Posts Tagged ‘ ora ’

Futere de resurse…

Hai să vorbesc despre risipa resurselor noastre naturale, ale tuturor de pe această minunată planetă, aflată în prag de colaps global, datorită modului în care oamenii abuzează în mod direct sau indirect de resursele limitate ale acestei planete, prin producerea de lucruri complet nefolositoare ori cu un grad de uzură foarte ridicat. Telefoane, componente de calculator, mașini, gadgeturi și câte și mai câte lucruri de care cu toții ne bucurăm prin folosirea lor pentru o anumită perioadă de timp determinată, ca mai apoi să ne dispensăm cu ușurință de respectivele lucruri în schimbul altor lucruri de același fel dar mai noi.

De câte ori se lansează un produs, acesta cuprinde o serie de funcționalități și i se pune un anumit preț, iar din acel moment respectivul produs are o anumită valoare economică, reflectând costul de producție. De cele mai multe ori, respectiva valoare a respectivului produs este mult prea mare, având un cost de producție destul de ridicat în raport cu veniturile viitorilor consumatori/utilizatori și astfel se trece la producerea unor produse de același fel/marcă dar cu o calitate redusă și un minus de funcționalități, produs ce are un cost de producție și o valoare economică mult mai scăzută decât precedentul produs, putând fi distribuit astfel la un preț mult mai mic. să exemplific: anul acesta se produce un telefon mobil de tip smartphone ce conține toată gama tehnologică de ultimă oră precum bluetooth, wireless, cameră foto performantă, etc… – ei, pentru producerea acestui smartphone este necesar un cost de producție specific, urmând ca mai apoi să fie distribuit către viitorii utilizatori prin lansarea și punerea acestuia în vânzare la un anumit preț. După o vreme se produce și se lansează aceeași marcă de telefon mobil, având însă lipsă anumite funcționalități, fiind astfel o alternativă mai ieftină, evident, cu un cost de producție mai scăzut decât precedentul. Asemenea tactici manageriale reprezintă o considerabilă risipă de resurse pentru producerea aceluiași obiect mult mai ineficient și mai slab calitativ. La fel se întâmplă spre exemplu și cu plăcile video pentru calculator sau cu orice alt produs – se produc, apoi se lansează o placă video performantă, fiind capabilă să facă față la cele mai noi jocuri de pe piața de gaming, după care se produce și se lansează o alternativă din aceeași serie dar mult mai slabă ca performanță, lovindu-ne din nou de aceeași risipă inutilă a resurselor ce pot fi utilizate în alte scopuri… dar… sistemul olirgahic în care trăim este de-o așa natură constituit, încât îți vine să privești neputincios la o risipă inutilă de proporții inimaginabile.

În producția oricărui gadget sau aparat multimedia se folosesc diverse materii în funcție de destinația finală a viitorului produs, materii care la rândul lor provin, printr-un ciclu, direct din natură, natură care la ora actuală se află într-un stadiu înalt de poluare, datorită emisiilor de carbon provenite la rândul lor din diferite surse. La fel se întâmplă și în cazul fabricării de mobilă, a caselor din lemn sau a hârtiei care de asemenea, se recurge la despădurirea a hectare întregi de pădure, din diverse părți ale planetei doar pentru a ne răsfăța propriul nostru egoism.

Oare cât va mai rezista planeta noastră la atâta poluare? Efectele devastatoare la nivel planetar deja încep să se vadă în diferite colțuri din întreaga lume – tornade devastatoare, cutremure, încălzire globală, efecte de seră… toate aceste nenorociri reprezentând un semnal de alarmă la adresa umanității și la felul nesăbuit de a-și organiza resursele limitate al propriului nostru sistem planetar.

Ce e de făcut? Producerea de lucruri care să înglobeze tehnologii avansate de producție care să reflecte în mod concret propriile noastre nevoi, prin realizarea de produse stabile și durabile în timp, prin eliminarea așa numitului procedeu al obsolenței planificate. Pentru că avem doar o singură planetă și o singură viață de trăit, aceste noțiuni fiind cu mult mai importante decât propriul orgoliu cu privire la profitul personal prin susținerea unui sistem economic infect. Toate aceste măsuri pot fi realizate printr-un management inteligent al resurselor naturale în beneficiul tuturor locuitorilor al acestui sistem planetar și nu doar pentru un grup restrâns așa cum se întâmplă la momentul actual. Din păcate acest mod de existență ne definește ca și societate și putem să sperăm că într-o bună zi lumea în care trăim se va schimba în mod pozitiv, pentru că altfel, specia noastră se va autodistruge.

*Vă invit să urmăriți câteva filme care vă vor expemplifica mult mai bine și mai în detaliu ceea ce am vrut să spun prin acest articol al meu… (*Filmele au subtitrare în Limba Română!):

– http://www.lukasig.com/movingforward_ro.html

– http://www.lukasig.com/storyofstuff_ro.html

Reclame

Mai mult timp…

Referitor la articolul meu anterior, cu privire la înfăţişarea oraşului Braşov acum 50 de ani, precizez că în anii aceia totul era deosebit de simplu, mă refer aici la oamenii din acele timpuri care aveau timp suficient la dispoziţie pentru a-şi face treburile şi pentru a-şi trăi viaţa în deplină modestie… şi, plecând de la acest principiu, îmi închipui că în acele vremuri ziua de 24 de ore era arhisuficientă pentru ce aveai de făcut în acele vremuri.

Insă, odată cu avansul tehnologic, cât şi evoluţia intr-un ritm accelerat a societăţii actuale, mă fac să mă întreb dacă nu cumva ar trebui ca în zilele noastre, 24 de ore dintr-o zi să devină 48 ore, în mod teoretic vorbind. Spun asta pentru că invazia media cât şi apariţia din zilele noastre a unei game diversificate de produse, cărţi, reviste, jocuri, melodii, filme şi tot felul de servicii, fac ca ziua de 24 de ore sa pară un nimic în zilele noastre şi astfel nu ne mai rămâne timp pentru noi înşine, astfel că am devenit tot mai agitaţi şi mai urâciosi unii cu alţii, uitând adevărata esenţă a vieţii noastre.

Aşa că stau şi mă întreb, ipotetic, cum aş putea oare într-o viaţă de om să apuc ca să mă joc toate jocurile, să văd toate filmele, să citesc sau să ascult muzica şi absolut tot ceea ce s-a inventat/produs până în momentul de faţă şi se va mai produce? – mă tot intreb cum ar putea fiinţa umană să realizeze atâtea lucruri într-o viaţă de om… Este practic imposibil să faci aşa ceva, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că viaţa asta nu reprezintă decât o etapă a vieţii noastre, este ca un joc de puzzle pe care noi trebuie să îl terminăm, realizând totodată complexitatea universală şi diversificarea culturii la diferite stagii de evoluţie spirituală.

Lăsând la o parte evoluţia tehnologică şi spirituală, pot afirma că la baza tuturor acestor lucruri create se află cea mai complexă maşinărie umană – omul, fiind capabil să schimbe lumea (cu sau fară ajutor/intervenţie divină) dar să o şi distrugă… Omul este, la fel ca şi timpul, o enigmă încă nedescifrată, capabil de a crea sau de a distruge iluzii ce au forme diferite în funcţie de dorinţele noastre cu ajutorul timpului.

Reclame