Posts Tagged ‘ virtual ’

Luna schimbărilor…

Într-o lună de zile mi s-a cam schimbat viața complet… sau mai corect spus locul de muncă, iar la decizia asta se pare că au stat mai mulți factori ce nu au ținut de mine și a trebuit astfel să aleg ca să mă duc în altă parte, nu din cauza mea sau a altor persoane ci din cauza unor oportunități financiare mai bune pentru mine ca și persoană față de vechiul job… sper că va fi de bun augur această schimbare, vorba aceea, n-o fi dracu așa negru, iar până la urma urmei, odată și odată toți trebuie să mergem mai departe prin viață și să facem față schimbărilor, fie că ne place sau nu.

În altă ordine de idei, urmează luna martie, când primăvara ar trebui să bată la ușă, deși, mai degrabă ne pândesc inundațiile odată cu încălzirea vremii din cauza ninsorilor din ultima perioadă, însă totodată, luna martie, va reprezenta și începutul unui protest la nivel global al grupării Anonymous pe toată perioada lunii martie, cu privire la încercarea autorităților/elitelor de a inpune anumite restricții cu privire la folosirea internetului prin Acordul comercial de combatere a contrafacerii” (ACTA), care, în definiție ar fi un tratat comercial plurilateral propus ca răspuns la „creșterea globală a comerțului cu bunuri contrafăcute și lucrări protejate de drepturi de autor”, iar odată ce va fi ratificat în luna iunie de către Parlamentul European, acest tratat ar putea pune capăt internetului așa cum noi îl știm și îi va transforma pe furnizorii de internet într-un fel de bau-bau polițiști ce vor opri accesul la internet atunci când se va considera că o persoană a încălcat anumite drepturi de autor, prevăzut de legislația ACTA, prin descărcarea de conținut ilegal, cum ar fi: muzica, filme, jocuri, programe fără licență.

Tocmai de aceea, decizia grupării Anonymous (oricine poate fi Anonymous dacă împărtășește aceleași idei sau valori), revoltați și de închiderea pe neașteptate de către FBI a binecunoscutului site de file-sharing MegaUpload, pentru încălcarea drepturilor de autor și spălare de bani, astfel că scopul principal al grupării Anonymous este acela de a da o lovitură serioasă marilor producători/case de discuri printr-o revoluție cibernetică, revoluție prin care utilizatorii de internet sunt îndemnați la nivel global ca pe toată durata lunii martie: NU cumpere și să NU descarce de pe internet (legal sau ilegal) nici o melodie, film, joc sau program. să NU meargă la cinema să vadă filme și să NU cumpere CD/DVD-uri din magazine. să NU cumpere nici o carte sau vre-o revistă și să NU susțină artiștii în nici un fel pe toată durata lunii Martie, aceasta fiind o campanie împotriva proiectului de lege ACTA inițiată de Anonymous!

Mai jos aveți două filmulețe, primul film va fi un mini-documentar în limba Română în care legislația ACTA este explicată pe înțelesul tuturor, iar al doilea filmuleț, în limba Engleză care prezintă îndemnul grupării Anonymous cu privire la operațiunea martie negru!

*Acestea fiind spuse, mă alătur și eu prin susținerea acestei campanii, astfel că următorul meu articol va fi abia în luna aprilie! 

Reclame

Evoluția internetului…

Îmi aduc și acum aminte de anul 2001, când am avut pentru prima oară întâlnire cu internetul de la mine de acasă, dar și momentul de fericire știindu-mă conectat la lumea virtuală, lume după care eram atât de dornic. Țin minte și acum pachetul XNet pe care mi-l dăduse un bun prieten de-al meu, dar și nopțile albe petrecute lângă vechiul modem de 56 kbps (5.6 kbps reali) cât și sunetul său inconfundabil la fiecare conectare, dar și facturile uriașe de la telefon din acea perioadă. Eheee, și ce mai așteptam eu minute bune doar ca să iau de pe internet o melodie amărâtă în format mp3, jocuri, programe sau alte nebunii… Pe atunci, a lua un film de 700 MB de pe net, reprezenta o adevărată dovadă de răbdare feroce. Ce mai vremuri. Iar Internet Explorer-ul (la vremea aceea era la versiunea 5 spre 6) era regele, făcând legea în lumea virtuală, așa că Opera ori Netscape-ul (Firefox-ul de acum) erau doar niște pioneri la început de drum – asta cel puțin la noi, că dincolo Netscape-ul era destul de popular la vremea aceea.

Astăzi, la zece ani de la acele vremuri, lucrurile s-au cam schimbat radical în ceea ce privește accesul la internet și programele cu ajutorul cărora se poate accesa această vastă lume virtuală… Viteza la internet a depășit 100 MB/s (adică maxim 10 mbps) sau chiar mai mult, în funcție de provider și costuri, astfel că descărcatul unei melodii în aceste vremuri poate să dureze chiar și mai puțin de o secundă, un film la o calitate standard durează câteva minute și exemplele pot continua… Costul accesului la internet a scăzut simțitor datorită investițiilor realizate în structura rețelelor de fibră optică ce permit asemenea viteze și asta în special datorită concurenței de pe piața de telecomunicații de la noi, cât și a numărului din ce în ce mai mare al utilizatorilor de internet, ce a făcut posibilă înlăturarea monopolului deținut de Romtelecom, care ani la rând și-a bătut joc într-un mod barbar de proprii lor clienți, prin facturile umflate de la acea vreme, astfel încât celebra carte de telefoane Pagini Aurii spre exemplu, care arăta ca o biblie în anii ’90 la cât de groasă era, după anul 2008, aceeași carte de telefon poate fi asemănată ușor unei reviste simple, eh, lasă că cei de la Romtelecom își merită cu vârf și îndesat soarta de acum.

În acești zece ani, în schimb, bătrânul Internet Explorer a dovedit că nu prea mai poate face față competitorilor de tip open-source – așa că în zilele noastre, la capitolul browsere cel mai bine stau Firefox, Chrome și Opera. Dar să vedem umpic cam ce ne poate oferi fiecare browser în parte:

Internet Explorer – creat de cei de la Micro$oft, a fost primul browser integrat într-un sistem de operare în anul 1995, cunoscut ca și Windows 95 (varianta OSR2), urmând să cunoască o evoluție ascedentă în anii ’90 – 2000 datorită modului complex de randare a paginilor web la acea vreme, urmat apoi de un declin serios în rândul utilizatorilor datorită noilor competitori ca Mozilla, Opera, iar mai nou Chrome – Eu personal folosesc IE doar la nevoie.

Opera – totodată și favoritul meu ca și browser, datorită ușurinței cât și complexității sale… Practic este browserul perfect de internet, care a adus ceva nou și inedit cu fiecare versiune majoră, devenind un concurent serios pentru cei de la Mozilla în multe privințe. La început a fost dezvoltat ca un program contra-cost, urmând ca de la versiunea 8, acest browser să fie oferit gratuit. Opera vine integrat cu un modul BitTorrent, un modul pentru citirea mesajelor eMail, funcție de citire a articolelor în format RSS. Cei de la Opera au creat conceptul SpeedDial dar și eficientizarea browserului prin deschiderea paginilor web în același program pe bază de tab-uri, fără a mai fi nevoie de pornirea a numeroase procese ale aceluiași browser pentru fiecare pagină în parte. – Pentru mine Opera va rămâne browser-ul de bază în ceea ce privește activitățile mele zilnice din lumea virtuală.

Firefox – Creat de Fundația Mozilla – un grup de oameni ce au preluat conceptul de la Netscape, transformând-ul într-un browser utilizat la scară largă de internauții din toate colțurile lumii, devenind astfel un brand free/open-source ce a arătat că se poate să realizezi un program de calitate superioară și fără să ceri bani pe el… A fost unul din browserele ce aduceau ca și noutate utilizarea de extensii pentru browser, astfel că popularitatea acestui browser l-au dus pe locul unu într-un timp destul de scurt – Personal îl folosesc doar ocazional, iar problema deranjantă apare când instalezi prea multe addon-uri/extensii, încât pornirea acestui browser poate dura ceva.

