Posts Tagged ‘ Europa ’

Impresii despre Eurovision 2012…

Anul acesta, ediția celebrului concurs Eurovision, ca și spectacol, a fost una mediocră și asta datorită melodiilor destul de slabe… Puncte multe au primit artiștii care au inovat, au adus umpic de ceva nou în spectacol, suprimând oarecum monotonia interpretării standard și mă refer aici la Albania cu melodia Suus interpretată de Rona Nishliu care mi-a plăcut foarte mult și care a ieșit pe locul 5 cu 146 puncte; apoi bătrânele Buranovskiye Babushki din Rusia cu melodia Party For Everybody ce s-a clasat pe locul al doilea cu 259 puncte, deși, bătrânele interprete nu cred că înțelegeau pe deplin importanța acestui concurs muzical, datorită vârstei lor înaintate; mi-a mai plăcut și de Željko Joksimović din Serbia cu melodia Nije Ljubav Stvar, care s-a clasat pe locul trei cu 214 puncte obținute.

În schimb am fost dezamăgit de prestația live pe care a avut-o Anggun, artista din Franța cu melodia Echo (You And I) ce s-a clasat doar pe locul 22 cu doar 21 puncte obținute și asta în ciuda faptului că melodia de prezentare mi-a plăcut enorm de mult (mai puțin clipul video) și de la care aveam așteptări mari, însă… dezamăgire totală, astfel că după părerea mea și-a cam meritat locul. Despre Anggun, trebuie să mai precizez faptul că este o artistă destul de recunoscută la nivel internațional, în special în zona Asiei, mai ales pentru melodia Snow Of The Sahara și a avut multe colaborări, în special cu Schiller.

O altă dezamăgire, de la bun început am avut-o în privința celor de la Mandinga cu melodia lor Zaleilah, care s-a clasat în mijlocul clasamentului, pe locul 12 cu 71 puncte, iar cât despre Pasha Parfeny, vecinii noștri din Moldova cu a lor melodie Lăutar, s-au clasat înaintea noastră pe locul 11 cu 81 puncte. Țin însă să spun că mi-a făcut o deosebită plăcere să o văd pe Paula Seling prezintând punctele din partea țării noastre în cadrul procesului de prezentare a punctajelor obținute de artiști.

Marele câștigător de anul acesta este Loreen din Suedia cu melodia Euphoria, care s-a clasat pe primul loc, obținând cel mai mare punctaj, adică 372 puncte. Felicitări lor. Cât despre melodie în sine, pe mine nu m-a prea impresionat chiar deloc, dar… fiecare cu preferințele sale. 🙂

Așa cum am mai zis, melodiile de anul acesta nu au prea prins la audiență așa cum ar fi trebuit, din cauza mediocrității, însă, sper că lucrurile vor sta altfel anul viitor, când Eurovision-ul din 2013 se va ține în Suedia.

Reclame

Luna schimbărilor…

Într-o lună de zile mi s-a cam schimbat viața complet… sau mai corect spus locul de muncă, iar la decizia asta se pare că au stat mai mulți factori ce nu au ținut de mine și a trebuit astfel să aleg ca să mă duc în altă parte, nu din cauza mea sau a altor persoane ci din cauza unor oportunități financiare mai bune pentru mine ca și persoană față de vechiul job… sper că va fi de bun augur această schimbare, vorba aceea, n-o fi dracu așa negru, iar până la urma urmei, odată și odată toți trebuie să mergem mai departe prin viață și să facem față schimbărilor, fie că ne place sau nu.

