Posts Tagged ‘ an ’

Un an nou – 2015…

La Mulți Ani 2015!

La Mulți Ani 2015!

Bun rămas 2013, Bun venit 2014…

Și iată-ne la sfârșit de an, în ultima zi din 2013. Mâine începe un an nou, cu bune și cu rele… o nouă poveste ce se va scrie de-a lungul a 365 de zile.

New Year 2014

La Mulți Ani 2014!

În așteptarea lui 2013…

Iată că e pe cale să se ducă și acest an destul de agitat, urmând să întâmpinăm un nou an cu noi oportunități și succese, toate acestea însoțite de sănătate și fericire alături de cei dragi. Și nu în ultimul rând La Mulți Ani 2013!

Sărbători Fericite... 2012!

Sărbători Fericite!

Marea revoluție… din 2012…

Stau eu și mă gândesc cum naiba, noi ca și nație, ne apucă cheful de făcut revoluții tocmai în toiul iernii??? La fel a fost și în anul 1989 când tot iarna ne-a venit cheful de făcut revoluție și când l-am și hăcuit pe Ceașcă. La 22 ani de la ultima revoluție, acum, în celebrul an 2012 tot iarna, în urmă cu vre-o 12 zile, câțiva Români s-au trezit din nou să iasă în stradă ca să facă revoluție, cică să-i dea p-ăștia de acum jos ca să vină ăilalți din opoziție la putere. Păi și, dacă vin ăilalți la putere, ce și-or închipui unii, că gata cu greutățile?

Am fost ieri (23 Ianuarie) cu ceva treabă pe la Vodafone, tocmai pe strada Republicii, aproape de Piața Sfatului și am avut și eu ocazia să văd acei oameni care protestau de zor în Piața Sfatului… după priviri aș putea să zic că nu erau mai mult de 150 de oameni la număr. Bun, am intrat în respectivul magazin, mi-am rezolvat socotelile și am ieșit afară, apucând să văd de data asta acea mână de oameni, strigând cât mai tare „Jos Băsescu”. Jandarmii erau și ei împrăștiați strategic pe la colțuri, pe toată strada Republici în grupuri de câte 2-3, în misiunea lor crucială de a supraveghea la buna desfășurare a mini-revoluției…

Stau și mă întreb ce fel de revoluție o mai fi și asta, unde câteva sute de oameni strigă tot timpul aceleași lucruri până la miezul nopții când se apucă jandarmii să-i fugărească acasă… și mai și îngheață ambele tabere – protestatarii pe de-o parte cât și jandarmii de cealaltă parte, pe-o așa vreme, în timp ce niște figuri, așa ziși specialiști stau frumos prin vre-un studio de televiziune doar ca să își dea cu părerea despre respectivele evenimente. Nu zic că sunt împotriva revoluției sau a unei schimbări majore, căci și eu, ca și Român, sunt total nemulțumit de așa specimene ce conduc țara asta la comandă către distrugere, sunt nemulțumit de așa salarii de kkt și multe alte nemulțumiri, însă dacă toată joaca asta de-a revoluția s-ar petrece primăvara, vara sau toamna adică mai pe căldură și dacă s-ar aduna vre-o 50-100 de mii de oameni din 22 de milioane, atunci poate că lucrurile vor sta și ele altfel și atunci poate că și cei care ne conduc s-ar simți umpic „cu musca pe căciulă”, ar mai drege, ar mai face ceva, s-ar vedea că se mișcă ceva, sau măcar s-ar face că fac ceva, însă așa, cu 1000 sau 5000 de oameni nu faci mare brânză. Să vedem și ce fel de persoane participă la aceste manifestări: Tineri fără un loc de muncă și implicit fără un viitor pe termen scurt, deci persoane fără vre-un venit, pensionari cât și persoane cu venit destul de mic. Tinerii inteligenți pleacă prin alte țări unde își fac un renume și devin niște persoane importante ce își pun amprenta cu adevărat în țara adoptivă, ăia mai puțini inteligenți pleacă pe vapor ori la cules de fructe sau la alte munci prin Europa. Restul mai puțin ambițioși sau mai patrioți din fire, rămân în țară unde încearcă să facă ceva în țara asta. Ăilalți omuleți de bani gata își trăiesc viața fără să muncească prea mult sau deloc sperând să nu dea ghinionul peste ei.

Noi Românii, ca și nație ne-am învățat să stăm doar în casă și să privim nepăsători la ceea ce se petrece în jurul nostru. Resursele naturale ale acestei țări ne-au cam fost vândute de cei veniți la guvernare după ’89, fabrici/uzine distruse prin așa zise „privatizări”, economia distrusă și ea prin împrumuturi enorme la diverse instituții financiare oculte, sănătatea la pământ, educația la fel… iar noi în tot acest timp am stat cu mâinile la dos și am privit cum toate astea s-au cam dus pe dâmbovița pe ritm de manele.

Așa că în concluzie, indiferent de ce partid o să iasă în viitor la guvernare, lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Să nu uităm că și parlamentarii, de orice culoare politică ar fi, nu sunt decât niște marionete în mâinile altor personaje din „spatele cortinei”, care conduc defapt destinele unei țări, parlamentarii fiind doar un fel de carne de tun trimisă la înaintare în fața poporului.

2012, Anul final…

Iată-ne ajunși în sfârșit în celebrul și mult discutat-ul an 2012. S-a tot vorbit, s-au tot făcut predicții și s-a tot discutat cu privire la ceea ce se va întâmpla în anul acesta cu privire la o posibilă schimbare sau sfârșit al omenirii… Totuși, astăzi 01.01. – prima zi și prima lună din 2012, e bine să fim cât mai optimiști indiferent de ce va fi pe parcursul sau la sfârșitul anului 2012, mai exact, cred că ar fi bine să trăim fiecare clipă din acest an și să ne vedem cu bine în 2013.

Iar odată ajunși în 2013, să sperăm că 2012 va fi anul final pentru toate predicțiile și prevestirile care ne-au invadat atâta amar de timp, menținând umanitatea într-o stare de frică continuă, iar dacă va fi să fie ceva, atunci sper să fie anul evoluției spirituale și a conștiinței pentru întreaga umanitate, pentru că, de ce nu, e bine ca la început de an să fim cât mai optimiști și încrezători, indiferent de ce capcane ne mai pregătesc „elitele” din această lume. 😉

La Mulți Ani 2012!

Happy 2012 New Year...

A mai trecut un an…

Şi uite ce repede s-a mai dus încă un an, trăit mai mult sau mai puţin din plin. Este Decembrie, luna în care meditez la ce lucruri bune sau rele am realizat în decursul unui an, este luna când încerc să îmi închei socotelile pe anul acesta şi trăgând linie îmi dau seama că a fost un an la fel ca toţi ceilalţi ani, obişnuit, cu excepţia că am mai îmbătrânit câte umpic, îndreptându-mă cu paşi repezi spre o destinaţie necunoscută în această viaţă.

Tot în această lună de Decembrie, binecunoscuta artistă Paula Seling, ne-a adus un cadou de sărbători prin lansarea unui album de colinde, menit să ne mai lumineze sărbătorile de iarnă încă umpic. Albumul de colinde se axează însă foarte mult pe latura folclorică, nemaifiind un album de colinde aşa cum ne-am obişnuit cu toţii ca până acum. Tocmai de aceea, în opinia mea, acest album de colinde este destinat mai mult doar unei anumite clase de oameni cu iubire şi drag faţă de muzica folclorică, doar două dintre colinde de pe acest album neavând acea amprentă folclorică: „Râurel de ploaie” şi „Se zguduie cerul”, fiind şi printre favoritele mele. Nefiind atras de acest gen muzical, nu pot spune mai multe sau să fac un review detaliat sau mai lung al acestui album, de fapt, dacă îţi place, atunci trebuie doar să asculţi muzica fără să încerci să analizezi stilul muzical. Iar cei iubitori de folclor vor găsi în acest album nişte colinde maramureşene interpretate în stilul inconfundabil al Paulei Seling.

Cei doritori, pot comanda albumul de colinde de pe pagina oficială a artistei.

Şi, că tot sunt sărbătorile de iarnă aproape de noi, iată şi un colind frumos de-al Paulei…:

 

Un mic „apdeit”…

Iată că, în aproape două luni se implineşte un an de la înfiinţarea acestui jurnal virtual şi aşa cum e şi normal, odată cu sosirea sărbătorilor de iarnă, am hotărât că acest blog are nevoie de o schimbare  de imagine – şi astfel, înarmat cu uneltele necesare (ciocan, furcă, daltă, fierăstrău), acest blog a trecut printr-un fel de operaţie estetică, iar rezultatul final, prin adăugarea unui nou design şi a unei interfeţe mai accesibile  şi prietenoase alături de un wallpaper atractiv cât şi inserţia unei componente de notificare a subiectelor adăugate cu celebra pasăre twitter, ar trebui să fie atât pe placul autorului… cât şi pe placul celui care intră pe acest blog pentru a lectura informaţia conţinută.

Aşa că… spor la citit! 😉

O lume albă…

Iată că a sosit şi mult aşteptata zăpadă prin zona mea… Ieri începuse să ningă şi să se aşterne primii fulgi de zăpadă pe străzile umede şi peste oamenii grăbiţi şi cufundaţi în propriile lor gânduri. Sosirea primei zăpezi îţi schimbă modul de a vedea viaţa însăşi, zăpada aducând cu ea şi acel strop de puritate de care avem nevoie.

