Noul Ferestre 8…


Windows 8 Logo

Este vară, cald, frumos, astfel că în ultimele două luni nu prea am mai avut un chef atât de mare în a mă apuca să scriu te miri ce pe blog, cât și din cauza lenei, așa încât a venit momentul să mă apuc să mai dau cu subsemnatul cu un mic review despre noul sistem de operare. Ete că noul sistem de operare numit „Windows 8” a apărut deja, codul final fiind complet încă din 31 iulie, având numărul 9200 și la o zi distanță acesta a și „scăpat” pe internet, cred eu cu intenția celor din Micro$oft, pentru că, să fim serioși, dacă nu se dorea, atunci, acest sistem de operare ar fi ajus la public pe căi alternative, cel mai devreme după data de 15 august, odată cu apariția lui pe msdn. Deși lansarea oficială pe suport fizic pentru public ar trebui să aiba loc abia în luna octombrie, sistemul de operare este deja instalat pe zeci de mii de calculatoare din lumea întreagă, având deja posibilitatea de a ne acomoda cu noul concept al acestui sistem, despre care am mai scris și aici odată cu lansarea unor versiuni de test.

Bun, partea proastă la acest sistem, că asta mă deranjează, este că a fost făcut și lansat cam în grabă, păstrând anumite elemente din vechiul Windows, încât nu putem spune că avem în față un sistem complet nou-nouț, nici pe de parte. Încă de la instalarea lui suntem întâmpinați de un fundal de culoare mov închis, ce îți cam strică tot cheful, plus că superficialitatea își arată fața pe tot parcursul instalării, unde avem parte de același design al ferestrelor cu care am fost obișnuiți în vechiul Windows 7. Cei care lucrează la Micro$oft, se pare că sunt mult prea proști pentru lumea asta și asta pentru că au introdus în noul Windows suport pentru platforma Framework 4.0, dar au scos versiunile mai vechi ale acesteia, adică 2.0 și 3.0, astfel că multe programe sau jocuri care depind încă de platformele Framework (2.0, 3.0) nu vor merge, decât după instalarea acesteia de pe internet… wtf? Apoi, clasicele joculețe din Windows, gen Solitaire, Minesweeper, etc…, cu care toți am fost obișnuiți de la răposatul Windows 3, dispar efectiv din această versiune de Windows, ele putând fi luate tot de pe internet, din noul Windows Store – iarăși wtf (what the fuck)??? Acest sistem de operare în loc să evolueze, mai rău involuează? Iar partea care zic eu că pune într-un fel capac, este scoaterea completă a suportului Aero din Windows (ferestrele transparente) și înlocuirea sa cu Solid Colors, adică ne întoarcem din nou pe vremea lui pazvante, când utilizam culori solide ca la Windows 3, că măcar atunci nu exista tehnica de azi. Nu mai vorbesc de scoaterea celebrului buton Start cu care am fost obișnuiți atât timp, încă de pe vremea lui Windows 95 și căruia i se simte lipsa destul de mult.

Stau și mă gândesc, dacă nu cumva cei de la „Micro$hit” au vrut să prindă doi iepuri deodată cu un sistem de operare care să prindă atât la utilizatorii de PC cât și la utilizatorii de tablete, astfel că în loc să avem de aface cu un Windows gândit serios pentru PC și încă un sistem pentru tabletele lor idioate, ne-am ales cu un sistem de operare făcut în grabă și care duce multe lipsuri la capitolul design-inovație. Iar rapiditatea cu care el a fost anunțat, apoi „scăpat” pe internet, mă face să cred că Micro$oft ascunde ceva, parcă ar vrea să nu mai folosim Windows 7, dovadă și prețul mic cu care se va putea trece la Windows 8 de la 7. Însă la capitolul fiabilitate și stabilitate nu mă pot pronunța, e prea devreme să pot spune dacă e mult mai bun decât predecesorul, acestea abia în timp își vor pune amprenta cu adevărat, însă deja cam începe să îmi facă ceva figuri la închidere, când mă pomenesc cu ceva erori la câteva programe, însă cred că acest lucru ține mai mult de compatibilitate decât de altă natură. Rămâne de văzut dacă acest sistem de operare va prinde la public sau va fi un alt eșec, până la apariția următorului Windows 9 sau cum se va numi acesta.

LATER: Trebuie să mai precizez faptul că din noul sistem de operare au fost eliminate până și gadget-urile, iar colac peste pupăză… aproape la orice aplicație din noua interfață Metro pe care vrei să o rulezi, îți trebuie cont pe Windows Live… chiar și la aplicația Calendar, da, ați auzit bine, ca să puteți folosi calendarul în Windows 8, ghici ce, trebuie să vă logați pe Windows Live. Penibil.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: