Posts Tagged ‘ cale ’

Soluții radicale…

Un copil a murit. Un copil ce avea toată viața înainte a fost sfâșiat de o haită de câini și a murit. A cui e vina oare? În primul rând al celor în grija căruia se aflau acei câini, pe de-o parte, cât și a părinților/bunicii acelui copil, pe de altă parte. Bun, din păcate, copilul a murit și nu se mai poate face nimic pentru a-l aduce înapoi în acest plan al existenței, însă, ce e de făcut oare pe viitor pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple? În ultimele zile, subiectul câinilor maidanezi a avut parte de o creștere în audiență mare datorită mediatizării intense, astfel că asistăm la o luptă între două tabere: iubitorii de animale (câini) și cei ce doresc eliminarea acestora prin orice mijloace, inclusiv eutanasierea. Este greu să iei asemenea decizii radicale, însă, să revenim cu picioarele pe pământ și să realizăm un lucru destul de dureros și important în același timp – trăim într-o lume dură!

În Brașov, acum două săptămâni parcă, câinii maidanezi din zona Răcădau, au fost otrăviți, cel mai probabil de cei ce au fost poate mușcați de câinii din zonă și/sau erau sătui de aceste animale care se dădeau la tine fără vre-un motiv anume, ori de foame – Nu de alta, însă nici autoritățile nu pot face prea mult dacă câinii se află pe domeniu privat, așa că singura soluție găsită de cei ce locuiesc în zona respectivă a fost una extremă – otrăvirea lor. Pe unul din blogurile Brașovene s-a iscat un schimb mai dur de replici între cititori, aducându-se acuzații de-o parte și de cealaltă a taberei. Încă îmi aduc aminte de când eram mic și eu la rândul meu am fost „capsat” în zona ochiului drept de câinele unui vecin, însă mai mult din vina mea, coboram scările și m-am apropiat de câine în timp ce acesta rodea un os, rezultatul fiind un drum până la spitalul de boli infecțioase pentru injecția anti-tetanos în burtă la acea vreme. Recunosc, că de atunci am o frică destul de mare în ceea ce privește interacțiunea cu câinii, mai ales cei necunoscuți.

Totuși, Brașovul, pot spune că o duce în mare parte acceptabil la numărul câinilor maidanezi, însă fără a-i mai pune la socoteală pe acei câini maidanezi aduși cu mașina din alte orașe/zone ale țării, mutând oarecum aceste animale dintr-un oraș într-altul și, astfel se mai întâmplă, chiar în drum spre mașina de servici, dimineața ori seara, să mai dau peste vre-un cățel sau mai mulți pe care încerc să-i ocolesc fără a-i deranja prea mult.

Însă problema cea mai serioasă o găsim în capitala României – țară membră a Uniunii Europene, care, din nepăsarea autorităților de-a lungul anilor, numărul câinilor maidanezi a crescut enorm de mult, astfel că s-a ajuns la această tragedie, ce putea fi evitată, dar, cum am mai zis umpic mai sus, asta e viața – dură! Soluția, ca și în orice altă țară civilizată, demnă de secolul XXI este: capturarea acestor câini fără stăpân cu ajutorul unor pistoale tranchilizante și nu cu lasoul așa cum se mai întâmplă la noi din păcate, transportarea lor în adăposturi special amenajate și ținerea lor pentru o perioadă de șapte zile, iar dacă nimeni nu-i adoptă atunci să fie eutanasiați, cât și sterilizarea acelor câini dați spre adopție. Știu că e radical, însă nici nu putem sub nici o formă să punem animalele mai presus de oameni și nici nu putem d.p.d.v. financiar să construim/realizăm adăposturi unde să ținem aceste animale până mor, pentru că nu ai cum – ar fi o insultă la adresa atâtor categorii de oameni defavorizați care o duc destul de greu în zilele noastre – spre exemplu pensionarii, care după zeci de ani de muncă, ajung să caute prin pubele de gunoi o bucată de pâine din cauza unei pensii de mizerie din țara asta, iar noi să ținem în viață și să hrănim un număr mare de câini fără stăpân care se mai și înmulțesc în mod necontrolat mi se pare inadmisibil așa ceva! Știu că nu e deloc o soluție ortodoxă, însă din păcate nu există altă cale. Să iei un câine de pe stradă, să îl sterilizezi și după aia să-i dai din nou drumul pe stradă, iarăși nu mi se pare o idee bună pentru că la un moment dat, respectivul câine tot va ataca și mușca oamenii pe stradă, cel mai probabil de foame, așa că… trăim într-o lume dură!

