Impresii despre Eurovision 2012…


Anul acesta, ediția celebrului concurs Eurovision, ca și spectacol, a fost una mediocră și asta datorită melodiilor destul de slabe… Puncte multe au primit artiștii care au inovat, au adus umpic de ceva nou în spectacol, suprimând oarecum monotonia interpretării standard și mă refer aici la Albania cu melodia Suus interpretată de Rona Nishliu care mi-a plăcut foarte mult și care a ieșit pe locul 5 cu 146 puncte; apoi bătrânele Buranovskiye Babushki din Rusia cu melodia Party For Everybody ce s-a clasat pe locul al doilea cu 259 puncte, deși, bătrânele interprete nu cred că înțelegeau pe deplin importanța acestui concurs muzical, datorită vârstei lor înaintate; mi-a mai plăcut și de Željko Joksimović din Serbia cu melodia Nije Ljubav Stvar, care s-a clasat pe locul trei cu 214 puncte obținute.

În schimb am fost dezamăgit de prestația live pe care a avut-o Anggun, artista din Franța cu melodia Echo (You And I) ce s-a clasat doar pe locul 22 cu doar 21 puncte obținute și asta în ciuda faptului că melodia de prezentare mi-a plăcut enorm de mult (mai puțin clipul video) și de la care aveam așteptări mari, însă… dezamăgire totală, astfel că după părerea mea și-a cam meritat locul. Despre Anggun, trebuie să mai precizez faptul că este o artistă destul de recunoscută la nivel internațional, în special în zona Asiei, mai ales pentru melodia Snow Of The Sahara și a avut multe colaborări, în special cu Schiller.

O altă dezamăgire, de la bun început am avut-o în privința celor de la Mandinga cu melodia lor Zaleilah, care s-a clasat în mijlocul clasamentului, pe locul 12 cu 71 puncte, iar cât despre Pasha Parfeny, vecinii noștri din Moldova cu a lor melodie Lăutar, s-au clasat înaintea noastră pe locul 11 cu 81 puncte. Țin însă să spun că mi-a făcut o deosebită plăcere să o văd pe Paula Seling prezintând punctele din partea țării noastre în cadrul procesului de prezentare a punctajelor obținute de artiști.

Marele câștigător de anul acesta este Loreen din Suedia cu melodia Euphoria, care s-a clasat pe primul loc, obținând cel mai mare punctaj, adică 372 puncte. Felicitări lor. Cât despre melodie în sine, pe mine nu m-a prea impresionat chiar deloc, dar… fiecare cu preferințele sale.🙂

Așa cum am mai zis, melodiile de anul acesta nu au prea prins la audiență așa cum ar fi trebuit, din cauza mediocrității, însă, sper că lucrurile vor sta altfel anul viitor, când Eurovision-ul din 2013 se va ține în Suedia.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: