Posts Tagged ‘ divin ’

Prea multă carne…

Buy Humans meat.

Nici nu ştiu cum să încep acest subiect, însă ca şi persoană, eu unul nu prea consum carne aproape mai deloc. De ce? Din trei motive: Primul motiv ar fi sacrificiul animalelor pentru ca noi să avem ce mânca, în al doilea rând, conţinutul de grăsime pe care orice tip de carne îl are şi în al treilea rând energia negativă, adică starea de frică pe care animalul respectiv a trăit-o în timpul sacrificării, energie negativă care rămâne în rămăşiţele respectivului animal sacrificat. Spre exemplu, eu când încerc să mănânc un anumit tip de carne în forme diferite – sarmale, mici, pate de carne, şuncă, parizer (deşi parizelul nu mai e demult timp ceea ce era odată), uneori mi se face greaţă de la respectiva carne şi îmi vine în minte modul în care a fost chinuit acel animal şi automat am o stare de repulsie faţă de acel aliment. Este o senzaţie pe care puţini oameni o au, însă dacă aş trece peste senzaţia respectivă şi aş încerca să mănânc carnea respectivă voit sau forţat de împrejurări, mai mult ca sigur mi se va face rău.

Noi la oraş cât de cât suntem ceva mai evoluaţi, însă când mă gândesc la acele tradiţii de la ţară cu sacrificatul porcului de Crăciun sau tăierea mieilor în apropierea Paştelui, stau şi mă gândesc la aceste obiceiuri ca parte a unor sărbători păgâne în care omorâm pentru satisfacţia noastră culinară fără să ne gândim o clipă la suferinţa acelor animale şi fără să încercăm să găsim metode alternative care să înlocuiască carnea, cu carne artificială, fără a mai fi nevoie de aceste sacrificii inutile. Mă îngrozeşte când ămi aduc aminte de copilăria pe care am trăit-o mai mult sau mai puţin la ţară şi când îi vedeam pe bunicii sau pe părinţi tăind omorând diferite animale din gospodărie, cât şi disperarea cu care bietele animale se chinuiau în ultimele momente din viaţa lor. Astfel de evenimente îşi lasă adânc amprenta negativă a acelor momente pe care unii le consideră normale. Să mai îmi amintesc şi de carnea animalului mort pe care majoritatea oamenilor preferă să o consume sub diverse forme delicatese: şorici, cârnaţi, caltaboşi, jumări, toate alături de grăsimea specifică… Numai mirosul acestor gustări mie îmi produc o greaţă de nedescris. Mă gândesc că poate o rasă de extratereştrii va sosii cândva în viitor şi ne vor vedea ca pe nişte animale, ajungând la rândul nostru hrană pentru respectiva specie extraterestră.

Şi eu consum la rândul meu carne, mai ales carne de pui sub formă de sandwich-uri sau/ori şuncă de porc, însă parcă de la o vreme nici aceasta nu mai este pe gustul meu, astfel că mai bine consum produse vegetale, de exemplu pateu vegetal, chiar dacă şi ăla conţine o grămadă de chimicale în el, însă la modul serios, mă simt mult mai bine decât dacă aş consuma carne. Nu ştiu de ce trăiesc într-o astfel de lume în care ne mâncăm între noi, că asta o fi parte a codului nostru genetic nu mă îndoiesc, dar cred că trăim totuşi într-o lume mult prea crudă în care noi ca şi fiinţe umane suntem supuşi unei umilinţe divine cu un scop anume. Totuşi, dacă în această stare materială, majoritatea oamenilor adoră să consume carne, atunci ca şi stare spirituală aceast consum implică o scădere vibraţională destul de importantă, mai ales pentru acei oameni obişnuiţi să sacrifice/omoare animale din diverse motive (sărbători, servici, etc…). Mai rău grav este că până şi în acele aşa zise scripturi, oamenii erau îndemnaţi să sacrifice animale ca jertfă pentru Dumnezeu/zei.

Am citit undeva cum că ar exista fiinţe umane destul de evoluate spiritual ce se pot hrăni cu energie solară, da, sunt şi asemenea oameni ce nu au nevoie de hrană materială şi ştiu că majoritatea celor ce citesc asta nu vor înţelege prea bine ce zic, deşi, va sosi o vreme, conform unei profeţii, când şi animalele vor evolua, devenind pe jumătate fiinţe umane, la rândul nostru, noi, oamenii urmând să evoluăm spre stări spirituale şi vibraţionale mult mai ridicate. În curând…

Creația „Geneza”…

Biblia spune că lumea a fost creată în șapte zile și că noi oamenii, adică Adam și Eva, au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, după care au fost puși în grădina Eden. Acolo Dumnezeu le-a dat voie lui Adam și Eva să stăpânească peste toată grădina Edenului și peste toate viețuitoarele, să se înmulțească, să mănânce din orice rod pe care grădina îl producea, în afară de „pomul cunoștinței binelui și răului”, fiindu-le categoric interzis a se înfrupta din acel copac sub avertismentul că în aceeași zi când vor mânca din el, vor „muri” negreșit. Mai apoi îngerul căzut Satan i-a ademenit pe Adam și Eva prin intermediul unui șarpe ca să mănânce din acel fruct interzis, condamnând astfel la moarte rasa umană până în zilele noastre.