În altă ordine de idei, urmează luna martie, când primăvara ar trebui să bată la ușă, deși, mai degrabă ne pândesc inundațiile odată cu încălzirea vremii din cauza ninsorilor din ultima perioadă, însă totodată, luna martie, va reprezenta și începutul unui protest la nivel global al grupării Anonymous pe toată perioada lunii martie, cu privire la încercarea autorităților/elitelor de a inpune anumite restricții cu privire la folosirea internetului prin Acordul comercial de combatere a contrafacerii” (ACTA), care, în definiție ar fi un tratat comercial plurilateral propus ca răspuns la „creșterea globală a comerțului cu bunuri contrafăcute și lucrări protejate de drepturi de autor”, iar odată ce va fi ratificat în luna iunie de către Parlamentul European, acest tratat ar putea pune capăt internetului așa cum noi îl știm și îi va transforma pe furnizorii de internet într-un fel de bau-bau polițiști ce vor opri accesul la internet atunci când se va considera că o persoană a încălcat anumite drepturi de autor, prevăzut de legislația ACTA, prin descărcarea de conținut ilegal, cum ar fi: muzica, filme, jocuri, programe fără licență.

Tocmai de aceea, decizia grupării Anonymous (oricine poate fi Anonymous dacă împărtășește aceleași idei sau valori), revoltați și de închiderea pe neașteptate de către FBI a binecunoscutului site de file-sharing MegaUpload, pentru încălcarea drepturilor de autor și spălare de bani, astfel că scopul principal al grupării Anonymous este acela de a da o lovitură serioasă marilor producători/case de discuri printr-o revoluție cibernetică, revoluție prin care utilizatorii de internet sunt îndemnați la nivel global ca pe toată durata lunii martie: NU cumpere și să NU descarce de pe internet (legal sau ilegal) nici o melodie, film, joc sau program. să NU meargă la cinema să vadă filme și să NU cumpere CD/DVD-uri din magazine. să NU cumpere nici o carte sau vre-o revistă și să NU susțină artiștii în nici un fel pe toată durata lunii Martie, aceasta fiind o campanie împotriva proiectului de lege ACTA inițiată de Anonymous!

Mai jos aveți două filmulețe, primul film va fi un mini-documentar în limba Română în care legislația ACTA este explicată pe înțelesul tuturor, iar al doilea filmuleț, în limba Engleză care prezintă îndemnul grupării Anonymous cu privire la operațiunea martie negru!

*Acestea fiind spuse, mă alătur și eu prin susținerea acestei campanii, astfel că următorul meu articol va fi abia în luna aprilie! 

Marea revoluție… din 2012…

Stau eu și mă gândesc cum naiba, noi ca și nație, ne apucă cheful de făcut revoluții tocmai în toiul iernii??? La fel a fost și în anul 1989 când tot iarna ne-a venit cheful de făcut revoluție și când l-am și hăcuit pe Ceașcă. La 22 ani de la ultima revoluție, acum, în celebrul an 2012 tot iarna, în urmă cu vre-o 12 zile, câțiva Români s-au trezit din nou să iasă în stradă ca să facă revoluție, cică să-i dea p-ăștia de acum jos ca să vină ăilalți din opoziție la putere. Păi și, dacă vin ăilalți la putere, ce și-or închipui unii, că gata cu greutățile?

Am fost ieri (23 Ianuarie) cu ceva treabă pe la Vodafone, tocmai pe strada Republicii, aproape de Piața Sfatului și am avut și eu ocazia să văd acei oameni care protestau de zor în Piața Sfatului… după priviri aș putea să zic că nu erau mai mult de 150 de oameni la număr. Bun, am intrat în respectivul magazin, mi-am rezolvat socotelile și am ieșit afară, apucând să văd de data asta acea mână de oameni, strigând cât mai tare „Jos Băsescu”. Jandarmii erau și ei împrăștiați strategic pe la colțuri, pe toată strada Republici în grupuri de câte 2-3, în misiunea lor crucială de a supraveghea la buna desfășurare a mini-revoluției…

