Posts Tagged ‘ 2010 ’

Al treilea război mondial… profețit să înceapă în 2010?

Tot mai mult văd că lucrurile pe plan politic încep să se precipite… Deja USA este pregătită să atace Iranul, lucru care în mod cert va conduce la un nou război mondial. Militari alături de trupe din Israel care se antrenează în mare secret la noi în România și peste toate astea, profeția Babei Vanga mă fac să cred că trăim vremuri foarte interesante dar și foarte periculase pentru omenire. Spun periculoase pentru omenire deoarece un posibil război cu Iranul va conduce inevitabil la un al treilea război mondial în care cel mai mult va avea de suferit omenirea, inclusiv masonii împuțiți, care nu realizează efectele negative în atacarea statului Iranian. Însă destul cu politica, pentru că urăsc enorm acest domeniu malefic.

Baba Vanga: sub numele său real Vangelia Gushterova, s-a născut la data de 31 ianuarie 1911 în Strumița (astăzi Macedonia) și a locuit în orașul Petrici din Bulgaria. Și-a pierdut vederea în timpul unei furtuni, când avea 12 ani.

Și-a prezis propria sa moarte, dată la care a și murit, adică pe 11 august 1996.

Este, aș putea spune un fel de urmaș de-al  lui Nostradamus și dacă într-adevăr anul acesta va începe un așa zis război mondial, atunci profețiile sale se vor adeveri, profeții care s-ar întinde până prin anul 5079.

Această clarvăzătoare a avut ceva profeții chiar și despre țara noastră. Această profeție a fost înregistrată pe bandă de magnetofon. Vanga i-a indicat Dianei să dezvăluie această profeție la data de 24 ianuarie 2005 și mesajul să ajungă în România.

Vanga a spus: “Românii sunt oameni speciali și cu toate că Dumnezeu i-a ales pentru o nobilă misiune, din nefericire, mulți dintre ei nu mai cred în valorile lor naționale. De aceea, dacă acest mesaj – pe care am îndatorirea să-l transmit – le este adus de un străin, va fi mai bine primit de ei decât dacă l-ar primi de la unul de-ai lor.”

Textul predicției este acesta:
Eu sunt prea mică pentru ca el să vină la mine, așa că eu transmit această veste care mi-a venit de Sus și care va trebui dezvăluită în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005. În cel mult o lună de zile, această profeție să fie dusă aceluia la care voi face referire aici. Dacă nu se va putea ajunge la el, atunci să fie dată oamenilor din jurul lui. Să vă ajute Dumnezeu!În bucuria acestei lumi, în România va fi ACELA care a fost promis lumii. Întreaga lume se va bucura de nașterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii săi, până când va veni ceasul său. Putere de Sus el va avea! Pământul, Apa și Focul îl vor ajuta. Odată cu începerea lucrărilor lui în această lume, minciuna va dispărea. Acest lucru se va întâmpla în 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primul care îl va recunoaște, va fi poporul său. Drept răsplată, va aduce acest popor pe înalte culmi ale desăvârșirii din această lume. Acest popor va fi un exemplu real pentru toate popoarele lumii. El nu va călări un cal real, ci unul de fier pe care singur îl va mânui.”

Anul 2005 a trecut… mai rămâne doar să putem recunoaște, dincolo de aparențe, toate aceste realități tainice anunțate de Vanga. Adesea, multe dintre evenimentele, transformările spirituale chiar salturile de mare anvergură, trec neobservate de către oamenii preocupați mai mult de lumea materială…

Iată acum și așa zisele profeții până în anul 5079, dar mai întâi cea mai importantă profeție este despre începerea celui de-al treilea război mondial în luna noiembrie 2010:

În 2010 este debutul celui de-al treilea război mondial, care va începe în noiembrie și se va termina în octombrie 2014. Se va desfășura, la început, cu arme convenționale, ca apoi să aibă loc atacuri cu arme nucleare și chimice, spre final.

Predicțiile 2010 – 5079:

2010 – Al treilea război mondial ce va începe în noiembrie 2010 și se va sfârși în Octombrie 2014. Va începe normal, după care vor fi folosite inițial arme nucleare, iar mai apoi arme chimice. World War III. War will begin in November 2010 and end in October 2014. Will begin as usual, then nuclear will be used initially, and then chemical weapons.
2011 – Ca rezultat al radioactivității nucleare, în emisfera nordică nu vor mai rămâne animale sau vegetație. Musulmanii vor începe un război chimic împotriva supraviețuitorilor Europeni. As a result of the fallout of nuclear fallout in the northern hemisphere will not be any animals or vegetation. Then Muslims will wage chemical war against surviving Europeans.
2014 – Majoritatea oamenilor vor suferi de cancer al pielii și alte boli ale pielii (ca o consecință a războiului chimic). Most people will suffer skin cancer and other skin diseases (a consequence of chemical warfare).
2016 – Europa va fi aproape singură (goală). Europe almost lonely (empty).
2018 – Noua Chină va deveni o putere globală. Țările în curs de dezvoltare vor fi operate de exploatatori. New China becomes a world power. Developing countries in turn operated from exploiters.
2023 – O mică schimbare în orbita planetară. A little bit of change in the Earth’s orbit.
2025 – Europa încă se reface/reașează. Europe still little settled.
2028 – Crearea unei noi surse de energie (probabil o reacție termonucleară controlată). Foametea este gradual combătută. Lansarea unei navete pilotată manual către Venus. Creating a new energy source (probably a controlled thermonuclear reaction). Hunger is gradually being overcome. Launched a manned spacecraft to Venus.
2033 – Ghețarii polari se topesc. Nivelul oceanelor mărit. The polar ice are melting. Greater levels of the oceans.
2043 – Economia mondială este înfloritoare. În Europa, Musulmanii conduc. The world economy is thriving. In Europe, Muslims rule.
2046 – Orice corp (organ) poate fi produs (clonare?). Înlocuirea organelor devine una dintre cele mai bune metode de tratament. any bodies (organs) can be manufactured (cloning?). Replacing the bodies is becoming one of the best methods of treatment.
2066 – În timpul atacului asupra Romei Musulmane, Statele Unite au folosit un nou fel de armă – climaterică. Răcire bruscă (Înghețare instant). During the attack on the Muslim Rome, the United States used a new kind of weapon – the climate. The sharp cooling (instant freezing).
2076 – Societate fără clase (comunismul). Classless Society (communism).
2084 – Restaurarea naturii. The restoration of nature.
2088 – O nouă boală – îmbătrânire pentru câteva secunde! A new disease – aging for a few seconds!
2097 – Îmbătrânirea rapidă eradicată. The rapid aging defeated.
2100 – Soare artificial iluminează partea întunecată a pământului. Artificial sun illuminates the dark side of the Earth.
2111 – Oamenii devin roboți. People become living robots.
2123 – Război între națiunile mici. Națiunile mari nu intervin. The war between small nations. Big nations do not intervene.
2125 – Ungaria va primi semnale din spațiu. (Oamenilor li se va reaminti din nou de Vanga). Hungary will receive signals from space. (People will be reminded of Vanga again).
2130 – Colonii sub apă (cu ajutorul coloniilor simpatice/galactice). Colony under water (with the help of sympathetic councils).
2164 – Animalele devin jumătate-om/ființe umane. Animals turn half-human.
2167 – O nouă religie. A new religion.
2170 – Secetă majoră. Major drought.
2183 – O colonie de pe Marte devine o putere nucleară şi cere independenţă faţă de Pământ (la fel ca Statele Unite față de Anglia). A colony on Mars becomes a nuclear power, and demands independence from the Earth (like when – the United States from England).
2187 – Se vor opri 2 mari erupții de vulcani. Will stop 2 large eruption of volcanoes.
2195 – Colonii pe mare dezvoltate complet, abudență de energie și hrană. Sea Colony fully developed, abundant energy and food.
2196 – Amestecare completă între Asiatici și Europeni. Complete mixing of Asians and Europeans.
2201 – Încetinirea proceselor termonucleare la soare. Temperaturile scad. At the Sun slowing thermonuclear processes. Temperature drops.
2221 – În căutarea vieții extraterestre, umanitatea intră în contact cu ceva – foarte teribil. In the search for extraterrestrial life, humanity comes into contact with what – something terrible.
2256 – Navă spațială uitată pe pământ duce la o nouă boală teribilă. Spacecraft forgotten to Earth terrible new disease.
2262 – Planetele își schimbă treptat orbita planetară. Marte este amenințată de comete. Planets gradually changing planetary orbit. Mars is threatened by comets.
2271 – Repornirea constanelor fizice sunt modificate. (Legile fizice schimbate?). Restart physical constants are changed. (Laws of physics changed?).
2273 – Amestecul rasei galbene, albe și negre. O nouă rasă. Mixing yellow, white and black races. New race.
2279 – Putere/Energie din nimic (probbil din vid sau de la o gaură neagră). Power from nothing (probably from a vacuum or a black hole).
2288 – Călătorie înapoi în timp (Mașina Timpului inventată?). Noi contacte cu extratereștrii. Travel back in time (Time Travel invented?). New contacts with aliens.
2291 – Soarele se răcește. Încercări noi pentru a lumina din nou. The sun cools. Attempts were being made to light it again.
2296 – Erupții puternice pe soare. Schimbarea forței de gravitație. Încep să cadă vechile stații spațiale și sateliți. Powerful eruption on the Sun. Changing the force of gravity. Beginning to fall old space stations and satellites.
2299 – În Franța, mișcarea de gherilă împotriva Islamului. In France, guerrilla movement against Islam.
2302 – Noi importante legi și secrete ale Universului descoperite. New important laws and secrets of the universe revealed.
2304 – Secretele Lunii descoperite. Secrets of the Moon revealed.
2341 – Ceva groaznic se aproprie de Pământ din spațiu. Something terrible is approaching Earth from space.
2354 – Un accident într-unul din Soare artificial duce la secetă. An accident in one of the artificial Sun leads to drought.
2371 – O mare foamete. The great famine.
2378 – O nouă rasă se dezvoltă rapid. A new fast-growing race.
2480 – 2 Sori artificiali se ciocnesc. Teren în amurg. 2 artificial Suns collide. Land in the twilight.
3005 – Război pe Marte. Traiectoria planetei încălcată/violată. The war on Mars. Violated the trajectory of the planet.
3010 – Cometă lovește Luna. În jurul Pământului – inel/zonă de pietre și praf. Comet hits Moon. Around the Earth – ring/zone of the stones and dust.
3797 – În acest timp pe Pământ toată viața ucisă, dar omenirea va fi în măsură să pună bazele pentru o viață nouă într-un alt sistem stelar. By this time on Earth killed all life, but mankind will be able to lay the foundations for a new life in another stellar system.
3803 – O nouă planetă este populată câte umpic. Mai puține contacte între oameni. Clima noii planete afectează organismul oamenilor – au loc mutații. A new planet is populated by little. Fewer contacts between people. Climate new planet affects the organisms of people – they mutate.
3805 – Război între oameni pentru resurse. Mai mult de jumătate din oameni mor. The war between humans for resources. More than half of people dying out.
3815 – Războiul este terminat. The war is over.
3854 – Dezvoltarea civilizației se oprește practic. Oamenii trăiesc ca animalele. The development of civilization virtually stops. People live flocks as beasts.
3871 – Noul profet spune oamenilor despre valorile morale, religie. New prophet tells people about moral values, religion.
3874 – Noul profet primește sprijin din toate segmentele populației. O nouă biserică organizată. New prophet receives support from all segments of the population. Organized a new church.
3878 – Împreună cu Biserica pentru a-i învăța pe noii oameni știința uitată. along with the Church to re-train new people forgotten sciences.
4302 – Orașe noi se dezvoltă în lume. Noua Biserică încurajează dezvoltarea tehnologiei și științei noi. New cities are growing in the world. New Church encourages the development of new technology and science.
4302 – Dezvoltarea științei. Oamenii de știință au descoperit impactul global al tuturor bolilor în comportamentul organismului. The development of science. Scientists discovered in the overall impact of all diseases in organism behavior.
4304 – Găsirea unei căi de combatere a oricărei boli. Found a way to win any disease.
4308 – Datorită unei mutații oamenii în sfârșit au început să-și folosească creierele lor mai mult de 34%. Noțiunea de rău și ură pierdută complet. Due to mutation people at last beginning to use their brains more than 34%. Completely lost the notion of evil and hatred.
4509 – Cunoaștera lui Dumnezeu. Omul a ajuns în sfârșit la un asemenea nivel de dezvoltare încât poate comunica cu Dumnezeu. Getting to Know God. The man has finally been reached such a level of development that can communicate with God.
4599 – Oamenii dobândesc nemurirea. People achieve immortality.
4674 – Dezvoltarea civilizației a atins apogeul. Numărul persoanelor care trăiesc pe planete diferite este de aproximativ 340 miliarde. Începe asimilarea cu extratereștri. The development of civilization has reached its peak. The number of people living on different planets is about 340 billion. Assimilation begins with aliens.
5076 – Limita universului. Cu aceasta, nimeni nu știe. A boundary universe. With it, no one knows.
5078 – Decizia de a părăsi granițele universului. În timp ce 40 la sută din populație este împotriva sa. The decision to leave the boundaries of the universe. While about 40 percent of the population is against it.
5079 – Sfârșitul lumii. End of the World.

*Surse de documentare:

http://lighthead.wordpress.com/2008/09/30/baba-vanga-predictions-2010-5079/

http://mihaimarin.wordpress.com/2010/04/06/baba-vangelia-profetie-despre-romania-ziua-lui-gheorghe-zamfir/

Reclame

Încotro?…

Dap, înspre ce ne îndreptăm? Știu că, atunci când eram mic, auzeam tot felul de povești despre anul 2000 și despre faptul că în 2000 vom avea mașini zburătoare, sau, cel mai discutat subiect era un așa zis sfârșit al lumii care avea să vină în anul 2000… Dar iată că acest an a trecut iar acum, la 10 ani, în 2010 avem de dezbătut un nou subiect despre un nou an – 2012, atunci când lucrurile ar trebui să se schimbe radical pentru omenire „în bine sau în rău” mai mult sau mai puțin.

Așadar… 2012 un an crucial pentru omenire aș putea spune, pentru că, după spusele unora – este anul în care vor avea loc multe schimbări – ar putea fi oare un posibil sfârșit al lumii sau așa zisa apocalipsă, ori o evoluție în bine a umanității prin revelarea unor adevăruri ascunse de mult timp oamenilor?

Hai să le iau pe rând din 2 perspective:

Este Decembrie, suntem în anul 2012 iar o senzație puternică de durere a capului mă face să încerc diferite metode de medicație pentru a-mi trece… Visuri ciudate tot mai intense mă bântuie noapte de noapte… parcă ar deveni tot mai reale. În jurul meu, oamenii vorbesc între ei despre schimbările care ar trebui să parvină în această lună pentru oameni, aceștia speră ca o vor duce mai bine și că tot ceea ce este rău nu va mai avea putere asupra lor… Într-o noapte de 21 spre 22 emoții intense cuprind întreaga suflare la nivel global, oamenii au niște stări emoționale intense și încep să simtă și să manifeste stări de iubire și înțelegere pentru cei dragi cât și pentru cei din jurul lor… niște stări complexe pe care unii oameni datorită răutății/vibrației lor joase, nu știu cum să le facă față… este un haos emoțional… mai ales că insomnia pune stăpânire totală…
Debusolați cât și cu umpic de spaimă, unii dintre oameni încep să iși înțeleagă adevărata natură și încep să simtă că tot ceea ce a fost rău a trecut, că nimeni și nimic nu-i va mai putea manipula și minți pentru a-și atinge scopurile personale și egoiste – încep să realizeze că sunt ceea ce au fost meniți încă de la început – să ajute și să iși accepte condiția umană pentru a îndeplini o misiune divină mult mai importantă, aceea de a fi niște călăuze pentru acei mai puțini evoluați, care nu au reușit încă să devină mai altruiști, lăsându-se pradă lucrurilor rele… Mă încearcă o stare interioară intensă de debusolare și încerc să meditez, recunosc mi-e frică de schimbarile și reacțiile oamenilor care parcă devin altcineva… În jurul meu cei cunoscuți încep să îmi spună că ființe celeste sunt aici pe pământ, ajutându-ne să translatăm într-o nouă dimensiune, o dimensiune a iubirii și a armoniei divine, fără de păcat.
Totuși, în acest haos, nu realizez că afară mediul începe să se schimbe… nimic din ceea ce este electric nu mai funcționează, și pe lângă imaginile uimitoare de pe cer și din jur, nu mai realizez faptul că nu mai sunt condiționat de acele legi fizice, realizez că corpul meu, ca și al celor din jurul meu începe să se schimbe, încep să mă simt mai sănătos, mai vioi, mai plin de viață, față de cum am fost… încep să realizez că în jurul meu, oameni relativ bătrâni sau cu probleme de sănătate încep să se simtă mult mai bine, condiția lor schimbându-se treptat în ceea ce au sperat cândva că vor redeveni la fel când erau tineri, inclusiv cei din familia mea. Deodată mă încearcă și niște gânduri cu privire la cei pe care i-am pierdut, și realizez că ei sunt printre noi, însă într-o formă mult mai avansată ca entități, care au rolul de a ne sprijini în marea translație…
Chiar dacă ceasurile încă funcționează, lucruri stranii se petrec în jurul meu, oameni care declară și arată că pot avea capacități extrasenzoriale, descoperă că nu mai sunt condiționați de timp și că pot înțelege anumite lucruri pe care le credeau imposibile până în acel moment… – în fața noastră deschizându-se o nouă lume – parcă am fi avansat la un alt nivel în care ni s-a dat dreptul la mai multe lucruri, ni se revelează adevărul și ne sunt indicați cei care au ținut acest sistem planetar într-un întuneric crunt, prin toate manipulările la care am fost supuși atâta amar de vreme – Însă într-un act al iubirii supreme, noi, oamenii, înțelegem natura acestor ființe și ne îndreptăm iubirea asupra acestora,  săvârșind acel act al iertării supreme… Acele ființe negative își înțeleg în această nouă dimensiune, frica în care au trăit și greșelile la care i-au supus pe frații lor pământeni datorită acelor vibrații joase în care s-au complăcut atâta vreme – … | Este extrem de frumos, și încerc să mă contemplez în acea lume minunată, a iubirii și a iertării, a înțelegerii angelice între ființe în care descopăr noi moduri de a privi și de a înțelege lumea în care trăiesc, să fiu fericit cu adevărat că știu că exist, că toți acei ani de întuneric s-au dus, și că nimic nu îmi/ne mai poate perturba spiritul, când deodată… Aud cum cineva zbiară îngrozit – este momentul când tresar din pat în acea noapte de decembrie, îndreptându-mă către fereastră și căutând cu privirea acel strigăt de durere, privesc spre fereastră – afară este cald, enorm de cald pentru o seară de decembrie din acest 2012 nefast, simțindu-se apăsate grijile oamenilor care au uitat demult să mai zâmbească sau să se bucure alături de cei dragi de sosirea sărbătorilor, trăind într-o lume controlată de cei mai puternici fără emoții și sentimente pentru cei slabi, fiind descurajați de propria lor soartă… mă uit pe fereastră și simt teamă, simt că ceva nu este în regulă, iarași aud strigătele intensificându-se… aud oameni vorbind în toiul nopții despre o nouă bombă lansată de cei puternici în cursa lor nebună după profit pe spatele unor vieți inocente – deodată o lumină albă îmi străfulgeră gândurile și panica mă cuprinde în momentul următor, încercând să îmi amintesc de cei dragi, încercând să înțeleg ceea ce are să mi se întâmple – dar nu mai reușesc… o durere groaznică îmi străpunge fiecare colț al trupului, nemaiputând îndura, fiind totuși ținut captiv și obligat să îndur ceva de care nu am mai avut parte în viața mea… nu mai contează urletele și disperarea haosului din jurul meu, pentru că în clipa următoare totul se sfârșește… stop… e liniște, nu mai știu nimic, gândurile și faptele mele au pierit, sunt rece, mult prea rece, fără suflare… sunt într-un nou întuneric… contenplându-mă într-un tărâm opus vieții… de ce? care a fost scopul meu? ce urmează? nu știu, nu mai am nimic din ce am avut; nu mai simt frică sau fericire, durere ori bucurie, dorm, dorm greu… … … totul să fi fost oare doar o deșertăciune?

Totuși, cu cât ne apropiem de decembrie 2012, speculațiile se intensifică, nimeni neputând fi capabil să ne arate adevărul – suntem niște ființe incapabile în a înțelege adevărata noastră natură, datorită materialismului și a egoului nostru prin care încercăm să ne identificăm ca fiind puternici, plini de glorie și de trufie, lăsând la o parte valorile înțelepciunii și a iubirii necondiționate – avem tehnologie, dar nu mai avem timp, avem societăți secrete oculte dar nu mai avem umanitate

Însă nu suntem singuri și fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că ceva este mult mai presus de noi și că vom da socoteală pentru gândurile și faptele noastre… dar nimeni nu mai este interesat, pentru că am uitat ceea ce am fost cândva… încercând să devenim nemuritori călcând peste cei ce încercă să ne ajute.

Va fi in 2012 la fel ca în 2000 – putem să speculăm, însă, în 2012 putem să ne așteptăm la un sfârșit al lucrurilor malefice și al unui sistem infect care ne-a ținut paralizați într-o ceață deasă a unui întuneric profund, ori putem fi distruși pentru alegerea noastră de a ne contempla unui sistem plin de ură și războaie ale unor ființe fără un suflet uman ducând specia noastră la pieire.