Cu fiecare cădere a zăpezii îmi dau seama că a mai trecut un an şi încerc să retrăiesc momentele plăcute alături de familie, de colegi, prieteni, momente ce mă fac să îmi dau seama de perfecţiunea lucrurilor în această lume – perfecţiune ce face posibilă existenţa lucrurilor minunate, a magiei, a spiritului de sărbătoare şi nu în ultimul rând, ne pregăteşte pentru un nou an, un nou început. Şi, aşa realizez cât de repede trece timpul fără să ierte pe nimeni, iar în ultimii ani acest timp parcă este tot mai grăbit, parcă s-ar îndrepta către o destinaţie necunoscută nouă, răpind cu el acele momente din viaţa noastră de care ne ataşăm cu multă căldură.

Snow

Mai mult timp…

Referitor la articolul meu anterior, cu privire la înfăţişarea oraşului Braşov acum 50 de ani, precizez că în anii aceia totul era deosebit de simplu, mă refer aici la oamenii din acele timpuri care aveau timp suficient la dispoziţie pentru a-şi face treburile şi pentru a-şi trăi viaţa în deplină modestie… şi, plecând de la acest principiu, îmi închipui că în acele vremuri ziua de 24 de ore era arhisuficientă pentru ce aveai de făcut în acele vremuri.

Insă, odată cu avansul tehnologic, cât şi evoluţia intr-un ritm accelerat a societăţii actuale, mă fac să mă întreb dacă nu cumva ar trebui ca în zilele noastre, 24 de ore dintr-o zi să devină 48 ore, în mod teoretic vorbind. Spun asta pentru că invazia media cât şi apariţia din zilele noastre a unei game diversificate de produse, cărţi, reviste, jocuri, melodii, filme şi tot felul de servicii, fac ca ziua de 24 de ore sa pară un nimic în zilele noastre şi astfel nu ne mai rămâne timp pentru noi înşine, astfel că am devenit tot mai agitaţi şi mai urâciosi unii cu alţii, uitând adevărata esenţă a vieţii noastre.

Aşa că stau şi mă întreb, ipotetic, cum aş putea oare într-o viaţă de om să apuc ca să mă joc toate jocurile, să văd toate filmele, să citesc sau să ascult muzica şi absolut tot ceea ce s-a inventat/produs până în momentul de faţă şi se va mai produce? – mă tot intreb cum ar putea fiinţa umană să realizeze atâtea lucruri într-o viaţă de om… Este practic imposibil să faci aşa ceva, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că viaţa asta nu reprezintă decât o etapă a vieţii noastre, este ca un joc de puzzle pe care noi trebuie să îl terminăm, realizând totodată complexitatea universală şi diversificarea culturii la diferite stagii de evoluţie spirituală.

Lăsând la o parte evoluţia tehnologică şi spirituală, pot afirma că la baza tuturor acestor lucruri create se află cea mai complexă maşinărie umană – omul, fiind capabil să schimbe lumea (cu sau fară ajutor/intervenţie divină) dar să o şi distrugă… Omul este, la fel ca şi timpul, o enigmă încă nedescifrată, capabil de a crea sau de a distruge iluzii ce au forme diferite în funcţie de dorinţele noastre cu ajutorul timpului.

Înapoi în 1959…

Ieri, când citeam prinbraşov am dat peste un articol cu o poză ce infăţişa Hotelul Aro Palace de acum 50 ani şi care mi-a captat interesul, aşa că m-am apucat să citesc acel articol, care m-a dus mai apoi la oraşulmemorabil, unde am avut ocazia să dau peste o poză din anul 1959 cu cartierul în care am crescut şi încă în care imi traiesc şi acum tinereţea… Tractorul din oraşul Stalin, că Braşovul aşa se numea în perioada aceea.

Numai ce am privit acea poză, că am şi rămas destul de profund atins gândindu-mă la simplitatea din acele vremuri, când oamenii aveau timp să îşi trăiască viaţa, când nu exista atâta poluare şi agitaţie precum găsim în zilele noastre. Parcă erau nişte vremuri inocente în care modestia se îmbina perfect cu traiul simplu al oamenilor, fără blocuri, tehnologie şi aglomeraţia copleşitoare a maşinilor din zilele noastre. Şi când stau să mă gîndesc că eu, ca şi fiinţă umană nici măcar nu existam atunci, de fapt, atunci abia îşi trăiau copilăria la maxim părinţii mei.

Oare cum ar fi fost viaţa atunci, când nu exista nici măcar cea mai la îndemână unealtă de manipulare în masă… Televizorul?

Interesante vremuri, însă, peste vre-o 50 de ani, generaţiile viitoare probabil vor spune la fel despre felul în care trăim acum… în prezent. Poza a fost făcută dintr-o hală a Uzinei Tractorul, pe atunci uzina numindu-se “Ernst Thalmann”.

 

 

*Poză preluată de pe Oraşul Memorabil!