Încotro?…

Dap, înspre ce ne îndreptăm? Știu că, atunci când eram mic, auzeam tot felul de povești despre anul 2000 și despre faptul că în 2000 vom avea mașini zburătoare, sau, cel mai discutat subiect era un așa zis sfârșit al lumii care avea să vină în anul 2000… Dar iată că acest an a trecut iar acum, la 10 ani, în 2010 avem de dezbătut un nou subiect despre un nou an – 2012, atunci când lucrurile ar trebui să se schimbe radical pentru omenire „în bine sau în rău” mai mult sau mai puțin.

Așadar… 2012 un an crucial pentru omenire aș putea spune, pentru că, după spusele unora – este anul în care vor avea loc multe schimbări – ar putea fi oare un posibil sfârșit al lumii sau așa zisa apocalipsă, ori o evoluție în bine a umanității prin revelarea unor adevăruri ascunse de mult timp oamenilor?

Hai să le iau pe rând din 2 perspective:

Este Decembrie, suntem în anul 2012 iar o senzație puternică de durere a capului mă face să încerc diferite metode de medicație pentru a-mi trece… Visuri ciudate tot mai intense mă bântuie noapte de noapte… parcă ar deveni tot mai reale. În jurul meu, oamenii vorbesc între ei despre schimbările care ar trebui să parvină în această lună pentru oameni, aceștia speră ca o vor duce mai bine și că tot ceea ce este rău nu va mai avea putere asupra lor… Într-o noapte de 21 spre 22 emoții intense cuprind întreaga suflare la nivel global, oamenii au niște stări emoționale intense și încep să simtă și să manifeste stări de iubire și înțelegere pentru cei dragi cât și pentru cei din jurul lor… niște stări complexe pe care unii oameni datorită răutății/vibrației lor joase, nu știu cum să le facă față… este un haos emoțional… mai ales că insomnia pune stăpânire totală…
Debusolați cât și cu umpic de spaimă, unii dintre oameni încep să iși înțeleagă adevărata natură și încep să simtă că tot ceea ce a fost rău a trecut, că nimeni și nimic nu-i va mai putea manipula și minți pentru a-și atinge scopurile personale și egoiste – încep să realizeze că sunt ceea ce au fost meniți încă de la început – să ajute și să iși accepte condiția umană pentru a îndeplini o misiune divină mult mai importantă, aceea de a fi niște călăuze pentru acei mai puțini evoluați, care nu au reușit încă să devină mai altruiști, lăsându-se pradă lucrurilor rele… Mă încearcă o stare interioară intensă de debusolare și încerc să meditez, recunosc mi-e frică de schimbarile și reacțiile oamenilor care parcă devin altcineva… În jurul meu cei cunoscuți încep să îmi spună că ființe celeste sunt aici pe pământ, ajutându-ne să translatăm într-o nouă dimensiune, o dimensiune a iubirii și a armoniei divine, fără de păcat.
Totuși, în acest haos, nu realizez că afară mediul începe să se schimbe… nimic din ceea ce este electric nu mai funcționează, și pe lângă imaginile uimitoare de pe cer și din jur, nu mai realizez faptul că nu mai sunt condiționat de acele legi fizice, realizez că corpul meu, ca și al celor din jurul meu începe să se schimbe, încep să mă simt mai sănătos, mai vioi, mai plin de viață, față de cum am fost… încep să realizez că în jurul meu, oameni relativ bătrâni sau cu probleme de sănătate încep să se simtă mult mai bine, condiția lor schimbându-se treptat în ceea ce au sperat cândva că vor redeveni la fel când erau tineri, inclusiv cei din familia mea. Deodată mă încearcă și niște gânduri cu privire la cei pe care i-am pierdut, și realizez că ei sunt printre noi, însă într-o formă mult mai avansată ca entități, care au rolul de a ne sprijini în marea translație…
Chiar dacă ceasurile încă funcționează, lucruri stranii se petrec în jurul meu, oameni care declară și arată că pot avea capacități extrasenzoriale, descoperă că nu mai sunt condiționați de timp și că pot înțelege anumite lucruri pe care le credeau imposibile până în acel moment… – în fața noastră deschizându-se o nouă lume – parcă am fi avansat la un alt nivel în care ni s-a dat dreptul la mai multe lucruri, ni se revelează adevărul și ne sunt indicați cei care au ținut acest sistem planetar într-un întuneric crunt, prin toate manipulările la care am fost supuși atâta amar de vreme – Însă într-un act al iubirii supreme, noi, oamenii, înțelegem natura acestor ființe și ne îndreptăm iubirea asupra acestora,  săvârșind acel act al iertării supreme… Acele ființe negative își înțeleg în această nouă dimensiune, frica în care au trăit și greșelile la care i-au supus pe frații lor pământeni datorită acelor vibrații joase în care s-au complăcut atâta vreme – … | Este extrem de frumos, și încerc să mă contemplez în acea lume minunată, a iubirii și a iertării, a înțelegerii angelice între ființe în care descopăr noi moduri de a privi și de a înțelege lumea în care trăiesc, să fiu fericit cu adevărat că știu că exist, că toți acei ani de întuneric s-au dus, și că nimic nu îmi/ne mai poate perturba spiritul, când deodată… Aud cum cineva zbiară îngrozit – este momentul când tresar din pat în acea noapte de decembrie, îndreptându-mă către fereastră și căutând cu privirea acel strigăt de durere, privesc spre fereastră – afară este cald, enorm de cald pentru o seară de decembrie din acest 2012 nefast, simțindu-se apăsate grijile oamenilor care au uitat demult să mai zâmbească sau să se bucure alături de cei dragi de sosirea sărbătorilor, trăind într-o lume controlată de cei mai puternici fără emoții și sentimente pentru cei slabi, fiind descurajați de propria lor soartă… mă uit pe fereastră și simt teamă, simt că ceva nu este în regulă, iarași aud strigătele intensificându-se… aud oameni vorbind în toiul nopții despre o nouă bombă lansată de cei puternici în cursa lor nebună după profit pe spatele unor vieți inocente – deodată o lumină albă îmi străfulgeră gândurile și panica mă cuprinde în momentul următor, încercând să îmi amintesc de cei dragi, încercând să înțeleg ceea ce are să mi se întâmple – dar nu mai reușesc… o durere groaznică îmi străpunge fiecare colț al trupului, nemaiputând îndura, fiind totuși ținut captiv și obligat să îndur ceva de care nu am mai avut parte în viața mea… nu mai contează urletele și disperarea haosului din jurul meu, pentru că în clipa următoare totul se sfârșește… stop… e liniște, nu mai știu nimic, gândurile și faptele mele au pierit, sunt rece, mult prea rece, fără suflare… sunt într-un nou întuneric… contenplându-mă într-un tărâm opus vieții… de ce? care a fost scopul meu? ce urmează? nu știu, nu mai am nimic din ce am avut; nu mai simt frică sau fericire, durere ori bucurie, dorm, dorm greu… … … totul să fi fost oare doar o deșertăciune?