Chrome – Lansat de doar câțiva ani de cei de la gigantul Google, a ajuns foarte repede să se ia la întrecere cu celebra vulpe șireată a celor de la Mozilla, ajungând astfel să atragă de partea sa o bună parte a internauților, datorită vitezei sale de execuție, consumul eficient al resurselor dintr-un sistem dar și viteza sa de afișare a paginilor web, net superioară față de competitori. A fost și browser-ul care a cunoscut cea mai rapidă evoluție de dezvoltare, astfel că o versiune majoră era lansată la termen de doar câteva luni, Chrome ajungând în prezent la versiunea 14… față de Firefox sau Opera cărora le-a luat ani buni ca să atingă niște versiuni apropiate, dar mult mai mature decât Chrome – 15 (Firefox), respectiv versiunea 11.50 (Opera) – Personal îl folosesc din când în când pentru anumite pagini web.

Totuși, am avut ceva perioade bune sau am fost ispitit în a migra dinspre Opera către Chrome sau Firefox, toate încercările mele având ca rezultat final eșecul. De fiecare dată, fiecare tentativă de a migra, se lovea de anumite probleme, precum lipsa unor funcții pe care Opera le deține cu mândrie, instabilitatea lui Chrome la primele sale versiuni și care îți crăpa atunci când îți era lumea mai dragă, încărcarea anevoioasă a lui Firefox după adăugarea câtorva addon-uri/extensii pentru a compensa acele funcții lipsă care se regăsesc din plin la Opera, ajungând în cele din urmă la singurul browser preferat de mine la ora actuală: „Opera”. Iar odată cu lansarea ultimei versiuni (11.50), cei de la Opera mi-au dovedit încă odată profesionalismul lor prin dezvoltarea unui browser de calitate net superioară celorlalte.

Mai amintesc de încă un browser bazat tot pe arhitectura Netscape/Firefox și anume Safari, celebrul browser al sistemelor de operare Mac OS al celor de la „măr mușcat”, care nu a reușit să se impună cu adevărat pe linia utilizatorilor de PC-uri, datorită acelorași funcții pe care le regăsim deja la celelalte browsere, fără a aduce ceva nou, încât… nu merită prea multă vorbă.

Pirateria la nivel global…

Uite că mi-am propus să aduc o analiză serioasă asupra unui fenomen ce aduce cu sine îngrijorare multă în rândul unora interesaţi să deţină putere economică. Ce m-a făcut să discut oare despre acest subiect? Ei bine, cei de la Ubisoft, s-au gândit să mai stopeze din piraterie lovind chiar în proprii săi clienţi, ce achiziţionează jocurile produse de firma sus-amintită… Ei bine, în 2010, cei de la Ubisoft s-au gândit în prostia lor enormă să introducă în viitoarele sale jocuri o tehnologie DRM, astfel încât să oblige jucătorul să rămână conectat la internet permanent – asta dacă jucătorul doreşte să se joace. Acest lucru a dus la mâhnirea şi revoltarea a milioane de jucători la nivel internaţional, obligându-i astfel pe cei de la Ubisoft să emită un comunicat prin care să anunţe că ultimele update-uri la cele mai renumite jocuri au eliminat şi respectiva protecţie DRM, păstrând totuşi obligativitatea verificării jocurilor prin internet. Ideea de bază însă este cu totul alta, Eu, teoretic, mă duceam să cumpăr un joc produs de Ubisoft, iar ca să îl joc trebuia să am acces permanent la internet pentru ca jocul respectiv să fie verificat de către serverele celor de la Ubisoft şi astfel să se dovedească legitimitatea licenţei respectivului joc. Doar că, aşa cum internetul este imperfect în orice zonă de pe pământ şi la orice oră, ţi se putea întâmpla ca, conexiunea la internet să îţi cadă, pierzând astfel şirul întâmplării din joc, el nemaifiind capabil să fie verificat online în timp real la momentul respectiv, cei de la Ubisoft reuşind astfel să lovească tot în jucătorii săi proprii şi legali, fără a ne afecta prea mult pe noi, piraţii virtuali. E bine cunoscut cazul jocului Assassin’s Creed II, care se credea la momentul lansării sale că nu va putea fi crack-uit deloc, dar iată că cineva a reuşit să realizeze un aşa zis server offline şi astfel jocul a putut fi jucat fără prea mari probleme, lucru care e de aşteptat probabil să se întâmple şi în cazul noului T.C. H.A.W.X. II.

