Posts Tagged ‘ oras ’

Soluții radicale…

Un copil a murit. Un copil ce avea toată viața înainte a fost sfâșiat de o haită de câini și a murit. A cui e vina oare? În primul rând al celor în grija căruia se aflau acei câini, pe de-o parte, cât și a părinților/bunicii acelui copil, pe de altă parte. Bun, din păcate, copilul a murit și nu se mai poate face nimic pentru a-l aduce înapoi în acest plan al existenței, însă, ce e de făcut oare pe viitor pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple? În ultimele zile, subiectul câinilor maidanezi a avut parte de o creștere în audiență mare datorită mediatizării intense, astfel că asistăm la o luptă între două tabere: iubitorii de animale (câini) și cei ce doresc eliminarea acestora prin orice mijloace, inclusiv eutanasierea. Este greu să iei asemenea decizii radicale, însă, să revenim cu picioarele pe pământ și să realizăm un lucru destul de dureros și important în același timp – trăim într-o lume dură!

În Brașov, acum două săptămâni parcă, câinii maidanezi din zona Răcădau, au fost otrăviți, cel mai probabil de cei ce au fost poate mușcați de câinii din zonă și/sau erau sătui de aceste animale care se dădeau la tine fără vre-un motiv anume, ori de foame – Nu de alta, însă nici autoritățile nu pot face prea mult dacă câinii se află pe domeniu privat, așa că singura soluție găsită de cei ce locuiesc în zona respectivă a fost una extremă – otrăvirea lor. Pe unul din blogurile Brașovene s-a iscat un schimb mai dur de replici între cititori, aducându-se acuzații de-o parte și de cealaltă a taberei. Încă îmi aduc aminte de când eram mic și eu la rândul meu am fost „capsat” în zona ochiului drept de câinele unui vecin, însă mai mult din vina mea, coboram scările și m-am apropiat de câine în timp ce acesta rodea un os, rezultatul fiind un drum până la spitalul de boli infecțioase pentru injecția anti-tetanos în burtă la acea vreme. Recunosc, că de atunci am o frică destul de mare în ceea ce privește interacțiunea cu câinii, mai ales cei necunoscuți.

Totuși, Brașovul, pot spune că o duce în mare parte acceptabil la numărul câinilor maidanezi, însă fără a-i mai pune la socoteală pe acei câini maidanezi aduși cu mașina din alte orașe/zone ale țării, mutând oarecum aceste animale dintr-un oraș într-altul și, astfel se mai întâmplă, chiar în drum spre mașina de servici, dimineața ori seara, să mai dau peste vre-un cățel sau mai mulți pe care încerc să-i ocolesc fără a-i deranja prea mult.

Însă problema cea mai serioasă o găsim în capitala României – țară membră a Uniunii Europene, care, din nepăsarea autorităților de-a lungul anilor, numărul câinilor maidanezi a crescut enorm de mult, astfel că s-a ajuns la această tragedie, ce putea fi evitată, dar, cum am mai zis umpic mai sus, asta e viața – dură! Soluția, ca și în orice altă țară civilizată, demnă de secolul XXI este: capturarea acestor câini fără stăpân cu ajutorul unor pistoale tranchilizante și nu cu lasoul așa cum se mai întâmplă la noi din păcate, transportarea lor în adăposturi special amenajate și ținerea lor pentru o perioadă de șapte zile, iar dacă nimeni nu-i adoptă atunci să fie eutanasiați, cât și sterilizarea acelor câini dați spre adopție. Știu că e radical, însă nici nu putem sub nici o formă să punem animalele mai presus de oameni și nici nu putem d.p.d.v. financiar să construim/realizăm adăposturi unde să ținem aceste animale până mor, pentru că nu ai cum – ar fi o insultă la adresa atâtor categorii de oameni defavorizați care o duc destul de greu în zilele noastre – spre exemplu pensionarii, care după zeci de ani de muncă, ajung să caute prin pubele de gunoi o bucată de pâine din cauza unei pensii de mizerie din țara asta, iar noi să ținem în viață și să hrănim un număr mare de câini fără stăpân care se mai și înmulțesc în mod necontrolat mi se pare inadmisibil așa ceva! Știu că nu e deloc o soluție ortodoxă, însă din păcate nu există altă cale. Să iei un câine de pe stradă, să îl sterilizezi și după aia să-i dai din nou drumul pe stradă, iarăși nu mi se pare o idee bună pentru că la un moment dat, respectivul câine tot va ataca și mușca oamenii pe stradă, cel mai probabil de foame, așa că… trăim într-o lume dură!

