Posts Tagged ‘ stat ’

Nesimțirea celor de la TVR…

Într-o perioadă plină de neajunsuri financiare și în care Românii își drămuiesc fiecare ban pentru a putea face față unor măsuri economice destul de severe și dictate din afara țării, putorile de la televiziunea publică s-au gândit că, trebuie să ceară mărirea celei mai aberante taxe de la noi din țară: binecunoscuta taxă TV.

Mărirea taxei TV ar urma să se realizeze de la 4 lei (RON) atât cât este în prezent, la aproximativ 7.5 lei (RON) și asta deoarece un raport de activitate al instituției respective arată că, o indexare anuală a celei mai abuzive taxe ar fi bine venită conform celor de la Money.ro – Așa zisa pretenție este urmare a unui deficit financiar pe care televiziunea publică l-a înregistrat anul trecut și asta în condițiile în care televiziunea publică are dreptul de a obține fonduri din trei surse față de o singura sursă, așa cum se întâmplă la celelalte televiziuni private (cu excepția HBO) și aici amintesc de: 1. Finanțare de la bugetul de stat, 2. Venituri din reclame, 3. Taxa TV. Deci, prin urmare, o televiziune publică cu trei surse de finanțare se văicărește în public, că iese financiar în pierdere, în timp ce televiziuni private de la noi cu o singură sursă sau două surse de finanțare, majoritatea provenite din reclame ori abonament (HBO), ies în profit – păi cum naiba vine treaba asta?

Iar noi Românii, în loc să boicotăm această taxă TV aberantă prin neplata ei, ce facem? O plătim, că doar ne-a intrat în obicei și asta, ce mai contează…

Porcăria mai mare o găsim la furnizorii de energie electrică, care de ani buni s-au transformat ad-hoc în prestatori de servicii pentru televiziunea publică, prin încasarea respectivei taxe odată cu emiterea facturii petnru  curent și virarea acelei taxe către televiziunea publică. Păi ce naiba, furnizorii de energie electrică sunt cumva operatori de cablu tv și noi nu știm asta? Nee, aici este vorba de niște comisioane destul de serioase pe care furnizorii de energie electrică le încasează, mai mult ca sigur, de la televiziunea publică pentru încasarea respectivei taxe.

Păi și atunci, noi Românii, cam ce ar trebui să facem ca să nu mai achităm o taxă din care să se lăfăie niște angajați paraziți și incompetenți într-o televiziune care ar trebui să fie pentru Români și nu împotriva lor – sau cel puțin teoretic. Cel mai bine și corect ar fi însă ca televiziunea publică să emită naibii semnalul codat pentru posturile sale TVR, iar cine își dorește neapărat ca să vadă programele TVR, să se aboneze naibii separat și cu asta basta.

Reclame

În curând (din nou) hrană raționalizată?…

Da, ați citit corect…

Astăzi pe când răsfoiam ceva blog-uri, am dat și peste blog-ul unei cunoștințe, în care am găsit un articol destul de interesant care m-a cam lasat fără suflare pentru început, despre o eventuală raționalizare a hranei către populația din Brașov, știre preluată de pe romare.ro

Cum sunt Brașovean și cum subiectul mi-a sărit în ochi imediat, am început să studiez subiectul mai bine și să descopăr sursa acestei știri destul de importante, ca fiind publicția România Mare.

Citez din respectiva știre preluată de pe romare.ro și publicată și pe blog-ul sursă:

La 23 iulie 2010, Consiliul Judeţean Braşov a votat alocarea sumei de 5,5 miliarde de lei (vechi) pentru tipărirea, la Imprimeria Naţională, a 4,5 milioane de cartele de raţionalizare a hranei. Lista produselor alimentare care urmează a fi livrate pe cartelă arată astfel: 1) pîine – 380 de grame pe zi, de persoană; 2) carne – 532 de grame pe săptămînă, de persoană; 3) preparate din carne – 210 grame pe săptămînă, de persoană; 4) lapte – 185 de mililitri pe zi, de persoană; 5) ulei comestibil – 231 de mililitri pe săptămînă, de persoană; 6) zahăr – 231 de grame pe săptămînă, de persoană; 7) cartofi – 1.100 de grame pe săptămînă, de persoană.