Stau și mă întreb ce fel de revoluție o mai fi și asta, unde câteva sute de oameni strigă tot timpul aceleași lucruri până la miezul nopții când se apucă jandarmii să-i fugărească acasă… și mai și îngheață ambele tabere – protestatarii pe de-o parte cât și jandarmii de cealaltă parte, pe-o așa vreme, în timp ce niște figuri, așa ziși specialiști stau frumos prin vre-un studio de televiziune doar ca să își dea cu părerea despre respectivele evenimente. Nu zic că sunt împotriva revoluției sau a unei schimbări majore, căci și eu, ca și Român, sunt total nemulțumit de așa specimene ce conduc țara asta la comandă către distrugere, sunt nemulțumit de așa salarii de kkt și multe alte nemulțumiri, însă dacă toată joaca asta de-a revoluția s-ar petrece primăvara, vara sau toamna adică mai pe căldură și dacă s-ar aduna vre-o 50-100 de mii de oameni din 22 de milioane, atunci poate că lucrurile vor sta și ele altfel și atunci poate că și cei care ne conduc s-ar simți umpic „cu musca pe căciulă”, ar mai drege, ar mai face ceva, s-ar vedea că se mișcă ceva, sau măcar s-ar face că fac ceva, însă așa, cu 1000 sau 5000 de oameni nu faci mare brânză. Să vedem și ce fel de persoane participă la aceste manifestări: Tineri fără un loc de muncă și implicit fără un viitor pe termen scurt, deci persoane fără vre-un venit, pensionari cât și persoane cu venit destul de mic. Tinerii inteligenți pleacă prin alte țări unde își fac un renume și devin niște persoane importante ce își pun amprenta cu adevărat în țara adoptivă, ăia mai puțini inteligenți pleacă pe vapor ori la cules de fructe sau la alte munci prin Europa. Restul mai puțin ambițioși sau mai patrioți din fire, rămân în țară unde încearcă să facă ceva în țara asta. Ăilalți omuleți de bani gata își trăiesc viața fără să muncească prea mult sau deloc sperând să nu dea ghinionul peste ei.

Noi Românii, ca și nație ne-am învățat să stăm doar în casă și să privim nepăsători la ceea ce se petrece în jurul nostru. Resursele naturale ale acestei țări ne-au cam fost vândute de cei veniți la guvernare după ’89, fabrici/uzine distruse prin așa zise „privatizări”, economia distrusă și ea prin împrumuturi enorme la diverse instituții financiare oculte, sănătatea la pământ, educația la fel… iar noi în tot acest timp am stat cu mâinile la dos și am privit cum toate astea s-au cam dus pe dâmbovița pe ritm de manele.

Așa că în concluzie, indiferent de ce partid o să iasă în viitor la guvernare, lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Să nu uităm că și parlamentarii, de orice culoare politică ar fi, nu sunt decât niște marionete în mâinile altor personaje din „spatele cortinei”, care conduc defapt destinele unei țări, parlamentarii fiind doar un fel de carne de tun trimisă la înaintare în fața poporului.

Eurovision 2011…

Și anul acesta, pe data de 14 mai, a avut loc cea de-a 56-a ediție a celui mai cunoscut festival internațional de muzică – Eurovision Song Contest (ESC) și, la fel ca și în anii precedenți, prezența și participarea concurenților la această ediție a fost la fel de obișnuită ca și celelalte ediții, astfel că, a lipsit și în acest an acea sclipire, scânteie artistică care să trezească și să capteze audiența. Anul acesta în urma celor două semifinale din 10 și 12 mai, au fost aleși 20 de artiști care să își reprezinte țara în cadrul festivalului muzical, la acestea adăugându-se cele cinci mari țări din Europa, ce contribuie financiar an de an la organizarea acestui eveniment grandios (Germania, UK, Spania, Franța și Italia).

Ce am putut constata de asemenea, a fost noul președinte al EBU (organizatorul festivalului), astfel că celebrul „Svante Stockselius” a fost înlocuit de un președinte nou „Jon Ola Sand”.