Bun, iată acum și interpretarea mea vizavi de această poveste din Biblie, sau mai bine zis cum văd eu lucrurile… Mai întâi de toate acel timp de șapte zile în care a fost creată lumea, era cu totul diferit de timpul nostru aletrnativ în care ne aflăm acum în prezent și așadar, în timpul nostru alternativ, conform unor teorii, acesta ar fi însemnat milioane de ani cu privire la facerea omenirii. Apoi, Biblia precizează de șarpele din grădina Edenului și amăgirea omului cu privire la căderea sa în păcat, aducând cu sine condamnarea omenirii… Well, povestea se cam leagă umpic, pentru că tind să cred, că omenirea (Adam și Eva reprezentând ființele umane din acele vremuri primitive, create de o civilizație extrem de avansată) a fost coruptă/înșelată astfel de o civilizație (îngerul căzut) opusă civilizației care a creat omul și lumea, dar cu mult mai inteligentă, fiind vorba aici despre rasa reptiliană – în tradiție această rasă, fiind asemuită diavolului, răului originar, îngerul căzut care a corupt/înșelat/mințit omenirea din acele vremuri, omenire care era inocentă aș putea spune, până la acel moment al coruperii sau a deschiderii conștiinței lor, adică, mai cu seamă, până în acel moment, conștiința globală a respectivei omeniri din acele vremuri (Adam și Eva), era una destul de primitivă – acei oameni nu realizau că umblau goi pe fața pământului, neavând educația și cunoștințele necesare pentru a evolua, astfel că o rasă inteligentă dar totodată extrem de malefică, ar fi intervenit și ar fi schimbat la nivel global conștiința omenirii, astfel că oamenii din acele vremuri au început să realizeze „binele și răul” din jurul lor și astfel s-a constituit piatra de temelie a evoluției omenirii până în zilele noastre, fiind interpretate de către Biblie într-un mod aparte. Totuși, aici nu sunt lămurit cu referire la momentul dinaintea intervenției lui Satan, sau mai bine zis a reptilienilor (prin șarpele din grădina Edenului), deoarece se precizează faptul că înainte de intervenția răului, oamenii (Adam și Eva) din acele timpuri erau nemuritori, adică pe lângă faptul că nu știau ce reprezintă „binele și răul”, aceștia aveau parte și de viață veșnică, astfel că din punct de vedere spiritual, aceștia erau „perfecți” ca și creație.

Mai adaug în susținerea acestei teorii și o explicație preluată din filmul Secretele Spațiului, Vol. 2 (6:34) de Chris Everard și David Icke: Cuvântul Biblic pentru șarpe în grădina Edenului este „NACHASH”. Ca și substantiv evreiesc „NACHASH” înseamnă șarpe. Ca și verb evreiesc „NACHASH” înseamnă amăgitor. Rădăcina cuvântului „NACHASH” se trage din termenul Asirian „NESU”, care înseamnă preschimbare sau formă-schimbătoare. Astfel că, traducerea corectă din spatele povestirii cu Adam și Eva este că: omenirea a fost în trecut înșelată de către o rasă/creatură reptiliană (care avea posibilitatea de a lua forme diferite, de a se preschimba).

Pe vremuri oamenii vorbeau/comunicau într-o singură limbă pe toată planeta, astfel că Turnul Babel descris în Biblie, în care ni se relatează despre celebra dorință a oamenilor de a crea un turn până la cer, reprezintă mai degrabă abilitatea telepatică a oamenilor din acele vremuri de a accesa diferite niveluri ale dimensiunilor, fiind capabili să comunice prin telepatie cu diverse entități elevate din diverse dimensiuni… astfel că, civilizația supremă (Elohim) care a creat omul, fiind conștientă că acesta ar putea deveni ca ei (Elohim – „cei ce vin din cer”), s-au chiar mai perfecți decât ei, au decis să inducă oamenilor din acele vremuri o teribilă regresie spirituală, prin răstălmăcirea limbei universale utilizate la acea vreme și astfel, umanitatea a cunoscut de atunci o serioasă cădere pe plan spiritual și o îndepărtare de la abilitatea sa de a comunica cu ființe elevate din alte dimensiuni sau planuri cosmice, îndepărtându-se astfel tot mai mult de sursa divină. – Recunosc că această ipoteză am preluat-o din filmul The Cosmic Plan realizat de Sixto Paz Wells (4:06), însă ipoteza în cauză reprezintă un posibil adevăr și chiar un argument serios cu privire la originea umanității.

