Posts Tagged ‘ destin ’

Marea revoluție… din 2012…

Stau eu și mă gândesc cum naiba, noi ca și nație, ne apucă cheful de făcut revoluții tocmai în toiul iernii??? La fel a fost și în anul 1989 când tot iarna ne-a venit cheful de făcut revoluție și când l-am și hăcuit pe Ceașcă. La 22 ani de la ultima revoluție, acum, în celebrul an 2012 tot iarna, în urmă cu vre-o 12 zile, câțiva Români s-au trezit din nou să iasă în stradă ca să facă revoluție, cică să-i dea p-ăștia de acum jos ca să vină ăilalți din opoziție la putere. Păi și, dacă vin ăilalți la putere, ce și-or închipui unii, că gata cu greutățile?

Am fost ieri (23 Ianuarie) cu ceva treabă pe la Vodafone, tocmai pe strada Republicii, aproape de Piața Sfatului și am avut și eu ocazia să văd acei oameni care protestau de zor în Piața Sfatului… după priviri aș putea să zic că nu erau mai mult de 150 de oameni la număr. Bun, am intrat în respectivul magazin, mi-am rezolvat socotelile și am ieșit afară, apucând să văd de data asta acea mână de oameni, strigând cât mai tare „Jos Băsescu”. Jandarmii erau și ei împrăștiați strategic pe la colțuri, pe toată strada Republici în grupuri de câte 2-3, în misiunea lor crucială de a supraveghea la buna desfășurare a mini-revoluției…

Stau și mă întreb ce fel de revoluție o mai fi și asta, unde câteva sute de oameni strigă tot timpul aceleași lucruri până la miezul nopții când se apucă jandarmii să-i fugărească acasă… și mai și îngheață ambele tabere – protestatarii pe de-o parte cât și jandarmii de cealaltă parte, pe-o așa vreme, în timp ce niște figuri, așa ziși specialiști stau frumos prin vre-un studio de televiziune doar ca să își dea cu părerea despre respectivele evenimente. Nu zic că sunt împotriva revoluției sau a unei schimbări majore, căci și eu, ca și Român, sunt total nemulțumit de așa specimene ce conduc țara asta la comandă către distrugere, sunt nemulțumit de așa salarii de kkt și multe alte nemulțumiri, însă dacă toată joaca asta de-a revoluția s-ar petrece primăvara, vara sau toamna adică mai pe căldură și dacă s-ar aduna vre-o 50-100 de mii de oameni din 22 de milioane, atunci poate că lucrurile vor sta și ele altfel și atunci poate că și cei care ne conduc s-ar simți umpic „cu musca pe căciulă”, ar mai drege, ar mai face ceva, s-ar vedea că se mișcă ceva, sau măcar s-ar face că fac ceva, însă așa, cu 1000 sau 5000 de oameni nu faci mare brânză. Să vedem și ce fel de persoane participă la aceste manifestări: Tineri fără un loc de muncă și implicit fără un viitor pe termen scurt, deci persoane fără vre-un venit, pensionari cât și persoane cu venit destul de mic. Tinerii inteligenți pleacă prin alte țări unde își fac un renume și devin niște persoane importante ce își pun amprenta cu adevărat în țara adoptivă, ăia mai puțini inteligenți pleacă pe vapor ori la cules de fructe sau la alte munci prin Europa. Restul mai puțin ambițioși sau mai patrioți din fire, rămân în țară unde încearcă să facă ceva în țara asta. Ăilalți omuleți de bani gata își trăiesc viața fără să muncească prea mult sau deloc sperând să nu dea ghinionul peste ei.

Noi Românii, ca și nație ne-am învățat să stăm doar în casă și să privim nepăsători la ceea ce se petrece în jurul nostru. Resursele naturale ale acestei țări ne-au cam fost vândute de cei veniți la guvernare după ’89, fabrici/uzine distruse prin așa zise „privatizări”, economia distrusă și ea prin împrumuturi enorme la diverse instituții financiare oculte, sănătatea la pământ, educația la fel… iar noi în tot acest timp am stat cu mâinile la dos și am privit cum toate astea s-au cam dus pe dâmbovița pe ritm de manele.

Așa că în concluzie, indiferent de ce partid o să iasă în viitor la guvernare, lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Să nu uităm că și parlamentarii, de orice culoare politică ar fi, nu sunt decât niște marionete în mâinile altor personaje din „spatele cortinei”, care conduc defapt destinele unei țări, parlamentarii fiind doar un fel de carne de tun trimisă la înaintare în fața poporului.

