, ci de 2 GB, încărcător la priză și un cablu scurt USB. Se pare că modelul acesta nu include și acel adaptor pentru încărcătoarele mai vechi, dar include un suport pentru mașini, pe care nu îl folosesc, neavând treabă cu mașinile… GPS-ul mi l-a văzut după 10 secunde chiar din casă, găsindu-mi poziția fără probleme și datorită A-GPS (GPS asistat prin conexiune la internet) activat, că altfel, durează ceva până te găsește doar cu GPS-ul standard. Garmin de asemenea se comportă exemplar pe acest device, calcularea rutelor fiind realizată rapid datorită procesorului integrat de 600 MHz. (Doamne, când mă gândesc la primul meu 386 cu un procesor de doar 25 MHz…).

Se pare că, după IMEI (aici puteți verifica data producerii mobilului vostru și calitatea acestuia), a fost produs în al doilea trimestru al anului trecut (2011), deși la început eram cam stresat la câte review-uri negative auzisem despre E52, mai ales la lansarea acestui terminal în 2009 când au existat probleme serioase la primul lot de telefoane mobile… Deși la început nu am crezut să fie atât de slim, am rămas uimit la cât de subțire este și câtă tehnologie are încorporat, iar aici producătorii au tot respectul meu.
La baterie, ohoo, unul din motivele principale care m-au făcut să îl achizționez. Conține o baterie Li-Polymer de 1500 mAh și pot spune că după o utilizare normală (vorbit, media, cameră foto/video, acces la internet prin abonament dar și de la rețeaua Wi-Fi), chiar sunt mulțumit.

Pentru pasionații de media, cred că v-or dori să își îndrepte atenția spre alt telefon, deoarece camera foto, la calitatea imaginii lasă mult de dorit chiar și cu acel Flash de tip LED, iar camera video este destul de slabă din cauza limitării acesteia la doar 15 fps (cadre pe secundă), lucrul acesta însă pe mine chiar nu mă doare așa mult, că doar intențiile mele sunt altele cu acest telefon și nu pentru a face poze sau a filma non-stop. Pentru asta am aparat foto cu care pot face așa ceva. O cameră foto/video la telefonul mobil e mai mult pentru lucruri mai interesante precum fotografierea unui orar al unei instituții, afișe, sau alte asemena lucruri.

 La calitatea sunetului, se pare că este acceptabil, la fel ca și E51, deși aici s-ar fi putut adăuga o putere mai mare a sunetului, însă repet, este acceptabil, iar conversația cu interlocutorul se desfășoară în condiții optime chiar și în zone ceva mai zgomotoase. La redare media/muzică, aici nota 10 pentru adăugarea unei intrări jack standard de 3.5mm, astfel că se pot conecta orice fel de căști la acest telefon pentru ascultat muzică. Cu setul de căști inclus, calitatea melodiilor nu e cine știe, dar cu niște căști profesionale gen Sennheiser, lucrurile se schimba într-u totul.

Per total sunt mulțumit de acest telefon excelent, pe care îl recomand celor care urăsc noile touch-screenuri ca și mine și vor astfel ceva mai „old school”. Totuși, cam mult patru ani pentru a avansa doar cu un număr, însă după părerea mea, seria de telefoane din clasa Ex mi se par cele mai inteligente terminale la ora actuală de pe piață… Așa că spre final, iată concluziile…

🙂 PRO:
– Card 2 GB inclus (ediția Navi) sau 1 GB versiunea standard
– Acumulator de lungă durată (1500 mAh)
– Suport GPS avansat
– Cameră video secundară pentru apeluri video
– Intrare jack 3.5 mm
– Design elegant și plăcut.

😦 CONTRA:
– Filmează doar la 15 fps, puteau fi 30 fps
– Sunet/Volum audio cam încet/slab în anumite situații.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: