Posts Tagged ‘ adevar ’

Adevărul convenabil…

În perioada asta, trebuie să ne amintim să fim mai buni unii cu alţii… bla, bla, bla şi tot tacâmul specific unei perioade de sărbători, fiind la fel de fiecare dată, în fiecare an de sărbători, când repetăm acelaşi circ şi când ne prefacem că suntem mai buni, mai iubitori, mai dragi unii cu alţii, mai înţelepţi, ca mai apoi să devenim iarăşi ceea ce suntem zi de zi cu adevărat. Cu toate că vroiam să scriu despre sărbătorile de iarnă, între timp mi-a atras atenţia un clip descoperit din întâmplare în căsuţa mea de eMail despre fumători, mai precis efectul şi impactul fumatului asupra corpului uman şi a celor din jur.

Clipul de prezentare intitulat „Adevărul Convenabil” (The Convenient Truth) a câştigat primul loc la ‘Empowered Presentations’ of Honolulu, câştigând concursul la cea mai bună prezentare din lume (World’s Best Presentation Contest!), fiind desfăşurat de către slideshare.

Această prezentare ne arată efectele nocive ale ţigaretelor asupra fiinţelor umane, fiind prezentate statistici cu privire la diverse efecte ale fumatului şi impactul negativ al acestuia în mediul înconjurător, însăşi inhalarea de către un nefumător a fumului de ţigară fiind la fel de periculoasă, uneori poate chiar mai nocivă.

Acum, să adaug şi eu… nu pot să înţeleg plăcerea aceea de a pune gura pe o bucată de hârtie şi a trage din acel beţigaş în doze regulate care să îţi producă acea plăcere… Ce fel de satisfacţie poate avea un om când fumează, nu pot să îmi imaginez. Singurul lucru pe care îl observ la un fumător este pierderea sănătăţii corpului şi uneori şi a celei mentale/psihice.

Sunt deasemenea investite sume uriaşe pentru realizarea de reclame la nişte substanţe cancerigene, care practic te omoară cu încetul, pas cu pas – sume ce ar fi putut salva mii de vieţi din această lume, lucru care nu se doreşte la nivel planetar, fiind mai important pentru elite decimarea planetei prin tot felul de măsuri cu impact negativ asupra omenirii – alcool, droguri, ţigări…

Fumatul reprezintă un flagel care a ieşit de sub control, acesta afectând milioane de vieţi în fiecare zi – la 8 secunde, undeva pe această planetă o persoană moare din cauza fumatului!

 

Reclame

Vise pierdute…

America, țara tuturor posibilităților sau tărâmul făgăduinței pentru mulți dintre noi, acolo unde de mic copil visam să ajung și să trăiesc ”visul american”… și asta din cauza îndoctrinării masive prin filmele vizionate la vârstă fragedă și care îmi inoculau în subconștient dorința de a trăi visul american la fel ca în multele filme vizionate, adică să am o familie mare, o casă albă, cățel (eventual și purcel), mașină și un job super fain cu mulți prieteni nemaipomeniți. De unde să știu eu la acea vârsta fragedă realitatea crudă a creditelor, a unei națiuni făurită de maleficii francmasoni?… Ce vis american să trăiesc? Statele Unite ale Americi au excelat (și încă mai excelează) prin mașinăria hollywoodiană ajutând enorm la îndoctrinarea și manipularea oamenilor, încă de tineri, pentru a-i face pe locuitorii altor țări să creadă că în America totul este roz.

Adevărul trist mi-a arătat și dovedit de-alungul timpului că în America reală 1 din 100 locuitori se află în detenție pentru diferite fapte și că în America există acele persoane malefice care dețin sistemul economic actual al întregului sistem planetar. Am mai învătat cu timpul că în America oamenii își pierd rapid identitatea acceptând cu ușurință ceea ce conducătorii lor le oferă – informație, legi, educație, sistem social, fără a cerceta și fără a căuta să afle adevărul. În America oamenii sunt îndoctrinați de mici că trebuie să crească, să meargă la școală, apoi la colegiu, iar apoi să își ia viața în propriile mâini, începând prin a-și găsi un loc de muncă și implicit prin a-și achiziționa o casă sau un apartament în rate (de cele mai multe ori), ca mai apoi să rămână înrobiți pe viață unui sistem malefic, crud și lacom – acesta este stereotipul general al Americanului de rând. Practic Americanii trăiesc o viață întreagă pe credit. Iar cel mai trist lucru dintre toate aceste lucruri, este dorința celorlalți de-ai copia pe Americani la stilul de viață și în comportamentul general, că, na, ei sunt cei mai și cei mai cool și că sunt și cei mai puternici, ba mai avem umpic și putem zice că ei reprezintă buricul pământului…

Asta până când – casa, familia, prietenii, aproape cam totul se distruge, ducându-se în majoritatea cazurilor de râpă în momentul în care șeful americanului de rând… adică boss, îi zice la un moment dat că l-a avansat în poziția/funcția de șomer cu acte în regulă… Datoriile Americanilor, mai ales în sectorul imobiliar sunt uriașe, mai ales că fiecare american de rând, în momentul când își achiziționează o casă, aceasta, evident este una cu camere multe și care arată fain sau cel puțin cât de cât apropiat de acel lux tipic lor, iar la momentul când vine data scadenței pentru plata ratei și cel în cauză a rămas fără serivici (work), atunci, asistăm la adevărate drame care conduc inevitabil, la pierderea a tot ce a încercat până în acel moment să strângă în viața sa… și uite așa încă un vis pierdut

Nu mai amintesc de cei care sosesc de prin diferite părți ale lumii, atrași uneori de filmele de la cutia magică (televizor), cu gândul și speranța la un trai mai bun – unii reușesc, alții încearcă, însă adevărul este întotdeauna în fața noastră, a fiecăruia dintre noi, trebuie să alegem să îl privim/vedem bine și să cântărim cu atenție ceea ce vedem în filme și ceea ce trăim cu adevărat.

Mai vreau eu acuma în USA, zisă și țara tuturor ”dorințelor”? Poate, în vizită, atât doar!

Despre credință…

O să public din nou un post de pe un blog mai vechi care nu mai există… am avut o încercare de a-mi răspunde la niște întrebări fundamentale despre existența vieții pe pământ. Iată așadar articolul:

Ce este Dumnezeu? Ce știm despre Dumnezeu? Ce ne învață religia despre Dumnezeu? Tu crezi în Dumnezeu? | Atât, atât de multe întrebări ne vin în minte când vine vorba despre Dumnezeu, încât nu suntem capabili în a da un răspuns care să reflecte în totalitate adevărul. Putem doar să speculam pe seama acestui subiect, însă pentru a putea merge mai departe în căutarea adevărului va trebui sa ne punem o altă întrebare mult mai importantă, și anume CE ESTE RELIGIA? Care este rolul Religiei pentru om?

De la început putem spune că Religia este învățătura despre Dumnezeu – despre creația acestei lumi și rolul lui Dumnezeu în crearea ființei umane – a unui plan bine stabilit de la început – putem spune chiar, că Religia este istorie și asta pentru că religia ne povestește despre evenimentele ce au avut loc în urmă cu mulți ani înaintea noastră, dar ca un paradox, religia ne învață și despre anumite evenimente ce vor urma să aibe loc în viitor, în legatură cu viața pe această planetă.

Dar să mai subliniăm și faptul că religia a fost, este, și va fi interpretată de-a lungul timpurilor în diferite moduri de către oameni, ceea ce ne arată în mod automat faptul că, în această lume avem la ora actuală multe organizații religioase ce tratează învățătura lui Dumnezeu în diferite feluri – De aici și anumite afirmații cum că ar exista mai mulți Dumnezei, ba mai mult, anumite religii au un nume bine definit pentru Dumnezeu, ori aceste organizații religioase care pretind a-l cunoaste pe Dumnezeu descriu evenimentele întâmplate de-a lungul timpului în mod diferit, fiecare religie având propria sa teorie cu privire la Dumnezeu, complicând astfel lucrurile și mai mult.

Acum – cum ar fi fost dacă ne-am fi născut „atei” – fără nici o credință în vre-o entitate atot-puternică numită Dumnezeu? – Să ne punem umpic în pielea acelor oameni care s-au născut atei și care cred DOAR în evoluția umană, cum văd ei oare religia?, ce înseamnă pentru aceștia religia? Multe din întrebări nu iși vor găsi răspunsul aici, datoria mea fiind aceea de a descrie lucrurile așa cum sunt ele, prin felul în care eu gândesc.

Cred totuși, după multe cercetări că fiecare religie îți promite biletul către Rai, cu condiția de a face parte din aceasta. În viziunea unora, nu contează că faci parte din altă religie sau că ești ateu, chiar dacă întreaga ta viață ai facut fapte bune, că tot la „cazanul cu smoală” vei ajunge, dacă nu faci parte din religia care trebuie – este cam la fel ca și companiile care încearcă să își atragă clienții promițându-le totul prin campanii publicitare ce costă enorm de mult. Exact așa este și religia.

Să înțelegeți bine însă că EU unul cred că Dumnezeu există, CRED ÎN DUMNEZEU, dar nu într-un Dumnezeu impus de vre-o religie, pentru că la urma urmei NOI TOȚI APARȚINEM LUI DUMNEZEU chiar dacă credem sau nu în El! Cel mai important este faptul că, oamenii ar trebui să înceteze în a mai duce războaie în numele religiei ori în numele lui Dumnezeu, să înceteze în a mai crede că pe Dumnezeu îl găsim doar la biserică, de parcă Dumnezeu ar trăi în vre-un lăcaș de cult, și să înceapă să creadă în Dumnezeu cu inima lor, pentru că la urma urmei Dumnezeu este în fiecare din noi, trebuie doar să îl căutăm în noi – să credem, să sperăm – Este atât de simplu.

*Vă invit să urmăriți un film foarte controversat la ora actuală despre Religie – Filmul se numește Zeitgeist și are 3 părți, prima parte pe care v-o recomand s-o urmăriți explică despre diferiții mântuitori care s-au născut de-a lungul timpului – o incursiune cronologică interesantă despre evoluția religiei; următoarele două părți din film tratează evenimentul de la 9/11 cât și controlul financiar deținut de către elita mondială, următoarele două părți din film nu mai au legatură cu Religia, însă le recomand spre a fi vizionate doar dacă timpul vă permite:

Reclame