Acuma, nu că aş fi eu vre-un mare pasionat al jocurilor, din cauza condiţiilor de viaţă ce îmi cam răpesc din timp – servici dar şi altele, însă am vrut să arăt că uneori această luptă oarbă împotriva piraţilor poate avea numai influenţe negative care se răsfrâng înapoi tot împotriva acestor aşa zişi luptători anti-piraterie.

Să luăm un exemplu simplu: eu x sunt mare fan al unui artist/formaţii ce abia şi-a lansat cea mai nouă melodie y şi îmi place filmul z care abia a apărut. Ce fac ca să le am la îndemână? Intru pe internet şi le iau, iar mai departe, duc vorba despre ce am văzut/ascultat printre cercul meu de cunoştinţe, ducând astfel faima respectivului produs lansat (muzică, film, joc, program). Lupta împotriva pirateriei în schimb inhibă posibilitatea ca artistul sau producătorul unui soft/joc/film să se facă cunoscut – Este bine de ştiut faptul că din ce în ce mai mulţi tineri preferă divertismentul produs cu ajutorul calculatorului în detrimentul acelor aparate clasice de manipulat în masă – radioul şi televizorul. Astfel că, acei artişti/producători care aleg să lupte împotriva pirateriei pierd automat privilegiul promovării gratuite în mediul virtual al produsului lor (muzica, soft, joc, film, carte).

În general, această luptă deşartă împotriva pirateriei la noi se bazează în special pe utilizarea unei arme psihice – frica. Astfel, nu deseori vedem pe la televizor/ştiri celebra AIMR (Asociaţia Industriei Muzicale din România), intrând în casele unor oameni/tineri cu mascaţii după ei, făcând percheziţii în respectivele locuri, adică în calculatoarele personale şi asta pentru ce? Că acei tineri împărţeau muzică pe internet? Astfel că logica acestor hoituri împuţite ce se numesc pompos AIMR, cred/au impreisa că dacă promovează la televizor astfel de acţiuni primitive de combatere a pirateriei muzicale, aceasta va dispărea sau se va diminua prin inocularea teamei în rândul utilizatorilor. Este clar ca bunăziua că aceia care sunt puşi în diferite funcţii de conducere nu cunosc nici măcar normele elementare de bun simţ sau mai rău de atât, habar nu au să utilizeze tehnologia avansată dar ştiu în schimb, prin stilul lor securist să instaureze aşa cum am mai zis asupra utilizatorului de internet a unei terori bazate pe frică, inducând ideea că oricui i se poate întampla aşa ceva. De fapt, scopul principal al acestor grupuri restrânse ce luptă împotriva unei aşa zise piraterii sau mai bine zis încălcări ale unor drepturi de autor, este unul de ordin financiar şi nimic mai mult, prin asigurarea unor venituri pentru menţinerea bunăstării lor personale. Şi asta pentru că nu o să văd eu o vedetă sau artist care sunt respectaţi să trăiască doar din veniturile pe drepturi de autor – acei artişti trăiesc de cele mai multe ori din susţinerea de concerte sau din menţinerea unor afaceri personale. Şi acest lucru nu este valabil doar în industria muzicală ci în orice industrie producătoare de entertainment… filme, jocuri, programe, diverse aplicaţii.

Totuşi, militez pentru ca în domeniul programelor de calculator, obligativitatea deţinerii unor licenţe pentru anumite sisteme de operare sau suite integrate de programe, să fie menţinută doar pentru companii/firme, iar utilizatorul final ar trebui să aibe acces nelimiat şi neîngrădit la astfel de programe.

Pirateria la ora actuală reprezintă un procent alarmant în ochii autorităţilor prin aducerea unor prejudicii în domeniul economic foarte importante, lucru ce-i deranjează destul de serios pe unii ce au reuşit să îşi facă averi fabuloase de pe urma unei aşa zise legi – cea a dreptului de autor, o lege prin care se pot comite abuzuri asupra end-user-ului final cu un impact psihic destul de ridicat în rândul utilizatorilor de internet.