Bun, acum să vedem ce mi-a plăcut mie în acest an… Păi, printre favoriții de anul acesta au fost destul de puțini, ei putând fi numărați pe degete: Eldrine din Georgia cu melodia One More Chance, clasată pe locul 9 cu 110 puncte; Lena din Germania cu Taken By A Stranger, clasată pe locul 10 cu 107 puncte și nu în ultimul rând, Mika Newton din Ucraina cu melodia Angel, artista impresionând audiența cu un desen în nisip din timpul interpretării live, aducându-i astfel un clasament mai mult decât acceptabil, fiind plasată pe locul 4 cu 159 de puncte. De remarcat și prezenta lui Raphael Gualazzi din Italia cu melodia Madness Of Love, clasată pe locul 2 cu 189 puncte, o performanță destul de serioasă atât ca interpretare, cât și ca punctaj și asta după 14 ani de absență din cadrul festivalului.

Cât despre performanța Românilor noștri, cei de la Hotel FM și melodia lor Change le-au adus destul de puține voturi, astfel că, după performanța Paulei și a lui Ovi de anul trecut cu melodia Playing With Fire, ce a adus la vremea respectivă țării noastre un bine meritat loc 3; anul acesta însă din păcate, țara noastră nu a reușit să se claseze printre primii, plasându-se în urma tele-voting-ului pe un umil loc 17, cu un punctaj de doar 77 puncte. Poate la anul.

Marii câștigători din acest an a celei de-a 56-a ediții a Eurovisionului au fost Ell/Nikki din Azerbaijan cu melodia Running Scared, obținând astfel în urma tele-voting-ului 221 puncte, fiind plasați pe primul loc.

Radio ON la servici…

Să asculți radio în țara asta e groaznic după părerea mea… Fiind 8 ore pe zi la servici, am norocul de a avea niște șefi permisivi care ne dau voie să ascultăm radio, ba de multe ori când uităm să dăm drumul la radio, unii dintre șefi vin și ne zic să dăm drumul la radio pentru a mai sparge gheața cum s-ar spune.

Însă la radio ce să asculți, ce anume ai putea să asculți, când mai toate posturile de radio difuzează aceleași melodii obosite de parcă ar fi niște plăci stricate… și să exemplific… aș începe cu posturile de radio care mă cam enervează la culme:

Radio ZU este cunoscut pentru vorbărie multă în general dimineața și muzică mai puțină, aceasta fiind difuzată mai mult în special spre amiază, însă ce fel de muzică? în general acest post de radio difuzează hituri nou lansate pe piața muzicală internațională, pe care le repetă mai apoi la infinit, la fel ca o moară stricată… nu mai vorbesc de emisiuni de rahat în care se iau la mișto oameni mai slabi de îngeri sau cu carte mai puțină, că deh, așa e cool aduce audiență… | Sunt apropiați de trustul antenelor…

Magic FM, cunoscut pentru difuzarea melodiilor de altădată, fiind un post de radio pe care îl ador, dar pe care îmi vine uneori să dau cu el de toți pereții pentru aplicarea aceleași formule ca și în cazul precedentului radio și anume repetarea unor melodii la infinit de parcă în trecut n-ar mai fi existat și alți artiști/alte formații, ori dacă difuzează și noutăți din epoca old school, chiar și atunci e raritate… Totuși, nu pot să nu laud un obicei al celor de la Magic FM privind difuzarea în fiecare zi la ora 13:50 sau 14:50 (probabil se iau după fusul orar) a melodiei Return To Innocence din cadrul proiectului ENIGMA al lui Michael Crețu. | Acest post aparține de prima tv,  cel mai probabil.

– Super FM, wtf? Eh, am și niște colegi iubitori de așa ceva și câteodată trebuie să suport o asemenea tortură… who the fuck let that kind of shit music on the radio??? Păcat că Ralu Filip de la CNA a murit, că înainte nu auzeai și vedeai asemenea țigănie. | Super TV și/sau Taraf TV = tot un drac!

Radio DJ, unul dintre posturile mele favorite care difuzează în general diferite melodii dinspre genul house mixate de diferiți DJ’i de renume… un radio pe care l-aș asculta la servici mai tot timpul, însă, din păcate îl ascultăm cam rar | nimic rău de spus.