Reclame

Sistem anti-furt…

2 In 1

Cam de vre-o doi ani și ceva, prin 2008 s-a început o modernizare în bine a Brașovului, prin asfaltarea străzilor, schimbarea bordurilor, crearea unor noi locuri de parcare, toaletarea spațiilor verzi pe teritoriul urbei și câte și mai câte alte lucruri minunate de care eu ca și locuitor pot spune că sunt mândru și nu degeaba, orașul acesta este cel mai frumos din țară.

Totuși, în fața zonei unde locuiesc, se poate observa un loc de parcare specific nouă, Românilor, arătându-se într-un fel dorința autorităților de a face treaba mai mult cantitativ decât calitativ.

Așa că, vecinul respectiv care deține acel Peugeot, să zicem că vrea să își ia lumea în cap pentru moment și să se tot ducă cu treburi – Oare cum o să iasă omulețul cu mașina de acolo? Și asta deoarece, atât teoretic cât și practic, în spatele lui se află o altă parcare pe care se află o altă mașină, apoi la dreapta sa iarăși este o mașină, în stânga sa este o altă parcare pe care ar putea să se afle o altă mașină (nu că ar fi putut să iasă pe-acolo…), iar în fața sa se află plantat un viitor copac, iar tot în fața mașinii, dedesubt, sunt și câteva borduri.

La urma urmei, făcând haz de necaz, propietarul autovehicului cred că are cel mai bun sistem anti-furt. 🙂

Înapoi în 1959…

Ieri, când citeam prinbraşov am dat peste un articol cu o poză ce infăţişa Hotelul Aro Palace de acum 50 ani şi care mi-a captat interesul, aşa că m-am apucat să citesc acel articol, care m-a dus mai apoi la oraşulmemorabil, unde am avut ocazia să dau peste o poză din anul 1959 cu cartierul în care am crescut şi încă în care imi traiesc şi acum tinereţea… Tractorul din oraşul Stalin, că Braşovul aşa se numea în perioada aceea.

Numai ce am privit acea poză, că am şi rămas destul de profund atins gândindu-mă la simplitatea din acele vremuri, când oamenii aveau timp să îşi trăiască viaţa, când nu exista atâta poluare şi agitaţie precum găsim în zilele noastre. Parcă erau nişte vremuri inocente în care modestia se îmbina perfect cu traiul simplu al oamenilor, fără blocuri, tehnologie şi aglomeraţia copleşitoare a maşinilor din zilele noastre. Şi când stau să mă gîndesc că eu, ca şi fiinţă umană nici măcar nu existam atunci, de fapt, atunci abia îşi trăiau copilăria la maxim părinţii mei.

Oare cum ar fi fost viaţa atunci, când nu exista nici măcar cea mai la îndemână unealtă de manipulare în masă… Televizorul?

Interesante vremuri, însă, peste vre-o 50 de ani, generaţiile viitoare probabil vor spune la fel despre felul în care trăim acum… în prezent. Poza a fost făcută dintr-o hală a Uzinei Tractorul, pe atunci uzina numindu-se “Ernst Thalmann”.

 

 

*Poză preluată de pe Oraşul Memorabil!

Reclame