Știu, lucrurile pe care tocmai le-am spus aici, sunt destul de greu de digerat de către majoritatea oamenilor îndoctrinați să gândească și să se comporte conform unui tipar bine stabilit, încât să creadă în niște valori dictate de către anumite grupuri obscure ce urmăresc anumite interese mai mult sau mai puțin dubioase cu privire la specia umană. Astfel, că pot fi blamat cu ușurință pentru cele scrise aici, pentru gândirea mea largă de tip open minded, de către acei oameni cu o minte închisă/îngustă care fac parte din majoritatea turmei, care se duc zi de zi prin cluburi, apoi se uită la telenovele sau care duc/trăiesc o viață superficială, ca mai apoi, tot ei să se vaite de felul în care își trăiesc viața.

*Mai este ceva ce nu reușesc să înțeleg… ce anume vrea să zică în Biblie cu privire la Alfa și Omega – „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” – la ce oare se referă această frază, deoarece știu că Dumnezeu este Alfa și Omega, dar, ce anume reprezintă începutul și sfârșitul? Să fie oare vorba despre creația acestei lumi sau poate a universului/multi-universurilor, sau a ceva dincolo de aceste planuri de existență?

Greu, greu de tot, chiar și pentru o persoană open minded, așa ca mine.

Un avort = O crimă…

Stop abortions!

Stop avorturilor!

Facebook are multe aspecte pozitive… Cel mai important aspect pozitiv îl reprezintã socializarea între indivizi de diferite naţionalităţi, rasă, religie, etc…, fiind practic o componentă esenţială a Facebook-ului în lumea virtuală – totul la un click distanţă. O componentă aparte a Facebook-ului o mai reprezintă şi conştientizarea individului prin aşa numitele grupuri denumite Causes (Cauze).
Ieri am fost invitat să mă alătur unei cauze, zic eu, ca fiind de o importanţă majoră pentru reprezentantele sexului feminin – „Stoparea Avorturilor

Avortul la ora actuală în lume cât şi în ţara noastră, reprezintă un flagel ce a luat o amloare alarmantă pentru societatea în care convieţuim… multe tinere îşi încep viaţa sexuală la vârste cât mai fragede şi din cauza lipsei de educaţie cu privire la acest aspect, se trezesc cu sarcini nedorite pe care mai apoi trebuie să le înlăture din varii motive ce depind sau nu depind de ele.

Până la urma urmei, stai umpic şi te gândeşti că unele cupluri ar da orice pe lumea asta ca să aibe încă un suflet lângă ei, recurgând chiar la metode de fertilizare in vitro şi… alte mame cretine se debarasează de ceea ce poate că divinitatea ori destinul le-a oferit, aşa că… la un moment dat îţi vine să te întrebi de sensul vieţii şi locul în care acesta se găseşte.

Orice sarcină ar trebui şi trebuie a fi dusă până la capăt obligatoriu în concepţia mea şi mai apoi găsită o soluţie pentru a conştientiza faptul că o întrerupere de sarcină îl face vinovat pe medicul care acceptă să curme acea viaţă ne-născută cât şi în principal mama, cea mai responsabilă fiinţă care decide însă să-şi omoare/ucidă copilul în pântece cu sânge rece, apelând la medic sau la diferite metode de tratament – Pentru mine asta reprezintă o crimă crudă, iar acele mame care recurg la astfel de gesturi, se fac vinovate de crimă nu numai în faţa celor din jur, a comunităţii dar cât şi în faţa caracterului spiritual.

În general, rata crescută a avorturilor o putem întâlni în mediile rurale ori în comunităţile de etnie rromă, unde lipseşte cu desăvârşire educaţia cu privire la comportamentul sexual în rândul tinerilor, la aceasta contribuind din plin şi decadenţa umană cât şi cea morală a societăţii din zilele noastre prin promovarea clipurilor/filmelor cu tentă sexuală, aşezănd astfel societatea în care trăim pe o marginea unei prăpăstii cu caracter moral şi divin.

Faptul că o tânără decide să recurgă la avort, reprezintă un act de laşitate feminină în faţa vieţii – fie că decide singură sau este împinsă de la spate de către partenerul de viaţă, familie, ori prieteni sau din cauza anumitor prejudecăţi de ordin moral, cu toţii se fac vinovaţi şi mai târziu vor conştientiza îndrumarea greşită pe care aceştia i-au dat-o tinerei în cauză.

Scriu asta pentru că, eu ca şi fiinţă umană, puteam să fiu chiar eu, ori chiar tu, cel care citeşti aceste rânduri – unul dintre cei avortaţi, luânduni-se practic dreptul la viaţă dat de divinitate. Trist, tocmai de aceea, pentru mine un avort reprezintă în mod direct şi fără echivoc o crimă.

= STOP ABORTIONS! | STOP AVORTURILOR! =