Posts Tagged ‘ televizor ’

Impresii despre Eurovision 2012…

Anul acesta, ediția celebrului concurs Eurovision, ca și spectacol, a fost una mediocră și asta datorită melodiilor destul de slabe… Puncte multe au primit artiștii care au inovat, au adus umpic de ceva nou în spectacol, suprimând oarecum monotonia interpretării standard și mă refer aici la Albania cu melodia Suus interpretată de Rona Nishliu care mi-a plăcut foarte mult și care a ieșit pe locul 5 cu 146 puncte; apoi bătrânele Buranovskiye Babushki din Rusia cu melodia Party For Everybody ce s-a clasat pe locul al doilea cu 259 puncte, deși, bătrânele interprete nu cred că înțelegeau pe deplin importanța acestui concurs muzical, datorită vârstei lor înaintate; mi-a mai plăcut și de Željko Joksimović din Serbia cu melodia Nije Ljubav Stvar, care s-a clasat pe locul trei cu 214 puncte obținute.

În schimb am fost dezamăgit de prestația live pe care a avut-o Anggun, artista din Franța cu melodia Echo (You And I) ce s-a clasat doar pe locul 22 cu doar 21 puncte obținute și asta în ciuda faptului că melodia de prezentare mi-a plăcut enorm de mult (mai puțin clipul video) și de la care aveam așteptări mari, însă… dezamăgire totală, astfel că după părerea mea și-a cam meritat locul. Despre Anggun, trebuie să mai precizez faptul că este o artistă destul de recunoscută la nivel internațional, în special în zona Asiei, mai ales pentru melodia Snow Of The Sahara și a avut multe colaborări, în special cu Schiller.

O altă dezamăgire, de la bun început am avut-o în privința celor de la Mandinga cu melodia lor Zaleilah, care s-a clasat în mijlocul clasamentului, pe locul 12 cu 71 puncte, iar cât despre Pasha Parfeny, vecinii noștri din Moldova cu a lor melodie Lăutar, s-au clasat înaintea noastră pe locul 11 cu 81 puncte. Țin însă să spun că mi-a făcut o deosebită plăcere să o văd pe Paula Seling prezintând punctele din partea țării noastre în cadrul procesului de prezentare a punctajelor obținute de artiști.

Marele câștigător de anul acesta este Loreen din Suedia cu melodia Euphoria, care s-a clasat pe primul loc, obținând cel mai mare punctaj, adică 372 puncte. Felicitări lor. Cât despre melodie în sine, pe mine nu m-a prea impresionat chiar deloc, dar… fiecare cu preferințele sale. 🙂

Așa cum am mai zis, melodiile de anul acesta nu au prea prins la audiență așa cum ar fi trebuit, din cauza mediocrității, însă, sper că lucrurile vor sta altfel anul viitor, când Eurovision-ul din 2013 se va ține în Suedia.

Reclame

Nunta lu’ pește…

Bă frate, dacă nu m-au înnebunit zilele astea atâtea surse de informații și știri de la tembelizor, radio, ziare, net despre marea nuntă regală a secolului din Regatul Unit al Marii Britanii a prințului Charles… E oribil – parcă zici că n-a mai văzut nimeni o nuntă pe fața pământului, deși și ăia sunt tot niște ființe umane (mireasa mai ales, că „prințul”…) și oricum și ei or să crape se mătrășească odată și odată de pe fața pământului. Chiar nu înțeleg, ce atâta nebunie și atâția leșinați pe la tembelizor sau femei leșinate care se visau în locul miresei, de parcă zici că i-ar teleporta într-o altă dimensiune, așa cretinism și idioțenie nu am mai văzut de la concertele cu M.J. când leșinau ăia p’acolo la concert – Jeesus.

Să mai amintesc cumva și de uniforma respectivului așa zis prinț, plină ochi de însemne masonice? Nu degeaba conviețuim într-o societate babiloniană, profund marcată și condusă din umbră de materialism și multă îndobitocire, duse la extrem, mai ales în rândul tinerilor.

Ete de aia nu mai puteam noi acuma în țara asta, de parcă toate lucrurile or merge ca pe roate și nu mai aveam altceva de făcut decât să ne belim ochii la un kkt de nuntă dintre un așa zis „prinț” și o ființă umană… Mai rău e că, zevzecii de la posturile de televiziune de la noi, au avut grijă să ne facă în zilele astea capul pătrat cu acest eveniment abject. Și, exact de asta nu mai puteam eu, de nunta lu’ pește, mai ales când avem și noi bolovanii noștri care divorțează și se fac de kakao pe la tv, de parcă zici că acuși, acuși dă apocalipsa peste noi, deși mai degrabă ne-ar trebui să ne trosnească înțelepciunea peste cap, căci la câtă prostie există pe lumea asta… e jale mare.