Iar ca şi notă de încheiere aş mai putea adăuga în opinia mea personală că pirateria nu este altceva decât o consecinţă a sărăciei actuale la nivel global, dar ne arată tot-odată şi faptul că în lume oamenilor li se îngrădeşte dreptul la cunoaştere şi restrângerea accesului la informaţie prin invocarea unor mijloace legislative gândite doar pentru interesul unor grupuri restrânse în detrimentul celorlalţi. Acestea fiind spuse, închei prin a adăuga că voi rămâne un pirat care va continua să susţină pirateria şi să acceseze informaţia prin orice fel de mijloace tehnice.

Vomafone de sărbători…

Da… pentru început, fiind primul meu subiect pe 2011, ar trebui să încep cu celebrul La Mulţi Ani, de parcă aş sărbători nu’s ce mare eveniment de anvergură… Într-un fel mă bucur că s-a terminat toată şarada asta cu sărbătorile, adică cu toată prefăcătoria aia cum că, suntem mai buni, mai iertători, de parcă ar trebui să fie sărbătoare ca să îţi aminteşti să fii mai bun, etc… dar chiar şi aşa…

Totuşi, între Crăciun şi Revelion, mai după masă, mă trezesc cu un telefon de la un nene, de la vomafone, care în prima fază s-a apucat să mă felicite pentru că sunt un client minunat, fidel, deh – aceeaşi prefăcătorie… ca mai apoi să se apuce să îmi spună că, la cererea abonaţilor vomafone, oferta pentru internet mobil cu leptop s-a prelungit şi dacă nu aş fi cumva niscaiva interesat de aceasta. Bun, doar că tonul omuleţului era unul de-al unui afacerist de mahala (la fel ca şi ţiganii care umblă cu covorul în spate ţinându-se scai după tine), aşa şi omuleţul nostru de la vomafone care mă îndemna să iau internet pe mobil la o viteză fantastică, ce o să mă ajute în deplasările mele (care deplasări? – servici – casă şi tot aşa…). În fine, mi-a zis că mi-l trimite o lună de zile să îl probez ca să mă conving eu însumi de puterea fantastică a internetului, da‘ nu moca, cu bani, că… – ba mai îmi oferea şi leptop – aah, mini-leptop vroiam să zic, la te miri ce preţ, de doar 500 şi ceva de RONi – la care eu una şi bună o ţineam cu NU mare cât capul lui. Să mai zic şi ce foc şi-a luat omuleţul nostru când o auzit de concurenţa de la RCS & RDS şi de netul lor mobil – ştiţi voi DigiNet Mobil-ul de 7.2 Mbps la 10 RON ptr. abonamentele mici sau gratuit/moca la abonamentele mari – Cum se poate aşa ceva? cineva să ofere ceva gratis, adică fără bani în ţara asta, păi unde s-a mai pomenit aşa ceva? – zici că mai avea umpic şi mă strângea de gât prin telefon 🙂 Şi continuă să îmi zică ăla de la telefon, că internetul de la RCS & RDS nu are acoperirea ce o are aista de la vomafone (poţi chiar să te duci şi pe lună, atât de puternic era netul lui)… Cât despre tonul operatorului de la vomafone ce să zic… săracul, o fi avut vre-un target obligatoriu la vânzări tocmai de sărbători şi trebuia să îl facă într-un fel (probabil aşa le dădea prime). În fine, noi să fim sănătoşi… şi virtual cât, dar mai ales şi real.

Între noi fie vorba, internetul de la vomafone am avut ocazia să îl testez la diferiţi prieteni şi… se mişcă oribil, atât zic.

O fi având şi internetul de la DigiNet Mobil probleme, fiind la început, însă ei au demnitatea să îţi ofere ceva ce încă nu e stabil la un preţ modic sau chiar gratuit

Chiar dacă sunt fan vomafone, totuşi acum pot zice una albă pentru RCS & RDS şi una neagră pentru vomafone şi modului lor agresiv de a-şi promova produsele.

Un mic „apdeit”…

Iată că, în aproape două luni se implineşte un an de la înfiinţarea acestui jurnal virtual şi aşa cum e şi normal, odată cu sosirea sărbătorilor de iarnă, am hotărât că acest blog are nevoie de o schimbare  de imagine – şi astfel, înarmat cu uneltele necesare (ciocan, furcă, daltă, fierăstrău), acest blog a trecut printr-un fel de operaţie estetică, iar rezultatul final, prin adăugarea unui nou design şi a unei interfeţe mai accesibile  şi prietenoase alături de un wallpaper atractiv cât şi inserţia unei componente de notificare a subiectelor adăugate cu celebra pasăre twitter, ar trebui să fie atât pe placul autorului… cât şi pe placul celui care intră pe acest blog pentru a lectura informaţia conţinută.