Totuși, cu cât ne apropiem de decembrie 2012, speculațiile se intensifică, nimeni neputând fi capabil să ne arate adevărul – suntem niște ființe incapabile în a înțelege adevărata noastră natură, datorită materialismului și a egoului nostru prin care încercăm să ne identificăm ca fiind puternici, plini de glorie și de trufie, lăsând la o parte valorile înțelepciunii și a iubirii necondiționate – avem tehnologie, dar nu mai avem timp, avem societăți secrete oculte dar nu mai avem umanitate

Însă nu suntem singuri și fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că ceva este mult mai presus de noi și că vom da socoteală pentru gândurile și faptele noastre… dar nimeni nu mai este interesat, pentru că am uitat ceea ce am fost cândva… încercând să devenim nemuritori călcând peste cei ce încercă să ne ajute.

Va fi in 2012 la fel ca în 2000 – putem să speculăm, însă, în 2012 putem să ne așteptăm la un sfârșit al lucrurilor malefice și al unui sistem infect care ne-a ținut paralizați într-o ceață deasă a unui întuneric profund, ori putem fi distruși pentru alegerea noastră de a ne contempla unui sistem plin de ură și războaie ale unor ființe fără un suflet uman ducând specia noastră la pieire.

2010 anul în care trebuie să decidem înspre ce direcție vom merge!

Să mai amintesc oare și de Alinierea Galactică? Sau de Calendarul Maya?
Nu cred, sunt lucruri deja dezbătute…

Nu am vrut decât să îmi imaginez umpic cum voi/vom trăi acel moment – timpul ne va duce la destinație 😉