Lumea în miniatură…

Cu mult timp în urmă (pe când puricele se potcovea cu 99 de oca, când merele răsăreau din pământ şi soarele răsărea la apus), am descoperit pe internet un filmuleţ care m-a impresionat enorm încât să-i ofer acuma un binemeritat loc virtual… Filmuleţul este un proiect început prin 1990 şi se vrea a fi o încercare de conştientizare a umanităţii cu privire la realitatea acestei planete.

Ce-ar fi dacă am putea transforma populaţia acestei planete într-o comunitate restrânsă de doar 100 de oameni, păstrând aceleaşi proporţii pe care le avem azi? Ar arăta cam aşa:

* 61 Asiatici, – 12 Europeni, – 8 Nord Americani, – 5 Sud Americani şi Caraibieni, – 13 Africani, – 1 din Oceania.

* 50 femei / 50 bărbaţi. | 47 locuiesc în zona urbană, 12 au dizabilităţi, 33 sunt creştini, 21 sunt Musulmani, 13 sunt Hinduşi, 6 sunt Budişti, 1 este Sikht, 1 este Evreu, 11 practică altă religie, 11 nu sunt religioşi, 3 sunt atei.

* 43 trăiesc fără condiţii sanitare de bază, 18 trăiesc fără o sursă de apă, 20 oameni deţin 75% din întreaga avere a comunităţii, 14 sunt flămânzi sau malnutriţi, 12 nu pot să citească, doar 12 oameni au un calculator, doar 8 au acces la internet, un adult între 15 – 49 ani este infectat cu HIV.

* Americanii investesc aproape 1,24 trilioane de dolari în infrastructură militară şi doar 100 miliarde de dolari în dezvoltare.

Dacă ne ţinem mâncarea într-un frigider, hainele într-un dulap, avem un pat pe care să dormim şi un acoperiş deasupra capului – ei bine, suntem mai bogaţi decât 75% din întreaga populaţie a lumii (21 de oameni trăiesc cu doar un dolar şi 25 de cenţi pe zi, sau chiar mai puţin).

Aşa încât mă gândesc la perfecţiunea a tot ceea ce ne înconjoară şi fără de care nu putem exista, stau şi meditez într-un colţ din mine la felul în care am apărut aici, pe acest pământ, la condiţia mea fizică şi mă întreb uneori cum ar fi fost dacă m-aş fi născut în alte condiţii decât cele de acum? Să fie un plan bine stabilit sau doar jocul hazardului? Este greu de înţeles această viaţă cu tot amalgamul ei nesfârşit de provocări, cărora trebuie să le facem faţă zi de zi, ca într-o cursă contra cronometru… În fine, sunt multe lucruri de povestit aici la care nu voi începe acum să le cercetez.

Totuşi, nu pot să nu mă abţin însă din a spune că filmuleţul acesta le dă într-un fel, o palmă peste obraz acelora care sunt mult prea lacomi şi la care sensul vieţii se rezumă doar la a strânge cât mai multă avere, uitând între timp că alţi oameni de pe această planetă mor din cauză că, au avut parte de o soartă sau un destin mult prea crud – unii spun că ar fi vorba de legile karmice, dar totuşi, discrepanţa la care s-a ajuns în zilele noastre este mult prea mare, între noi, cei care avem totul la dispoziţia noastră, fără să apreciem ceea ce avem deja şi alţii care abia îşi permit să supravieţuiască de pe o zi pe alta, la nepăsare şi ignoranţa care au devenit un mod de a fi, la modul nostru de a trăi şi de a ne organiza astfel încât să putem supravieţui acestui joc, într-un teren neutru, în care ai doar o singură şansă, pe care dacă ai ratat-o… cine poate şti ce va urma.

 

O lume albă…

Iată că a sosit şi mult aşteptata zăpadă prin zona mea… Ieri începuse să ningă şi să se aşterne primii fulgi de zăpadă pe străzile umede şi peste oamenii grăbiţi şi cufundaţi în propriile lor gânduri. Sosirea primei zăpezi îţi schimbă modul de a vedea viaţa însăşi, zăpada aducând cu ea şi acel strop de puritate de care avem nevoie.

Cu fiecare cădere a zăpezii îmi dau seama că a mai trecut un an şi încerc să retrăiesc momentele plăcute alături de familie, de colegi, prieteni, momente ce mă fac să îmi dau seama de perfecţiunea lucrurilor în această lume – perfecţiune ce face posibilă existenţa lucrurilor minunate, a magiei, a spiritului de sărbătoare şi nu în ultimul rând, ne pregăteşte pentru un nou an, un nou început. Şi, aşa realizez cât de repede trece timpul fără să ierte pe nimeni, iar în ultimii ani acest timp parcă este tot mai grăbit, parcă s-ar îndrepta către o destinaţie necunoscută nouă, răpind cu el acele momente din viaţa noastră de care ne ataşăm cu multă căldură.

