Posts Tagged ‘ tratament ’

Dilemă gravă…

Deci, să stabilim o regulă de aur… În general, igiena dentară se realizează în mod corect de două ori pe zi – dimineaţa şi seară (mai rămâne să se şi respecte asta, că, deh… mai greu), însă problema pe care o propun, este alta şi anume: Cum se spală corect pe dinţi?Înaintea mesei sau după masă?

Păi… ia să vedem, dacă te speli pe dinţi înainte de a lua masa (mic dejun, prânz sau cina) cred că efectul spălării pe dinţi este egal cu zero, pentru că, imediat după ce ai mâncat, se depun iarăşi acele micro-organisme din cavitatea bucală, anulând astfel efectul benefic din momentul spălării pe dinţi.

Pe de altă parte, în opinia mea, alta este situaţia atunci când te speli pe dinţi după ce ai servit masa şi eventual desertul (acolo unde se aplică), pentru că în timp, până la următoarea masă, beneficiile sunt multiple, respiraţie proaspătă, cavitate bucală liberă de micro-organisme sau impurităţi, păstrându-se astfel o igienă cât mai elementară şi de durată asupra danturii.

Recunosc, eu unul sunt destul de neglijent cu dantura mea proprie, poate şi datorită unei lipse de educaţie în acest sens de la o vârstă cât mai fragedă, dar cât şi a unei organizări destul de deficitare în domeniu. La asta mai contribuie din plin şi preţurile piperate ale stomatologilor raportat la salariul minim pe economie din ţara noastră, astfel că, nu e de mirare că majoritatea Românilor cu vârsta de peste 40 – 45 de ani şi cu o mentalitate primitivă, au o dantură greu de imaginat…

Poate că în viitor lucrurile vor evolua înspre bine, deşi, dorinţa de îmbogăţire a stomatologilor, cât şi lipsa banilor din buzunarele oamenilor, îi fac pe aceştia din urmă să lase la urmă controlul/tratamentul stomatologic şi să se orienteze spre alocarea fondurilor proprii către elementele esenţiale de susţinere a vieţii (plată utilităţi, haine, etc…).

~ just my 2 cents…

Reclame

Un sistem infect…

Referitor la cazul de la maternitatea Giulești din Capitală, acolo unde 4 suflete au părăsit această lume mult prea devreme… ceea ce s-a întâmplat acolo arată cât de putred este acest sistem de la noi, sistem în care tu ca persoană asigurată și chiar și neasigurată, îți pui încrederea că la un moment dat când ai nevoie, să știi că vei fii ajutat… și când încolo, tocmai acest sistem medical să îți răpească tot ceea ce ai mai de preț pe această lume – o nouă viață care să fi avut șansa ca la rândul său să ajute pe alții… când colo… nici nu vreau să îmi imaginez suferința acelor părinți care și-au pierdut cel mai de preț lucru de pe lumea asta, au pierdut o viață, o parte din ei… trist.

Iar ăsta nu este doar un caz izolat… tragedia asta ne amintește că, condițiile din spitalele și maternitățile de la noi din țară sunt dezastruoase… să mai amintesc și de acea artistă de la acel teatru național infectată în sala de operații? Sau ne mai întrebăm de ce ne arată străinii cu degetul prin media internațională? Păi de ce nu, dacă medicii noștrii calificați pleacă să își facă meseria în alte țări, acolo unde au condiții și un trai peste ceea ce ar avea dacă ar rămâne aici la noi… iar acei medici șmecherași care rămân în țară și cară aparatură medicală către cabinetele lor private pentru a face bani, pentru a se îmbogăți de pe urma suferinței unor oameni năpăstuiți.

Și mai avem și un halal de președinte care se mai operează/tratează prin alte țări, că deh, el e mai cu moț, paștele măsii de om. Păi ce exemplu dă acest specimen unui popor întreg?

Ciudat cum și viața este doar un ”business” pentru unii… și mai ciudat mi se pare că noi, restul bolnavilor (bolovanilor) acceptăm asta și mai și contribuim la acest sistem infect și putred… păi, de ce grijania măsii mai contribuim din salariu cu impozite la CAS și sănătate? I-a să văd pe fluturașul meu de salariu, zice așhe: fond sănătate asigurat 5,5% = 54 RON și CAS angajat = 103 RON rezultă deci un impozit pe sănătate totalizând 157 RON și asta la un salariu de 1000 RON brut (pe carte) ca și caz general, așa că mă văd nevoit să repet: de ce dracu mai plătim banii ăștia? Păi, nu tot noi suntem ăia tălâmbi? O vorbă: nu-i prost ăla care cere, ci ăla care dă!

Reclame