Pirateria la nivel global…

Uite că mi-am propus să aduc o analiză serioasă asupra unui fenomen ce aduce cu sine îngrijorare multă în rândul unora interesaţi să deţină putere economică. Ce m-a făcut să discut oare despre acest subiect? Ei bine, cei de la Ubisoft, s-au gândit să mai stopeze din piraterie lovind chiar în proprii săi clienţi, ce achiziţionează jocurile produse de firma sus-amintită… Ei bine, în 2010, cei de la Ubisoft s-au gândit în prostia lor enormă să introducă în viitoarele sale jocuri o tehnologie DRM, astfel încât să oblige jucătorul să rămână conectat la internet permanent – asta dacă jucătorul doreşte să se joace. Acest lucru a dus la mâhnirea şi revoltarea a milioane de jucători la nivel internaţional, obligându-i astfel pe cei de la Ubisoft să emită un comunicat prin care să anunţe că ultimele update-uri la cele mai renumite jocuri au eliminat şi respectiva protecţie DRM, păstrând totuşi obligativitatea verificării jocurilor prin internet. Ideea de bază însă este cu totul alta, Eu, teoretic, mă duceam să cumpăr un joc produs de Ubisoft, iar ca să îl joc trebuia să am acces permanent la internet pentru ca jocul respectiv să fie verificat de către serverele celor de la Ubisoft şi astfel să se dovedească legitimitatea licenţei respectivului joc. Doar că, aşa cum internetul este imperfect în orice zonă de pe pământ şi la orice oră, ţi se putea întâmpla ca, conexiunea la internet să îţi cadă, pierzând astfel şirul întâmplării din joc, el nemaifiind capabil să fie verificat online în timp real la momentul respectiv, cei de la Ubisoft reuşind astfel să lovească tot în jucătorii săi proprii şi legali, fără a ne afecta prea mult pe noi, piraţii virtuali. E bine cunoscut cazul jocului Assassin’s Creed II, care se credea la momentul lansării sale că nu va putea fi crack-uit deloc, dar iată că cineva a reuşit să realizeze un aşa zis server offline şi astfel jocul a putut fi jucat fără prea mari probleme, lucru care e de aşteptat probabil să se întâmple şi în cazul noului T.C. H.A.W.X. II.

Acuma, nu că aş fi eu vre-un mare pasionat al jocurilor, din cauza condiţiilor de viaţă ce îmi cam răpesc din timp – servici dar şi altele, însă am vrut să arăt că uneori această luptă oarbă împotriva piraţilor poate avea numai influenţe negative care se răsfrâng înapoi tot împotriva acestor aşa zişi luptători anti-piraterie.

Să luăm un exemplu simplu: eu x sunt mare fan al unui artist/formaţii ce abia şi-a lansat cea mai nouă melodie y şi îmi place filmul z care abia a apărut. Ce fac ca să le am la îndemână? Intru pe internet şi le iau, iar mai departe, duc vorba despre ce am văzut/ascultat printre cercul meu de cunoştinţe, ducând astfel faima respectivului produs lansat (muzică, film, joc, program). Lupta împotriva pirateriei în schimb inhibă posibilitatea ca artistul sau producătorul unui soft/joc/film să se facă cunoscut – Este bine de ştiut faptul că din ce în ce mai mulţi tineri preferă divertismentul produs cu ajutorul calculatorului în detrimentul acelor aparate clasice de manipulat în masă – radioul şi televizorul. Astfel că, acei artişti/producători care aleg să lupte împotriva pirateriei pierd automat privilegiul promovării gratuite în mediul virtual al produsului lor (muzica, soft, joc, film, carte).

În general, această luptă deşartă împotriva pirateriei la noi se bazează în special pe utilizarea unei arme psihice – frica. Astfel, nu deseori vedem pe la televizor/ştiri celebra AIMR (Asociaţia Industriei Muzicale din România), intrând în casele unor oameni/tineri cu mascaţii după ei, făcând percheziţii în respectivele locuri, adică în calculatoarele personale şi asta pentru ce? Că acei tineri împărţeau muzică pe internet? Astfel că logica acestor hoituri împuţite ce se numesc pompos AIMR, cred/au impreisa că dacă promovează la televizor astfel de acţiuni primitive de combatere a pirateriei muzicale, aceasta va dispărea sau se va diminua prin inocularea teamei în rândul utilizatorilor. Este clar ca bunăziua că aceia care sunt puşi în diferite funcţii de conducere nu cunosc nici măcar normele elementare de bun simţ sau mai rău de atât, habar nu au să utilizeze tehnologia avansată dar ştiu în schimb, prin stilul lor securist să instaureze aşa cum am mai zis asupra utilizatorului de internet a unei terori bazate pe frică, inducând ideea că oricui i se poate întampla aşa ceva. De fapt, scopul principal al acestor grupuri restrânse ce luptă împotriva unei aşa zise piraterii sau mai bine zis încălcări ale unor drepturi de autor, este unul de ordin financiar şi nimic mai mult, prin asigurarea unor venituri pentru menţinerea bunăstării lor personale. Şi asta pentru că nu o să văd eu o vedetă sau artist care sunt respectaţi să trăiască doar din veniturile pe drepturi de autor – acei artişti trăiesc de cele mai multe ori din susţinerea de concerte sau din menţinerea unor afaceri personale. Şi acest lucru nu este valabil doar în industria muzicală ci în orice industrie producătoare de entertainment… filme, jocuri, programe, diverse aplicaţii.