Snow

Încotro?…

Dap, înspre ce ne îndreptăm? Știu că, atunci când eram mic, auzeam tot felul de povești despre anul 2000 și despre faptul că în 2000 vom avea mașini zburătoare, sau, cel mai discutat subiect era un așa zis sfârșit al lumii care avea să vină în anul 2000… Dar iată că acest an a trecut iar acum, la 10 ani, în 2010 avem de dezbătut un nou subiect despre un nou an – 2012, atunci când lucrurile ar trebui să se schimbe radical pentru omenire „în bine sau în rău” mai mult sau mai puțin.

Așadar… 2012 un an crucial pentru omenire aș putea spune, pentru că, după spusele unora – este anul în care vor avea loc multe schimbări – ar putea fi oare un posibil sfârșit al lumii sau așa zisa apocalipsă, ori o evoluție în bine a umanității prin revelarea unor adevăruri ascunse de mult timp oamenilor?

Hai să le iau pe rând din 2 perspective:

Este Decembrie, suntem în anul 2012 iar o senzație puternică de durere a capului mă face să încerc diferite metode de medicație pentru a-mi trece… Visuri ciudate tot mai intense mă bântuie noapte de noapte… parcă ar deveni tot mai reale. În jurul meu, oamenii vorbesc între ei despre schimbările care ar trebui să parvină în această lună pentru oameni, aceștia speră ca o vor duce mai bine și că tot ceea ce este rău nu va mai avea putere asupra lor… Într-o noapte de 21 spre 22 emoții intense cuprind întreaga suflare la nivel global, oamenii au niște stări emoționale intense și încep să simtă și să manifeste stări de iubire și înțelegere pentru cei dragi cât și pentru cei din jurul lor… niște stări complexe pe care unii oameni datorită răutății/vibrației lor joase, nu știu cum să le facă față… este un haos emoțional… mai ales că insomnia pune stăpânire totală…
Debusolați cât și cu umpic de spaimă, unii dintre oameni încep să iși înțeleagă adevărata natură și încep să simtă că tot ceea ce a fost rău a trecut, că nimeni și nimic nu-i va mai putea manipula și minți pentru a-și atinge scopurile personale și egoiste – încep să realizeze că sunt ceea ce au fost meniți încă de la început – să ajute și să iși accepte condiția umană pentru a îndeplini o misiune divină mult mai importantă, aceea de a fi niște călăuze pentru acei mai puțini evoluați, care nu au reușit încă să devină mai altruiști, lăsându-se pradă lucrurilor rele… Mă încearcă o stare interioară intensă de debusolare și încerc să meditez, recunosc mi-e frică de schimbarile și reacțiile oamenilor care parcă devin altcineva… În jurul meu cei cunoscuți încep să îmi spună că ființe celeste sunt aici pe pământ, ajutându-ne să translatăm într-o nouă dimensiune, o dimensiune a iubirii și a armoniei divine, fără de păcat.
Totuși, în acest haos, nu realizez că afară mediul începe să se schimbe… nimic din ceea ce este electric nu mai funcționează, și pe lângă imaginile uimitoare de pe cer și din jur, nu mai realizez faptul că nu mai sunt condiționat de acele legi fizice, realizez că corpul meu, ca și al celor din jurul meu începe să se schimbe, încep să mă simt mai sănătos, mai vioi, mai plin de viață, față de cum am fost… încep să realizez că în jurul meu, oameni relativ bătrâni sau cu probleme de sănătate încep să se simtă mult mai bine, condiția lor schimbându-se treptat în ceea ce au sperat cândva că vor redeveni la fel când erau tineri, inclusiv cei din familia mea. Deodată mă încearcă și niște gânduri cu privire la cei pe care i-am pierdut, și realizez că ei sunt printre noi, însă într-o formă mult mai avansată ca entități, care au rolul de a ne sprijini în marea translație…
Chiar dacă ceasurile încă funcționează, lucruri stranii se petrec în jurul meu, oameni care declară și arată că pot avea capacități extrasenzoriale, descoperă că nu mai sunt condiționați de timp și că pot înțelege anumite lucruri pe care le credeau imposibile până în acel moment… – în fața noastră deschizându-se o nouă lume – parcă am fi avansat la un alt nivel în care ni s-a dat dreptul la mai multe lucruri, ni se revelează adevărul și ne sunt indicați cei care au ținut acest sistem planetar într-un întuneric crunt, prin toate manipulările la care am fost supuși atâta amar de vreme – Însă într-un act al iubirii supreme, noi, oamenii, înțelegem natura acestor ființe și ne îndreptăm iubirea asupra acestora,  săvârșind acel act al iertării supreme… Acele ființe negative își înțeleg în această nouă dimensiune, frica în care au trăit și greșelile la care i-au supus pe frații lor pământeni datorită acelor vibrații joase în care s-au complăcut atâta vreme – … | Este extrem de frumos, și încerc să mă contemplez în acea lume minunată, a iubirii și a iertării, a înțelegerii angelice între ființe în care descopăr noi moduri de a privi și de a înțelege lumea în care trăiesc, să fiu fericit cu adevărat că știu că exist, că toți acei ani de întuneric s-au dus, și că nimic nu îmi/ne mai poate perturba spiritul, când deodată… Aud cum cineva zbiară îngrozit – este momentul când tresar din pat în acea noapte de decembrie, îndreptându-mă către fereastră și căutând cu privirea acel strigăt de durere, privesc spre fereastră – afară este cald, enorm de cald pentru o seară de decembrie din acest 2012 nefast, simțindu-se apăsate grijile oamenilor care au uitat demult să mai zâmbească sau să se bucure alături de cei dragi de sosirea sărbătorilor, trăind într-o lume controlată de cei mai puternici fără emoții și sentimente pentru cei slabi, fiind descurajați de propria lor soartă… mă uit pe fereastră și simt teamă, simt că ceva nu este în regulă, iarași aud strigătele intensificându-se… aud oameni vorbind în toiul nopții despre o nouă bombă lansată de cei puternici în cursa lor nebună după profit pe spatele unor vieți inocente – deodată o lumină albă îmi străfulgeră gândurile și panica mă cuprinde în momentul următor, încercând să îmi amintesc de cei dragi, încercând să înțeleg ceea ce are să mi se întâmple – dar nu mai reușesc… o durere groaznică îmi străpunge fiecare colț al trupului, nemaiputând îndura, fiind totuși ținut captiv și obligat să îndur ceva de care nu am mai avut parte în viața mea… nu mai contează urletele și disperarea haosului din jurul meu, pentru că în clipa următoare totul se sfârșește… stop… e liniște, nu mai știu nimic, gândurile și faptele mele au pierit, sunt rece, mult prea rece, fără suflare… sunt într-un nou întuneric… contenplându-mă într-un tărâm opus vieții… de ce? care a fost scopul meu? ce urmează? nu știu, nu mai am nimic din ce am avut; nu mai simt frică sau fericire, durere ori bucurie, dorm, dorm greu… … … totul să fi fost oare doar o deșertăciune?