Aşa că… spor la citit! 😉

Virtual Worlds…

 

Calculator

The Computer

Voi vorbi si despre lumea virtuală pe care o putem accesa doar cu ajutorul calculatorului…

Fie că este vorba despre discuţii legat de calculatoare – programe de calculator (software), jocuri, muzică, documente cât și accesul la internet – toate acestea sunt posibile datorită calculatorului – un instrument indispensabil în ziua de astăzi oricui. Datorită calculatorului și a internetului, pot astăzi să aștern aceste rânduri în format electronic prin care îmi exprim recunoștința în fața celor care au inventat aceste mecanisme extrem de sofisticate ce ne fac viața mai ușoară.

Fie că suntem acasă, la cineva ori la servici, peste tot suntem înconjuraţi de această lume virtuală la care suntem conectaţi permanent… Totuși, este bine să luăm aminte:

Ce este calculatorul? | Un calculator, numit și computer sau ordinator, este o mașină de prelucrat date și informații conform unei liste de instrucțiuni numită program. Calculatoarele care sunt programabile liber și pot, cel puțin în principiu, prelucra orice fel de date sau informații se numesc universale (engleză general purpose, pentru scopuri generale). Calculatoarele actuale nu sunt doar mașini de prelucrat informații, ci și dispozitive care facilitează comunicația între doi sau mai mulți utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video, sau chiar toate deodată (multimedia).Știința prelucrării informațiilor cu ajutorul calculatoarelor se numește informatică (engleză Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele Tehnologia Informației, prescurtat ŢI sau IT (de la termenul englezesc Information Technology).În principiu, orice calculator care deține un anumit set minimum de funcții (altfel spus, care poate emula o mașină Turing) poate îndeplini funcțiile oricărui alt asemenea calculator, indiferent că este vorba de un PDA sau de un supercalculator. Această versatilitate a condus la folosirea calculatoarelor cu arhitecturi asemănătoare pentru cele mai diverse activități, de la calculul salarizării personalului unei companii până la controlul roboților industriali sau medicali (calculatoare universale).Calculatoarele de astăzi vin în forme și prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este calculatorul personal și varianta sa portabilă (denumită în engleză laptop sau notebook). Însă cea mai răspândită formă este acea a calculatorului integrat (engleză embedded), adică înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe mașini și aparate, de la avioanele de luptă până la aparatele foto digitale, sunt controlate de calculatoare integrate. Un alt exemplu este calculatorul de bord al automobilelor.Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcționa ca o mașină de calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și folosit aparent pentru calcularea mișcărilor planetelor. Tehnologia care a stat la baza acestui mecanism nu este cunoscută.

O dată cu revigorarea matematicii și a științelor în timpul Renașterii europene au apărut o succesiune de dispozitive mecanice de calculat, bazate pe principiul ceasornicului, de exemplu mașina inventată de Blaise Pascal. Tehnica de stocare și citire a datelor pe cartele perforate a apărut în secolul al XIX-lea. În același secol, Charles Babbage este cel dintâi care proiectează o mașină de calcul complet programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din cauza limitărilor tehnologice ale vremii.

Cine şi când a inventat calculatorul (computer-ul)? | Charles Babbage mai este faimos şi pentru invenţia sa numită „motorul analitic” care a fost primul calculator programabil construit pe la 1877. Calculatorul a fost programat teoretic de Ada Lovelace utilizând cartele perforate şi un limbaj de asamblare numit azi Ada. Motorul analitic a reprezentat un sistem de calcul complet compatibil cu limbajul Turing.

Cine şi când a inventat internetul? | Internetul a fost inventat în 1969 de către Departamentul Apărării din cadrul guvernului american, ca modalitate de apărare împotriva ruşilor. www (world wide web) a fost inventat de britanicul Tim Berners-Lee, în Elveţia, în 1989.

Reclame