Totuşi, militez pentru ca în domeniul programelor de calculator, obligativitatea deţinerii unor licenţe pentru anumite sisteme de operare sau suite integrate de programe, să fie menţinută doar pentru companii/firme, iar utilizatorul final ar trebui să aibe acces nelimiat şi neîngrădit la astfel de programe.

Pirateria la ora actuală reprezintă un procent alarmant în ochii autorităţilor prin aducerea unor prejudicii în domeniul economic foarte importante, lucru ce-i deranjează destul de serios pe unii ce au reuşit să îşi facă averi fabuloase de pe urma unei aşa zise legi – cea a dreptului de autor, o lege prin care se pot comite abuzuri asupra end-user-ului final cu un impact psihic destul de ridicat în rândul utilizatorilor de internet.

Iar ca şi notă de încheiere aş mai putea adăuga în opinia mea personală că pirateria nu este altceva decât o consecinţă a sărăciei actuale la nivel global, dar ne arată tot-odată şi faptul că în lume oamenilor li se îngrădeşte dreptul la cunoaştere şi restrângerea accesului la informaţie prin invocarea unor mijloace legislative gândite doar pentru interesul unor grupuri restrânse în detrimentul celorlalţi. Acestea fiind spuse, închei prin a adăuga că voi rămâne un pirat care va continua să susţină pirateria şi să acceseze informaţia prin orice fel de mijloace tehnice.

Vise pierdute…

America, țara tuturor posibilităților sau tărâmul făgăduinței pentru mulți dintre noi, acolo unde de mic copil visam să ajung și să trăiesc ”visul american”… și asta din cauza îndoctrinării masive prin filmele vizionate la vârstă fragedă și care îmi inoculau în subconștient dorința de a trăi visul american la fel ca în multele filme vizionate, adică să am o familie mare, o casă albă, cățel (eventual și purcel), mașină și un job super fain cu mulți prieteni nemaipomeniți. De unde să știu eu la acea vârsta fragedă realitatea crudă a creditelor, a unei națiuni făurită de maleficii francmasoni?… Ce vis american să trăiesc? Statele Unite ale Americi au excelat (și încă mai excelează) prin mașinăria hollywoodiană ajutând enorm la îndoctrinarea și manipularea oamenilor, încă de tineri, pentru a-i face pe locuitorii altor țări să creadă că în America totul este roz.

Adevărul trist mi-a arătat și dovedit de-alungul timpului că în America reală 1 din 100 locuitori se află în detenție pentru diferite fapte și că în America există acele persoane malefice care dețin sistemul economic actual al întregului sistem planetar. Am mai învătat cu timpul că în America oamenii își pierd rapid identitatea acceptând cu ușurință ceea ce conducătorii lor le oferă – informație, legi, educație, sistem social, fără a cerceta și fără a căuta să afle adevărul. În America oamenii sunt îndoctrinați de mici că trebuie să crească, să meargă la școală, apoi la colegiu, iar apoi să își ia viața în propriile mâini, începând prin a-și găsi un loc de muncă și implicit prin a-și achiziționa o casă sau un apartament în rate (de cele mai multe ori), ca mai apoi să rămână înrobiți pe viață unui sistem malefic, crud și lacom – acesta este stereotipul general al Americanului de rând. Practic Americanii trăiesc o viață întreagă pe credit. Iar cel mai trist lucru dintre toate aceste lucruri, este dorința celorlalți de-ai copia pe Americani la stilul de viață și în comportamentul general, că, na, ei sunt cei mai și cei mai cool și că sunt și cei mai puternici, ba mai avem umpic și putem zice că ei reprezintă buricul pământului…

Asta până când – casa, familia, prietenii, aproape cam totul se distruge, ducându-se în majoritatea cazurilor de râpă în momentul în care șeful americanului de rând… adică boss, îi zice la un moment dat că l-a avansat în poziția/funcția de șomer cu acte în regulă… Datoriile Americanilor, mai ales în sectorul imobiliar sunt uriașe, mai ales că fiecare american de rând, în momentul când își achiziționează o casă, aceasta, evident este una cu camere multe și care arată fain sau cel puțin cât de cât apropiat de acel lux tipic lor, iar la momentul când vine data scadenței pentru plata ratei și cel în cauză a rămas fără serivici (work), atunci, asistăm la adevărate drame care conduc inevitabil, la pierderea a tot ce a încercat până în acel moment să strângă în viața sa… și uite așa încă un vis pierdut

Nu mai amintesc de cei care sosesc de prin diferite părți ale lumii, atrași uneori de filmele de la cutia magică (televizor), cu gândul și speranța la un trai mai bun – unii reușesc, alții încearcă, însă adevărul este întotdeauna în fața noastră, a fiecăruia dintre noi, trebuie să alegem să îl privim/vedem bine și să cântărim cu atenție ceea ce vedem în filme și ceea ce trăim cu adevărat.

Mai vreau eu acuma în USA, zisă și țara tuturor ”dorințelor”? Poate, în vizită, atât doar!

Reclame