Totuși, cu cât ne apropiem de decembrie 2012, speculațiile se intensifică, nimeni neputând fi capabil să ne arate adevărul – suntem niște ființe incapabile în a înțelege adevărata noastră natură, datorită materialismului și a egoului nostru prin care încercăm să ne identificăm ca fiind puternici, plini de glorie și de trufie, lăsând la o parte valorile înțelepciunii și a iubirii necondiționate – avem tehnologie, dar nu mai avem timp, avem societăți secrete oculte dar nu mai avem umanitate

Însă nu suntem singuri și fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că ceva este mult mai presus de noi și că vom da socoteală pentru gândurile și faptele noastre… dar nimeni nu mai este interesat, pentru că am uitat ceea ce am fost cândva… încercând să devenim nemuritori călcând peste cei ce încercă să ne ajute.

Va fi in 2012 la fel ca în 2000 – putem să speculăm, însă, în 2012 putem să ne așteptăm la un sfârșit al lucrurilor malefice și al unui sistem infect care ne-a ținut paralizați într-o ceață deasă a unui întuneric profund, ori putem fi distruși pentru alegerea noastră de a ne contempla unui sistem plin de ură și războaie ale unor ființe fără un suflet uman ducând specia noastră la pieire.

2010 anul în care trebuie să decidem înspre ce direcție vom merge!

Să mai amintesc oare și de Alinierea Galactică? Sau de Calendarul Maya?
Nu cred, sunt lucruri deja dezbătute…

Nu am vrut decât să îmi imaginez umpic cum voi/vom trăi acel moment – timpul ne va duce la destinație 😉