Posts Tagged ‘ avere ’

Băgați-ai ceva în profeții…

Cu ceva timp în urmă, am scris un articol legat de eventualitatea începerii unui așa zis al treilea război mondial, care ar fi fost profețit de așa zisă Baba Vanga și de alți profeți care s-au ocupat sau se ocupă cu asemenea obiceiuri, însă, anul 2010 a trecut liniștit cu tot cu criza planificată la vârf înalt și… nu am văzut decât o încercare slabă a Coreei de Nord atacându-și țara vecină Coreea de Sud prin noiembrie 2010 și nimic mai mult, așa că pot trage câteva concluzii: ori s-o fi amânat acest război mondial, ori s-o fi schimbat cursul viitorului spre care ne îndreptăm (ceea ce ar trebui să fie de bine), ori clarvăzătorii/prefăcătorii prezicătorii ăștia nu sunt decât o tentativă de manipulare a maselor de oameni de niște grupuri/elite sau forțe oculte (cea mai plauzibilă variantă după părerea mea), ori, în ultimă instanță, s-or fi greșit prezicerile… care să fie oare?

Oare cutremurul ăsta devastator din Japonia, (să fi fost unii privelegiați care să fi știut de eventualitatea producerii unui cutremur de proporții dar care să fi tăcut mâlc, tocmai pentru o așa zisă extincție voită de elite, așa cum am auzit formulată o teorie…?) de ce nu a fost prezis de dinaintea producerii sale? Sau abia acuma or să înceapă să se trezească unii care să spună că ei știau de acest cutremur și câte și mai câte… come on.

Tot ce mai pot să adaug este neputința noastră în fața naturii și în jurul acestor schimbări dramatice prin care trecem cu sau fără profeții, realizând astfel că toată măreția și fala speciei umane și a unei societăți moderne pot fi ștearse de pe fața pământului într-o clipă, astfel că efortul unora de a strânge cât mai multe averi de ordin material se poate spulbera într-o clipă.

Se vor schimba oare oamenii, vom fi în stare să învățăm din greșelile trecutului și să ne adaptăm schimbărilor din mers? (dacă mai apucăm…).

Iar cât despre profeții, așa cum spunea cineva la comentarii într-un alt articol anterior, pot să mă șterg undeva cu ele.

Reclame

Scrisori clasice…

Anii ’90… ce vremuri interesante! În acea perioadă îmi trăiam copilăria şi îmi plăsmuiam o lume imaginară numai a mea, imaginându-mi tot felul de dispozitive hi-tech la care să mă pot uita la tv, să ascult muzică, să aflu vremea de afară, etc…

Fără dependenţa de calculator, internet, eMail, blog, socializare virtuală – totuşi, în acele vremuri exista o modalitate clasică de a face SPAM sau chiar bani, prin aşa numitele scrisori care ar fi plecat tocmai de la capătul pământului, fiind adresată oamenilor de pretutindeni şi în care ţi se explica pe mai multe pagini cum că respectiva scrisoare era aducătoare de noroc, având să iţi schimbe viaţa în bine odată ce a ajuns la tine. Doar că tu, pentru a-l apuca pe Dumnezeu de un picior, trebuia să faci marele efort de a copia acea scrisoare în vre-o 10, 20, 30 de exemplare pe care să le transmiţi mai apoi la rândul tău altor oameni/cunoscuţi de-a tăi – că de nu, avea să se abată asupra ta şi a celor din jurul tău o sumedenie de lucruri negative în viaţa ta, întotdeauna ghinionul incluzând neapărat şi moartea ta sau a cuiva apropiat ţie, inducându-ţi în subconştientul tău frica/teama, obligându-te cu forţa să faci acele copii pentru a scăpa de respectivele scrisori pe care trebuia să le împrăştii apoi prin cutiile poştale de prin vecini şi, de ce nu, de a spera că poate peste noapte îţi vor creşte banii.

La vremea aceea, noi, naivi cum eram, de unde era să cunoaştem termenul de SPAM sau de unde să ştim noi că acele scrisori nu erau decât un mod pentru unii de a se distra pe seama altora ori de a scoate ceva bani frumoşi pe seama acelor scrisori mai „speciale„. Acum, pe cei care primeau scrisoarea cu pricina îi pot amplasa în 3 categorii… şi astfel, cei mai mulţi dintre noi sau majoritatea, ne apucam să facem o copie la respectiva scrisoare – scris de mână, iar restul să le multiplicăm la celebrul Xerox pentru a scăpa astfel de atâta scris… 🙂 Apoi, a doua categorie era acelora mai slabi de îngeri care se apucau şi scriau scrisoarea de mână, fiecare copie în parte fiind scrisă cu mâna de atâtea ori cât era specificat în respectiva scrisoare minune, rezultând astfel o muncă de sisif. Iar a treia categorie o reprezenta cei care nu dădeau nici o ceapă degerată pe aşa ceva, fiind probabil mai experimentaţi ori mai umblaţi prin lume sau mai ageri la minte şi nu luau în considerare asemenea scrisori.

Ce mai vremuri, numai bune de a retrăi nostalgia de altădată.

Iată însa cum aceste scrisori s-au mutat pe internet, acesta fiind practic plin de aceste scrisori nigeriene care au invadat lumea digitală în ultimii ani cu scopul ascuns de a face bani de pe urma naivilor, prin trimiterea de eMailuri către milioane de adrese eMail din întreaga lume, în care tu, ca persoană eşti fericitul câştigător al unei tombole internaţionale ori moştenitorul unei averi fabuloase, iar intenţia ta de a te lăsa păcălit de asemenea eMail-uri te poate costa uneori nu numai banii ci şi propria-ţi viaţă!

Oare în viitor aceste aşa zise scrisori nigeriene vor fi transmise prin telepatie ori acest obicei va lua sfârşit?

Despre marele hAur…

Na, Uite că mai există și oameni (una bucată om eu) cărora nu le place acest metal… din mai multe puncte de vedere…
Da, de ce nu? ce naiba ar putea să îmi placă? faptul că valorează mult, așa și? cu ce mă ajută pe mine, că valorează așa mult aurul? poate eradica foametea sau sărăcia de pe cocina asta de planetă? poate opri războaiele? a făcut-o? deocamdată nu a făcut-o și nici nu cred că o va face prea curând! mai degrabă îmi pun baza în alienși…

Cel mai indignant este atunci când văd oamenii la tv sau în viața de zi cu zi cum se holbează la lucruri făcute cu totul și cu totul din aur și cum le adoră (și care mai costă și o avere) – precum ceasuri, telefoane mobile iar mai nou… o mașină fabricată cu totul din aur (la caroserie), sincer, însă arată de-a dreptul țigănesc/cocălăresc.

Să presupunem că, prin teorie, dacă mâine acest metal, ar rămâne fără nici un fel de valoare, pun pariu că toți omuleții de pe fața pământului care venerează cu atâta fervoare metalul cu pricina, s-ar lipsi în secunda următoare de lănțișoarele și inelele pe care le poartă cu atâta mândrie și fală ca să arate cât sunt ei ăi mai bazați…

Bleah, nu înțeleg ce atâta agitație pentru o drăcie de metal…?
Mai prețios consider a fi argintul sau cuprul spre exemplu (asta în accepțiunea mea)
Nu însă și aurul!!!

Aurul nu a avut și nici nu va avea – nici un fel de valoare… cel puțin pentru mine!!!

Reclame