Lista cuprinde şi alte produse alimentare, ca brînză, orez, paste făinoase, legume, conserve, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi de încălţăminte etc. E clar că avem de-a face cu un eveniment grav şi fără precedent. Întrebările care se nasc sînt multe, iar ele necesită răspunsuri urgente: a) Aceste cartele au fost votate în baza Ordinului nr. 109/21 ianuarie 2003, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale – era o cerinţă necesară pentru aderarea României la NATO; de cîţiva ani, însă, acest Oficiu nu mai există, pur şi simplu s-a evaporat. De ce, brusc, a fost activat, acum, acest Ordin de factură militară? b) Cartelele sînt sub formă de tichete, cîte unul pentru fiecare familie – dar, de ce avea nevoie judeţul Braşov de un număr atît de mare, 4,5 milioane, cînd numărul familiilor din acea unitate administrativă e mult mai mic – cca. 200.000? c) De ce numai Braşovul a hotărît tipărirea cartelelor? Urmează, cumva, şi celelalte 40 de judeţe, plus Municipiul Bucureşti? d) Există vreo legătură între raţionalizarea hranei în România şi planurile de atacare a Iranului, întîi de către Israel şi, apoi, de către SUA, de pe teritoriul ţării noastre, cel mai tîrziu pînă la sfîrşitul anului? Noi avem informaţii că Turcia şi Bulgaria au refuzat să pună la dispoziţie forţelor atacatoare teritoriile lor. În acest caz, România se va expune unor riscuri colosale, mai ales că Iranul are parteneriat cu Rusia şi China, dar şi cu alte forţe militare. e) Ce rol joacă judeţul Braşov în atacarea Iranului? Este el, oare, un poligon de încercare, avînd în vedere că are un relief muntos, ca Iranul? A trebuit să cadă, luni, un elicopter israelian, accident soldat cu 7 morţi, ca să afle lumea cam cu ce se îndeletnicesc evreii pe aici. f) Dacă nu va fi război, atunci ce va fi? Probabil că va fi o foamete mare, provocată de agravarea crizei economice şi sociale.

Iată tot atîtea motive de îngrijorare. Nici nu avem nevoie de mai multe elemente ca să fim preocupaţi; pentru prima oară după al II-lea război mondial, în România se pune problema alimentelor şi hainelor pe cartelă! Prin urmare, 2-3 felii de pîine pe zi. Aici ne-au adus nenorociţii ăştia de Băsescu, Udrea, Blaga, Videanu, Berceanu, Poteraş, Falcă, Hava şi alţi mafioţi ordinari…

*Copyright Romania Mare”

Acuma, stau și mă întreb, mă, oare chiar să fie adevărat? mai ales că cei de la România Mare trebuie să dețină ceva informații despre ce se întâmplă prin Consiliul Județean din Brașov, că doar n-or fi scos o asemenea știre doar ca să se afle și ei în treabă…

Ba mai mult, parcă am un sentiment că vremurile de mult apuse parcă încep să revină printre noi, mai ales că, acum ceva timp l-au dezgropat și pe Ceașcă, iar acuma să aflu și de știrea asta, adică despre o posibilă raționalizare a hranei în Brașov, iar mai apoi, cel mai probabil în toată România – aici îmi vin în minte ceva întrebări: o fi adevărată știrea de pe romare.ro? dacă da, atunci, e cumva posibil ca tipărirea acestor tichete de hrană să aibe legatură cu un posibil atac al Iranului de către Israel iar mai apoi de USA la început de pe teritoriul țării noastre și astfel să fim și noi angrenați într-un joc ce nu ne aparține? să fie ăsta cumva un posibil început al unui nou WW3 preconizat să izbucnească prin octombrie 2010 conform previziunilor Babei Vanga? ce ni se ascunde oare de fapt?

Merită să reflectăm umpic asupra problemei!

*Surse de documentare:

România trasă în războiul cu Iranul

Ne pregătim de război, sau de foamete? ALIMENTE PE CARTELĂ!

Reclame