Național FM, acest radio are un merit deosebit pentru că difuzează în mare parte muzică Românească autentică – nouă dar și veche, de pe vremuri, aducând în prim plan adevărata valoare unor artiști super consacrați din industria muzicală de la noi | aparține de Național TV cel mai probabil.

Kiss FM, Radio 21, PRO FM, Europa FM, le ascultăm destul de puțin, însă ei se axează pe difuzarea de material muzical nou dar și material muzical de mai demult cu excepția celor de la Europa FM care se axează în general pe știri și diverse emisiuni gen talk show.

– Posturi locale de radio de la mine din Brașov precum Radio Brașov și TEX FM în general, pe primul loc dintre aceste două posturi de radio se află TEX FM ce se remarcă prin originalitatea emisiunilor și muzica de calitate difuzată și nu exagerez dacă zic că depășește de multe ori posturi de radio naționale de calibru.

Nu știu dacă marile posturi de radio de la noi din țară s-au înțeles printr-un troc fel să ne amețească zi de zi cu aceleași melodii obosite, însă formatele de emisie ale unor posturi de pe la noi lasă mult de dorit… nu mai aduc în discuție și niște metode clasice și idioate de amăgit atras audiența prin așa zise concursuri hilare cu probe care mai de care realizate în așa fel/hal pentru a-i răpi participantului la așa zisul concurs, orice speranță de câștig. Mai apoi observ obiceiul supărător sau chiar de-a dreptul jignitor de a tăia dintr-o melodie în curs pentru a da știri sau mai știu eu ce kkt de publicitate – păi sincronizați-vă zevzecilor orarul ăla de emisie astfel încât să poți asculta toată melodia și nu să o tai când îți este mai mare dragul să o asculți… Iar cât despre nesfârșita publicitate agasantă și de-a dreptul enervantă – well, fuck it.

Rata fertilității în lume…

Cu ceva timp în urmă am scris un articol legat despre posibilitatea începerii unui al treilea război mondial și despre Baba Vanga, cea care ar fi făcut această profeție dar și multe alte profeții legat de viața noastră în viitor… Ei bine, una dintre profețiile acestei babe se referea la faptul că în 2011 Musulmanii vor începe un război chimic împotriva Europenilor, iar apoi o altă profeție arată că în anul 2043 Europa va fi condusă de Musulmani și că Economia acestui continent va fi înfloritoare.  

2011 – Ca rezultat al radioactivității nucleare, în emisfera nordică nu vor mai rămâne animale sau vegetație. Musulmanii vor începe un război chimic împotriva supraviețuitorilor Europeni. As a result of the fallout of nuclear fallout in the northern hemisphere will not be any animals or vegetation. Then Muslims will wage chemical war against surviving Europeans.

2043 – Economia mondială este înfloritoare. În Europa, Musulmanii conduc. The world economy is thriving. In Europe, Muslims rule.

Acum două seri, în timp ce răsfoiam printr-un forum, îmi sare în ochi un clip pus pe YouTube referitor la schimbarea demografică a populației în viitorul apropiat și la faptul că, în câțiva ani Musulmanii vor fi superiori ca număr față de restul Europenilor și nu numai, arătându-se că lumea în care trăim acuma se schimbă și că, cultura pe care copii noștri o vor moșteni va fi ea însăși diferită.

Și ca să citez din clipul respectiv, pot spune că…: Suntem martorii unei schimbări demografice la nivel global datorită emigrației masive în diferite colțuri ale planetei. Pentru ca o cultură să fie menținută mai mult de 25 ani, este necesară o rată a fertilității mai mare de 2.11 copii pe familie, orice rată mai mică de 2.11 atrăgând după sine declinul culturii respective!

Mai departe se arată declinul privind rata fertilității la diferite națiuni și creșterea ratei de fertilitate în rândul Musulmanilor. Așa că, profețiile respective îmi cam dau bătăi de cap într-un fel. – Rămâne să vedeți clipul și apoi, să vă imaginați fiecare dintre voi, cum și ce se va întâmpla în viitor.

Reclame