2010 anul în care trebuie să decidem înspre ce direcție vom merge!

Să mai amintesc oare și de Alinierea Galactică? Sau de Calendarul Maya?
Nu cred, sunt lucruri deja dezbătute…

Nu am vrut decât să îmi imaginez umpic cum voi/vom trăi acel moment – timpul ne va duce la destinație 😉

Și visele devin realitate…

Este o seară minunată pentru mine cât și pentru România…
Reprezentanții noștri la Eurovision de anul acesta, Paula Seling și Ovi au dus țara noastră pe un onorabil loc 3 acumulând un total de 162 puncte 🙂

Este un câștig imens cât și o oportunitate imensă pentru Paula noastră, căreia sunt sigur că i se vor dschide multe uși și va avea parte de noi colaborări pe plan internațional în cariera sa muzicală de acum încolo.

Este poate și o dovadă că țara noastră este capabilă de a trimite artiști cu o înaltă pregătire muzicală și în acest fel putem dovedi că nu numai cei din vest pot fi cei mai buni – O importanță majoră a avut-o și promovarea artiștilor cât și a piesei Playing With Fire pe care echipa Paulei și a lui Ovi au reușit să o realizeze la un nivel decent și cu un mesaj la obiect.

A fost un vis care mi-a devenit realitate… și asta deoarece de mulți ani am visat la momentul când artista mea favorită va ajunge să concureze pe podiumul de la Eurovision, și iată că și visele pot să devină realitate… 😉

*PS: Totuși, hai să o felicit și pe Lena din Germania 🙂

Paula Seling & Ovi la Eurovision…

Iată că a venit momentul să mă bucur, pentru că o artistă de talia Paulei, a reușit să câștige selecția națională pentru Eurovision Song Contest de anul acesta (2010) cu melodia Playing With Fire, acompaniată fiind de Ovidiu Cernăuțeanu, obținând în urma televoting-ului, punctajul maxim de 23412 puncte.

A trecut atât de mult timp și mulți ani s-au scurs de când am tot sperat că Paula va ajunge pe scena unui festival grandios precum este Eurovisionul.

Selecția finală s-a desfășurat pe 6 martie 2010 și a fost transmisă în direct de Televiziunea Română la oră de maximă audiență, fiind prezentate cele 16 melodii finaliste.

Paula Seling a fost prezentă la selecția finală cu 2 piese: It’s Not Too Late interpretată alături de Kamara și care a obținut 8207 puncte, clasându-se  pe locul 5; și melodia Playing With Fire cu care a și câștigat finala națională.

BRAVO PAULA ȘI OVI!

Însă greul pentru ei abia acuma începe, pentru că nu este ușor să treci prin niște emoții cumplite pentru a-ți reprezenta țara la acest festival, iar părerile sunt împărțite tot timpul în două, așa că, pe lângă emoțiile amintite mai sus, cei doi vor trebui să facă față și unui val imens de critici (acuze) cât și păreri din toate părțile venite din partea celor cu pretenții sau a celor simpli care doresc un loc cât mai fruntaș pe scena Eurovisionului

Punând însă în balanță acestea cu recunoașterea internațională pe care o vor cunoaște Paula și Ovi după reprezentația lor de la Eurovision, cred că merită orice efort din partea celor doi pentru a-și reprezenta țara la cel mai înalt nivel. 😉

Așa că, Paula și Ovi… MULT SUCCES, deoarece veți avea nevoie enorm!

CLASAMENT FINAL:
01. Paula Seling & Ovi – „Playing with fire”
02. Luminița Anghel, Tony Tomas şi Adrian Piper – „Save their lifes”
03. Cătălin Josan – „Around, around”
04. Hotel FM – „Come as one”
05. Paula Seling şi Kamara – „It’s not too late”
06. Lora feat. Sonny Flame – „Come along”
07. Anda Adam şi Connect – R – „Surrender”
08. Zero – „Lay me down”
09. Alexa – „Baby”
10. Răzvan Krivach – „Jack Pott”
11. Dalma – „I’m running”
12. Pasager – „Running out of time”
13. „Love is war”
14. Lulu & The Puppets – „Searching for perfect emotion”
15. Lucia Dumitrescu – „See you in heaven”
16. Alexandra Ungureanu – „Crazy”

Reclame